La 30 septembrie 1938, Germania, Marea Britanie, Franța și Italia au ajuns la o înțelegere care permitea anexarea de către Germania a regiunii Sudetenland din vestul Cehoslovaciei. Zona conținea aproximativ trei milioane de persoane de origine germană, iar în mai 1938 s-a aflat că Hitler și generalii săi plănuiau să ocupe țara.
Guvernul cehoslovac a sperat că Marea Britanie și Franța îi vor veni în ajutor în cazul unei invazii, dar prim-ministrul britanic Chamberlain era hotărât să evite războiul. Între 15 și 30 septembrie a făcut trei călătorii în Germania pentru a se întâlni cu Hitler. Ultima dintre ele, la München, a dus la trecerea unor mari suprafețe din Cehoslovacia sub dominația nazistă. Marea Britanie și Franța nu ar fi sprijinit nicio rezistență cehă.
Întorcându-se de la Munchen, Chamberlain a declarat unei mulțimi entuziasmate la aeroportul Heston: „Este pace pentru timpul nostru” și a fluturat acordul pe care îl semnase cu Hitler. Acesta a fost punctul culminant al politicii de liniștire. Șase luni mai târziu, Hitler și-a renegat promisiunile și a ordonat armatelor sale să mărșăluiască spre Praga. În mai puțin de un an, Marea Britanie și Franța se aflau în război cu Germania.
The Manchester Guardian a acoperit toate unghiurile poveștii – de la detaliile acordului, la apariția lui Chamberlain la balconul Palatului Buckingham și până la neliniștea din rândul altor națiuni. Un editorial credea că bucata de hârtie pe care a fluturat-o la întoarcerea în Marea Britanie era aproape fără valoare.
Noile puteri ale lui Hitler: Cehoslovacia la mila lui
De corespondentul nostru diplomatic
1 octombrie 1938
Londra, vineri
Acordul de la Munchen îi oferă lui Hitler tot ceea ce vrea (pentru început), cu excepția faptului că nu-i permite, poate, să obțină atât de repede pe cât ar fi făcut-o în cadrul ultimatumului nemijlocit de la Godesberg. El va începe invazia Cehoslovaciei mâine, exact așa cum a amenințat în discursul său din 12 septembrie. El este liber să ocupe toate regiunile în care germanii sudeteni sunt majoritari și să o facă prin etape rapide.
Toată mizeria și indignarea care au urmat ocupării germane a Vienei sunt acum sigur că vor urma ocupării germane a Ținutului Sudeților. Praga a început, chiar acum, să se umple de refugiați – socialiști sudeteni germani, evrei, ca să nu mai vorbim de cehi, – ceea ce este destul de firesc, având în vedere că, de luni de zile, ziarele germane, radioul și Hitler însuși s-au referit la cehi în termeni care au fost o instigare prelungită la acte de violență și opresiune.
Până la 10 octombrie Hitler va fi anexat o zonă vastă, cu mari bogății naturale și industriale, și nici măcar nu va plăti despăgubiri pentru proprietățile cehe, fie ele private sau guvernamentale. El va fi stăpânul principalelor apărări ale Cehoslovaciei și nimic nu-l va împiedica să se facă stăpânul întregii Cehoslovacii în timp.
Plebiscitul
Pentru a-i da controlul asupra regiunilor în care germanii sudeteni sunt în minoritate s-a folosit dispozitivul plebiscitului (care a fost respins în cadrul propunerilor anglo-franceze). L-au întrebat oare dl Chamberlain și dl Daladier pe Hitler la ce servește plebiscitul și cum ar putea spera, fără intimidare, la o majoritate a germanilor sudeți, în regiuni în care se știe că aceștia sunt minoritari? Alegerile și plebiscitele organizate sub Hitler oferă multe exemple despre modul în care pot fi manipulate.
Zonele selectate pentru plebiscit nu sunt chiar aceleași, ca în ultimatumul de la Godesberg. De exemplu, orașul industrial și nod de cale ferată Brno nu este inclus. Dar germanii vor fi atât de aproape de acest oraș încât acesta va fi la mila lor. În plus, are o mică minoritate germană (aproximativ 12% din populația totală), care, sub presiunea lui Hitler, vor fi adevărații săi administratori. Orice sat sau comună cu majoritate germană (și sunt multe astfel de sate sau orașe împrăștiate în toată Cehoslovacia și până în Rutenia carpatică) în regiunile în care cehii sunt marea majoritate poate fi transformată, prin dispozitivul plebiscitului, într-o fortăreață germană, care să domine țara înconjurătoare ca un castel al unui baron tâlhar medieval. Cu ajutorul plebiscitului, Hitler poate obține controlul asupra fabricilor, căilor ferate și punctelor strategice. În scurt timp, el se poate face stăpânul Cehoslovaciei fără război și fără nici o opoziție serioasă din partea Puterilor Occidentale.
Cererea plebiscitului a fost singura piedică serioasă la München. Cei „Patru Mari” nu au reușit să se pună de acord asupra zonelor în care urmează să se desfășoare plebiscitul. Problema a fost trimisă unei comisii formate din ambasadorii britanic, francez și italian la Berlin, dintr-un oficial ceh și din Herr von Weizsaecker, de la Ministerul german de Externe. Cererile germane și cererea va fi cu siguranță satisfăcută – ca toate persoanele care au fost rezidente în zona desemnată pentru plebiscit în octombrie 1918 să aibă dreptul de a vota. În acest fel, un număr mare de foști funcționari și rezidenți austrieci pot fi înrolați în aceste zone, contribuind astfel la transformarea minorităților în majorități.
