The New Yorker, February 25, 1967 P. 49
Un eseu despre antiteza dintre adevăr și politică. În timp ce, probabil, nici o epocă anterioară nu a tolerat atât de multe opinii diverse în materie religioasă și filozofică adevărul faptic, dacă se întâmplă să se opună profitului sau plăcerii unui anumit grup, este întâmpinat astăzi cu mai multă ostilitate decât oricând… Chiar și în Germania lui Hitler și în Rusia lui Stalin, era mai periculos să vorbești despre lagărele de concentrare și de exterminare, a căror existență nu era un secret, decât să susții și să rostești opinii „eretice” despre antisemitism, rasism și comunism. Ceea ce pare și mai derutant este faptul că, în măsura în care adevăruri faptice nedorite sunt tolerate în țările libere, ele sunt adesea, conștient sau inconștient, transformate în opinii – ca și cum faptul sprijinului acordat de Germania lui Hitler sau al prăbușirii Franței în fața armatelor germane în 1940 sau al politicilor Vaticanului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu ar fi fost o chestiune istorică, ci o chestiune de opinie.
Vezi articolul
.