La vârsta de șaisprezece ani l-am întâlnit pe Dumnezeu pentru prima dată. În calitate de copil al unor părinți intelectuali de stânga și atei, acesta a fost un eveniment memorabil în lumea mea. Recunosc, această experiență a fost declanșată de o mică doză de „ciuperci magice” pe care o consumasem în timpul unei excursii cu cortul cu prietenii în SUA. Nu aveam așteptări cu privire la ceea ce vor face ciupercile psihogene pentru mine, dincolo de intensificarea percepției mele (în special a celei vizuale) în modul în care prietenii au raportat din călătoriile lor. Călătoria mea s-a dovedit a fi altfel decât mă așteptam. Nu numai că am experimentat o conexiune intensă cu toată creația din univers, dar am avut și sentimentul de a fi întâlnit o versiune abstractă a lui Dumnezeu, care mi s-a revelat ca un sentiment resimțit de iubire pură. Acest eveniment mi-a modelat profund înțelegerea lumii și încrederea mea în faptul că sunt conectat la viață într-un mod profund și plin de iubire.
Posibilitățile psihedelicelor
De la această experiență și de-a lungul carierei mele ulterioare de psiholog, am fost interesat de posibilitățile psihedelicelor și în special de utilizarea lor în psihoterapie. După ce psihedelicele au fost puse, în mod regretabil, pe lista neagră a substanțelor ilegale în majoritatea țărilor în anii 1960 și 1970, ele cunosc acum o renaștere mult așteptată. În SUA, substanțe precum psilocibina (ciupercile magice), MDMA (ecstasy) și ketamina (un tranchilizant puternic cu proprietăți psihedelice) sunt acum recunoscute ca terapii revoluționare și, prin urmare, sunt accesibile cercetării psihologice și farmacologice sistematice. Ratele de succes în tratamentul depresiei cronice, al tulburărilor de stres posttraumatic și al fricii de moarte asociate cu boli terminale, cum ar fi cancerul, sunt atât de remarcabile încât beneficiile substanțelor psihedelice nu mai pot fi negate.
Dacă doriți să aflați mai multe despre stadiul actual al cercetării, vă recomand TEDtalk-ul lui Rick Doblin i.e. Viitorul psihoterapiei asistate de psihedelice, podcast-ul lui Tim Ferris despre psihedelice – Microdoze, metode de îmbunătățire a minții și multe altele sau cartea How to Change Your Mind: What the New Science of Psychedelics Teaches Us About Consciousness, Dying, Addiction, Depression, and Transcendence (Ce ne învață noua știință a psihedelicelor despre conștiință, moarte, dependență, depresie și transcendență) de Michael Pollan. Aceste contribuții oferă o bună înțelegere a contextului istoric al demonizării substanțelor psihedelice, a prejudecăților care au persistat timp de decenii și a riscurilor reale asociate cu aceste droguri.
Pregătindu-mă pentru călătoria mea
Cu cât am aflat mai multe despre psihedelice, cu atât am devenit mai interesat de o altă experiență psihedelică. De data aceasta, am ales un context care să îmi ofere un cadru sigur pentru experiența mea. Am decis să particip la un atelier de trei zile și jumătate organizat de British Psychedelic Society, care organizează ateliere psihedelice facilitate de profesioniști în Olanda și care și-a câștigat o reputație excelentă.
Am pornit în călătoria mea spre Olanda, lăsând în urmă viața mea din Berlin. Punctul de plecare al atelierului a fost o întâlnire a celor șaisprezece participanți într-o cafenea din Amsterdam. În Olanda, vânzarea și consumul de „trufe de ciuperci magice” este legal. Trufele fac parte din sistemul radicular al ciupercii și au aceleași proprietăți psihedelice ca și ciuperca propriu-zisă.
După ce am cumpărat cel mai important ingredient al nostru, ne-am deplasat cu autocarul la Centrul de Retragere, care se află la o oră și jumătate de Amsterdam, la marginea unei rezervații naturale pitorești. După ce am ajuns vineri după-amiază, restul zilei de vineri și jumătate din ziua de sâmbătă au fost dedicate pregătirii emoționale, psihologice și fizice pentru călătorie. Cu multă empatie, facilitatorii ne-au condus prin diverse exerciții de auto-reflecție și s-au asigurat că vom pleca în „călătorie” cu ochii și inimile deschise și cu o intenție clar definită. O parte a pregătirii este o discuție individuală cu unul dintre facilitatori, în timpul căreia se discută intenția personală, temerile și dozajul adecvat.
Ceremonia
Sâmbătă la prânz, ne-am pregătit pentru ceremonie (partea psihedelică a retragerii). Ca niște copii care încă mai cred în Moș Crăciun, ne-am adunat entuziasmați în jurul mesei mari de luat masa. Facilitatorii au început să împartă pachetele de trufe pe care le cumpărasem de la cafenea. Fiecare dintre noi a început să bată cu un obiect greu pe unul dintre pachetele ermetice de trufe ușor umede, pentru a crea o pastă cremoasă. Pentru ca urările de bine ale fiecărei persoane să treacă în fiecare pachet de trufe, am lucrat în formație de linie de asamblare. Fiecare a lucrat la un pachet de trufe pentru un timp și apoi l-a împins la următoarea persoană, pentru ca aceasta să-și poată modela energia și intenția în trufe.