„Garanțiile”
Germania și Italia nu vor „garanta” neutralitatea cehoslovacă decât atunci când pretențiile Ungariei și Poloniei vor fi satisfăcute – adică garanția lor nu va fi dată, dacă va fi dată, decât atunci când împărțirea Cehoslovaciei va fi făcut noi progrese. Este de temut că, până atunci, orice garanție, fie ea germană și italiană sau franceză și britanică, își va fi pierdut orice semnificație pe care ar fi putut să o aibă cândva.
Consecințele economice ale acordului de la München vor fi cu siguranță foarte grele pentru Cehoslovacia. Pierderea industriilor, a capetelor de linie, a nodurilor de cale ferată și așa mai departe, nu poate să nu provoace pierderi comerciale grele și șomaj. Nici nu poate exista vreo îndoială că Cehoslovacia va deveni pentru Germania un obiect de exploatare cvasi-colonială.
Două zile mai târziu, toate editorialele au fost consacrate Munchenului, inclusiv următoarele despre cenzură.
Editorial: Ținut în întuneric
3 octombrie 1938
Un aspect al vastei tulburări din ultimele două săptămâni trebuie să frapeze pe oricine care reflectează asupra istoriei sale. În cele mai puternice trei state din Europa Centrală și de Est, popoarele nu au fost lăsate să știe ce se spunea și ce se făcea afară. În Rusia se pare că au existat foarte puține știri. În Germania și Italia, știrile au fost falsificate în mod deliberat atunci când nu au fost suprimate. Poporului german nu i s-a permis să afle despre mesajul președintelui Roosevelt. Poporul italian a fost făcut să creadă că Chamberlain era de acord cu Hitler și că era doar nerăbdător să facă presiuni asupra lui Benes. Despre unul dintre discursurile sale li s-a dat o versiune falsă.
Când te uiți la populația Europei, constați că aproape jumătate din ea a fost astfel lăsată în ignoranță sau înșelată. Dintre cele patru puteri reprezentate la München, Franța și Marea Britanie au între ele o populație de aproximativ nouăzeci de milioane, iar Germania și Italia o populație de o sută cincisprezece. Populația Franței și a Marii Britanii știa totul, iar populația Germaniei și a Italiei foarte puțin.
Se obișnuia să se spună că prima victimă în război este adevărul; dar există țări în care adevărul este ucis cu mult înainte de a începe războiul. În timpul războiului dintre Rusia și Japonia ni s-a spus, ca un indiciu dramatic al ignoranței dense a țăranului rus, că existau sate în care nimeni nu știa că are loc un război; acest lucru a fost citat ca o ilustrare a stării primitive a civilizației rusești. Astăzi, cel mai alarmant fapt este ignoranța popoarelor cele mai bine educate, ignoranță care este rezultatul unei politici deliberate din partea conducătorilor lor.
Este curios să reflectăm că această întoarcere bruscă la artele de ascundere și suprimare vine într-un moment în care creșterea ideilor democratice și triumfurile invențiilor păreau să răspândească iluminarea generală. Președintele Wilson, care a inventat expresii care au ajuns la rezultate atât de nefericite, a vorbit la Conferința de Pace despre legămintele deschise la care s-a ajuns în mod deschis, gândindu-se că dreptatea și pacea erau asigurate de succes dacă oamenii trăiau în plină lumină a zilei. Când Bridges și-a scris Testamentul frumuseții, el credea că tehnologia wireless a făcut ca războiul să fie mult mai puțin probabil. El susținea că „glasul înecat al adevărului, înveșmântat în viteza luminii”, se va răspândi pe uscat și pe mare,
După care războiul, căzut de la sălbăticie la fratricid,
De la o glorie trâmbițată și deșartă la o rușine strigătoare la cer,
Pătimește acum cu blestemul exploziv însemnat pe fruntea sa.
Nu încape îndoială că radioul a avut o mare influență în ultimele două săptămâni, căci contrastul dintre trufia germană și moderația conducătorilor altor țări, inclusiv în special a Cehoslovaciei, a făcut o mare impresie aici, în Statele Unite și în toate țările neutre. Dar, în ceea ce privește țările dictatoriale, s-a știut din exterior mult mai puțin decât s-ar fi știut în urmă cu o jumătate de secol. Pentru că mașinăria de suprimare este acum perfecționată, iar atunci când este folosită la întreaga ei putere, puțină lumină poate pătrunde. Astfel, marile războaie pot fi declanșate în întuneric de către popoare care nu știu nimic în afară de ceea ce le lasă conducătorii lor să știe. În acest fel, viața comună a lumii este afectată de starea celor mai multe popoare ale sale, iar pierderea libertății în oricare dintre ele devine un pericol pentru pace.
Uniunea Sovietică nu a fost inclusă în discuțiile de la München, aspect subliniat într-o caricatură de Low.
{{{topLeft}}
{{bottomLeft}}
{{topRight}}
{{bottomRight}}
.
{{/goalExceededMarkerPercentage}}
{{/ticker}}
{{heading}}
{{#paragraphs}}
{{.}}}
{{{/paragrafe}}{{{highlightedText}}
- Share on Facebook
- Share on Twitter
- Share via Email
- Share on LinkedIn
- Share on Pinterest
- Share on WhatsApp
- Share on Messenger
.