Marx își începe Capitalul spunând că „bogăția acelor societăți în care predomină modul de producție capitalist se prezintă ca „o imensă acumulare de mărfuri””14. În acest sens, relațiile sociale prezintă infinite reglementări formal-juridice. Putem trasa linii paralele între cele două relații. Pashukanis definește dreptul la un dublu nivel: „Dreptul apare uneori ca principiu de organizare socială, iar alteori ca mijloc de a permite indivizilor să se definească în cadrul societății. „15 Dreptul are astfel o dublă funcție, externă și internă. În acest sens, nu avem oare o asemănare izbitoare între funcționarea Legii și circulația capitalului? Căci orice raport juridic este un raport între subiectele de drept. În „Capitalul”, Marx vorbește despre procesul de schimb dintre muncitor și capitalist:
pentru ca proprietarul nostru de bani să poată găsi forța de muncă oferită spre vânzare ca marfă, trebuie mai întâi să fie îndeplinite diferite condiții. Schimbul de mărfuri în sine nu implică alte relații de dependență decât cele care rezultă din propria sa natură. Pornind de la această ipoteză, forța de muncă poate apărea pe piață ca o marfă numai dacă și în măsura în care posesorul ei, individul a cărui forță de muncă este, o oferă spre vânzare sau o vinde ca marfă. Pentru a putea face acest lucru, el trebuie să dispună de ea, să fie proprietarul neîngrădit al capacității sale de muncă, adică al persoanei sale. El și proprietarul banilor se întâlnesc pe piață și se tratează ca pe baza unor drepturi egale, cu această singură diferență că unul este cumpărător, iar celălalt vânzător; ambii sunt deci egali în fața legii. Continuitatea acestei relații cere ca proprietarul forței de muncă să o vândă numai pentru o perioadă determinată, căci dacă ar vinde o dată pentru totdeauna forța de muncă, s-ar vinde pe sine însuși, transformându-se din om liber în sclav, din proprietar de marfă în marfă. El trebuie să privească în permanență forța sa de muncă ca pe o proprietate proprie, ca pe o marfă proprie, iar acest lucru îl poate face doar punând-o la dispoziția cumpărătorului temporar, pentru o perioadă determinată de timp. Numai prin acest mijloc poate evita să renunțe la drepturile sale de proprietate asupra ei.16
Lucrătorii intră pe piață ca fiind liberi și egali, dar, după spusele lui Marx, există întotdeauna Bentham – care înfățișează relația dintre muncitor și capitalist ca fiind
un adevărat Eden al drepturilor înnăscute ale omului. Numai acolo domină Libertatea, Egalitatea, Proprietatea și Bentham. Libertatea, pentru că atât cumpărătorul cât și vânzătorul unei mărfuri, să zicem a forței de muncă, sunt constrânși doar de propria lor voință liberă. Ei contractează ca agenți liberi, iar acordul la care ajung nu este decât forma în care dau expresie juridică voinței lor comune. Egalitate, deoarece fiecare intră în raport cu celălalt, ca și cu un simplu proprietar de mărfuri, și schimbă echivalent pentru echivalent. Proprietatea, deoarece fiecare dispune numai de ceea ce îi aparține. Și Bentham, pentru că fiecare privește numai la sine. Singura forță care îi aduce împreună și îi pune în relație unul cu celălalt este egoismul, câștigul și interesele private ale fiecăruia. Fiecare se uită numai la el însuși și nimeni nu se preocupă de restul, și tocmai pentru că procedează astfel, toți, în conformitate cu armonia prestabilită a lucrurilor sau sub auspiciile unei providențe atotștiutoare, colaborează în avantajul lor reciproc, pentru binele comun și în interesul tuturor.17
Acesta este ceea ce a vrut să spună Pashukanis prin relații juridice fiind relații între subiecți. Muncitorii salariați sunt la fel de liberi – nu există nici o putere care să-i facă să intre în astfel de relații. Muncitorii sunt subiecți liberi. Ei sunt, de asemenea, din punct de vedere formal, egali cu capitaliștii. Dar tocmai această libertate formală este cea prin care egalitatea formală se transformă în inegalitate existentă. Aici vedem că, odată ce punctul pozitiv (libertatea și egalitatea) este promulgat, el devine propria sa negație. Acest lucru ne amintește din nou de Pashukanis, care susține că „proprietatea devine baza formei juridice doar atunci când devine ceva de care se poate dispune în mod liber pe piață „18. Într-o formă capitalistă de relații sociale, sclavia nu se realizează în mod legal. Exploatarea și relațiile, care sunt exploatatoare, nu necesită o sancțiune legală. Cu toate acestea, este necesară o mediere: așa cum am spus, salariatul intră liber pe o piață, iar exploatarea sa se realizează (legal) prin forma unui contract. După cum scrie Marx:
Mărfurile nu pot merge pe piață și să facă schimburi pe cont propriu. Trebuie, prin urmare, să recurgem la gardienii lor, care sunt și proprietarii lor. Mărfurile sunt lucruri și, prin urmare, fără putere de rezistență împotriva omului. Dacă acestea nu au docilitate, el poate folosi forța; cu alte cuvinte, poate intra în posesia lor. Pentru ca aceste obiecte să poată intra în relații între ele ca mărfuri, gardienii lor trebuie să se plaseze unul față de celălalt, ca persoane a căror voință rezidă în aceste obiecte, și să se comporte în așa fel încât fiecare să nu-și însușească marfa celuilalt și să se despartă de a sa, decât printr-un act făcut de comun acord. Prin urmare, ei trebuie să își recunoască reciproc drepturile de proprietari privați. Această relație juridică, care se exprimă astfel printr-un contract, indiferent dacă acesta face parte sau nu dintr-un sistem juridic dezvoltat, este o relație între două voințe și nu este decât reflexul relației economice reale dintre cele două. Această relație economică este cea care determină obiectul cuprins în fiecare astfel de act juridic.19
O marfă prezintă o relație socială, iar posesorul, ca și proprietarul, nu este decât personificarea produsului abstract al acestei relații. Lecția care se desprinde astfel este următoarea: pentru ca Dreptul să funcționeze, subiectul trebuie să interiorizeze structural porunca Dreptului. Nu ne supunem Legii pentru că este Bună sau pentru că este Adevărul, ci pentru că este necesară. Legea își etalează puterea și teroarea, fără a se adresa „indivizilor concreți” ca subiecți ai săi. Așadar, dacă subiectul kafkian este subiectul lacanic, atunci subiectul lacanic are structura ISA/RSA juridică. Aceasta nu este una pur și simplu ideologică, ci atinge organizarea materială a societății.