Ceremonia propriu-zisă a avut loc într-o cameră mare care fusese decorată cu dragoste cu flori și lumânări și șaisprezece saltele. Fiecare saltea era dotată cu o mască pentru ochi pe care am pus-o după ce am luat ciupercile, pentru că intenția era de a ne concentra în interior.
Trufele de ciuperci se iau sub formă de infuzie (ceai). Pasta de trufe se amestecă într-o ceașcă cu apă fierbinte de ghimbir (ghimbirul este folosit pentru a preveni greața, provocată uneori de trufa de ciuperci). Ceaiul nu are un gust bun, dar nu a fost atât de rău pe cât mă așteptam. Oricine a supraviețuit vreodată unui tratament cu ciuperci folosite în medicina tradițională chineză va găsi gustul trufelor de ciuperci psihogene nesemnificativ. Am luat o doză pe care Timothy Leary ar fi numit-o o „doză eroică” – pot confirma că așa a fost, cel puțin pentru mine! După ce am băut ceaiul, ne-am întins fiecare pe salteaua noastră și ne-am tras ochelarii de soare, permițându-ne astfel să ne concentrăm pe călătoria interioară. Pe toată durata călătoriei, am fost însoțiți de un playlist minunat care fusese creat special pentru diferitele etape ale unei călătorii cu ciuperci psihedelice.
Întrebările și intenția cu care intrasem în retragere au devenit rapid irelevante. Se pare că am avut plăcerea de a avea parte de o așa-numită „experiență transpersonală” – una care nu s-a concentrat asupra vieții mele personale, a întrebărilor sau a luptelor mele, ci s-a conectat la ceva universal. Ceea ce am trăit este, în mare parte, dincolo de cuvinte, dar voi încerca să o exprim cât de bine pot. În esență, nu pot să o descriu decât ca fiind extazul creației care se experimentează pe sine. Sau, în cuvintele filosofului Syd Banks, am experimentat Mintea, Conștiința și Gândirea.
Primul act: Creația
Pentru o mare parte din cele 7 ore de călătorie, am fost complet scufundat în „Minte” – o mare de imagini și culori care îți taie respirația. Totul era geometrie, fractali, lumi care se desfășurau, se prăbușeau, mă învăluiau, se canalizau prin mine. Existau simboluri antice și ceea ce părea a fi zei hinduși – puternici, impresionanți și de o frumusețe nepământeană. Erau forme și lipsă de formă. Era lumină și întuneric.
Apoi au fost momente de Conștiință. Nici măcar nu pot spune că eram conștient, pentru că „eu” nu prea figuram în această experiență. Exista Conștiență în legătură cu experiența, o recunoaștere a ceea ce se întâmpla. Din când în când, era o fericire absolută în „găsirea” unei părți a corpului, o conștientizare a existenței unui picior, simțirea unei mâini pe podea, o bucată de țesătură într-o gură (fața mea de pernă în gură, bănuiesc), mâna unei alte ființe umane (un facilitator care a venit să mă țină de mână). Fiecare experiență fizică era incredibil de intensă și, în același timp, lipsită de corp, pentru că cu greu puteam să o raportez la mine. În cele din urmă, am călătorit în centrul universului, sursa a tot ceea ce este. În alte momente (scurte), a existat Gândirea; o meta-perspectivă în care mă gândeam la ceea ce se întâmpla – legături care puteau fi făcute cu alte experiențe umane, condiții și alte gânduri.
În timpul acestei părți a călătoriei, am fost în extaz total. Nici măcar nu o pot numi bucurie, era doar uimirea stupefiantă de a fi Creator și de a fi simultan martor al întregii creații. Cred că am strigat de mai multe ori: „Acest lucru este atât de frumos; este prea frumos pentru o singură persoană” în perna mea.
Actul al doilea: Durerea
În timpul următoarei părți a călătoriei, am întâlnit o durere atotcuprinzătoare și zdrobitoare. Din nou, nu a fost o durere personală, dar am fost îndurerată pentru umanitate: holocaustul, Africa de Sud, Venezuela, o prietenă care a fost violată și, îndurerată pentru ea, am fost îndurerată pentru toate femeile care au fost vreodată agresate. Durerea se simțea fără fund și cred că am plâns și am urlat mult timp și cu siguranță am udat pantalonii minunatei facilitatoare care mă ținea în brațe în această perioadă.
Actul al treilea: Iubirea
Când durerea s-a estompat, a apărut iubirea. Într-o progresie vie, au trecut toate persoanele din viața mea pe care le iubesc. Am fost copleșit de un sentiment de conexiune atemporală, de iubire abundentă și de cea mai profundă recunoștință pentru că îi aveam în viața mea. M-am simțit ca și cum o pânză de păianjen a iubirii ținea totul laolaltă, inclusiv pe mine.
