În revizuirea sistematică și meta-analiza lor, Hoppenbrouwers, Bulten și Brazil au analizat dovezile disponibile pentru existența potențială a relației dintre frică și psihopatie la persoanele adulte. Este important faptul că definiția lor a fricii s-a bazat pe cunoștințele de ultimă oră privind fundamentele neurobiologice și cognitive ale acestei emoții. Ei au folosit aceste cunoștințe pentru a genera un model care separă mecanismele cerebrale implicate în detectarea automată și răspunsul la amenințări de cele implicate în experiența conștientă a fricii ca emoție. Folosind acest model ca referință, ei au efectuat mai întâi o analiză conceptuală a lucrărilor teoreticienilor anteriori, care datează încă din 1806. Ei au descoperit că doar un singur teoretician a încorporat constructul fricii într-un model etiologic al psihopatiei.
Frica nu este absentă la indivizii psihopați
Dovezile privind afectarea zonelor cerebrale implicate în experiența fricii au fost mai puțin consistente decât se presupune adesea, ceea ce indică faptul că experiența fricii poate să nu fie complet afectată în psihopatie. Cercetătorii au demonstrat apoi în mod concludent că indivizii psihopați au probleme în detectarea automată și în reacția la amenințare, dar pot, de fapt, să simtă frica, oferind un sprijin empiric direct pentru afirmația că experiența conștientă a fricii ar putea să nu fie afectată la acești indivizi. O meta-analiză suplimentară care a examinat celelalte cinci emoții de bază a constatat că ar putea exista, de asemenea, deficiențe în experiența fericirii și a furiei, dar lipsa de consistență în literatura actuală a împiedicat generarea unor afirmații puternice.
Noul model se aplică, de asemenea, la tulburările de dispoziție și de anxietate
Cercetarea lui Hoppenbrouwers, Bulten și Brazil este prima care oferă dovezi empirice că procesele automate și cele conștiente pot fi separate. Mai mult, modelul propus nu se aplică doar psihopatiei, ci poate fi folosit și pentru a crește în continuare precizia conceptuală și a genera noi ipoteze pentru cercetarea tulburărilor de dispoziție și de anxietate. Inti Brazilia: „În timp ce indivizii psihopați pot suferi de un sistem de amenințare disfuncțional, persoanele cu tulburare de stres posttraumatic pot avea un sistem de amenințare hiperactiv, ceea ce îi determină ulterior să se simtă temători.” Sylco Hoppenbrouwers este de acord: „Ca o consecință a cercetării noastre, unele teorii foarte influente care atribuie roluri proeminente lipsei de frică în etiologia psihopatiei vor trebui să fie reconsiderate și să fie în concordanță cu dovezile neuroștiințifice actuale. O astfel de reevaluare a conceptelor cheie va duce la o mai mare precizie în cercetare și în practica clinică, ceea ce ar trebui, în cele din urmă, să deschidă calea către intervenții de tratament mai bine direcționate și mai eficiente.”
.