Eu sunt eu. Eu sunt ei. Eu sunt spațiul dintre ei.
În timpul întregii experiențe, răposata mea mamă a fost foarte prezentă și am deplâns faptul că nu am putut împărtăși acest spectacol cu ea, în timp ce, în același timp, am simțit ca și cum ar fi fost acolo și m-ar fi ghidat în procesul meu. Unul dintre ceilalți participanți a relatat a doua zi că, în timpul călătoriei sale, „făcuse” un film în mintea sa. Subtitlul filmului său era „Ești cel pe care îl iubești”. Simt că acest lucru este adevărat. Iubesc mulți oameni. Eu sunt eu însumi. Eu sunt ei. Sunt spațiul dintre ei. Această realizare m-a adus din nou în contact cu energia divină pe care o întâlnisem deja la vârsta de șaisprezece ani.
După ce efectele drogului au dispărut și am început să ies la suprafață, sentimentul meu de sine s-a reasamblat. Apoi, pentru prima dată după ore întregi, am deschis ochii și m-am bucurat de urmările vizuale ale trufelor de ciuperci: vibrația frunzelor copacilor de afară, în fața ferestrei, strălucirea curcubeului care înconjura fiecare persoană care intra în atenția mea și intensitatea mâncării care apăruse în mod magic în centrul camerei. Gustul zmeurei și al ciocolatei pe care am mâncat-o a fost o experiență transcendentă în sine!”
Ce a rămas
În timpul celor șapte (!) ore ale călătoriei mele, totul s-a dezvoltat atât de repede, atât de intens și cu o frumusețe atât de incomprehensibilă, încât nu am avut timp să mă ocup de momentele trecătoare de frică și întuneric care au apărut și ele. Viața s-a dezvăluit ca fiind mereu în continuă schimbare, volatilă și frumoasă. Din punct de vedere vizual, o secvență din filmul Dr. Strange este o referință uimitor de exactă pentru experiența mea, bineînțeles fără Tilda Swinton și Benedict Cumberbatch.
Ultima zi și jumătate a retragerii a fost dedicată procesării experienței. Jumătate din ziua de duminică a fost dedicată împărtășirii experienței noastre de călătorie. Poveștile la care mi s-a permis să asist au fost inspirate, emoționante și uneori hilare. Din grupul nostru de 16 participanți, un singur participant a avut o călătorie neplăcută – dar chiar și el a simțit că această experiență a adus un plus de valoare.
De când m-am întors, multe persoane m-au întrebat dacă aș recomanda o astfel de călătorie. Aș face-o – în majoritatea cazurilor. Cu siguranță este recomandabil să te cunoști bine înainte de a face pasul cel mare și să ai o oarecare conștientizare a umbrelor psihicului tău și care teme de viață sunt încă puncte nevralgice. Călătoriile proaste, de care se tem majoritatea oamenilor, sunt rare, dar ele există. Prin urmare, aceasta nu poate fi privită decât ca o relatare foarte personală a consumului de ciuperci magice. Experiențele individuale cu aceste droguri variază foarte mult și nu toate sunt percepute ca fiind pozitive. Având în vedere descoperirile științifice din ultimii ani (a se vedea linkurile de mai sus), cred că drogurile psihoactive naturale nu ar trebui să fie ușor de respins ca un catalizator al capacității noastre înnăscute de autovindecare și ca un punct de acces la o stare de unitate care este adesea accesibilă doar pentru cei care meditează pe termen lung. Acestea fiind spuse, nu promovez utilizarea drogurilor într-un mediu nesupravegheat sau ca înlocuitor al psihoterapiei, al coaching-ului, al lucrului somatic sau al unei practici spirituale regulate. Dacă relatarea mea v-a stârnit interesul, vă sfătuiesc cu tărie să vă rezervați o excursie facilitată de profesioniști, cu personal instruit care să vă ghideze în acest proces.
Acum, la câteva săptămâni după această experiență mistică, sunt încă plin de uimire. Mă simt privilegiat că am trăit ceva ce pare a fi o privire în spatele cortinei existenței. Sunt recunoscător că am fost capabil să mă abandonez atât de complet și fără teamă pentru a mă cufunda în ceea ce, în unele momente, părea să fie la limita experienței de nebunie. Niciodată nu mi-am mai permis să renunț atât de complet la control și să mă abandonez unei experiențe pure. Pentru mine, această renunțare a fost posibilă doar pentru că am putut avea încredere deplină în mediul sigur al retragerii și în facilitatorii iubitori și atenți ai Societății Psihedelice Britanice. Le sunt profund recunoscător lor și tuturor tovarășilor mei de călătorie.
Dacă v-a plăcut acest articol, s-ar putea să vă placă și cartea mea „Conscious You – Become the Hero of Your Own Story”.
Puteți cumpăra cartea de pe Amazon sau vă puteți înscrie aici pentru a fi notificat despre viitoarea mea carte „The Conscious Tribe Playbook”.
Să mă urmăriți pe Twitter, LinkedIn sau Instagram
.