[Aspecte clinice și diagnosticul hepatitelor virale]

Hepatitele virale sunt boli comune ale omului modern, atât în țările industrializate, cât și în cele în curs de dezvoltare, cu o prevalență variabilă a anumitor tipuri și mod de transmitere. În medicina actuală, hepatitele virale sunt clasificate în nomenclatura A-E, diferențiind virusurile care pot fi definite etiologic cu certitudine pe baza markerilor serici și hepatitele care prezintă toate caracteristicile clinice și de laborator ale hepatitelor virale, dar ale unor agenți cauzali încă nedemonstrabili, clasificate în grupul hepatitelor non-A, non-E. Două aspecte sunt de mare relevanță în patogeneza hepatitelor virale: calea de transmitere (fecal-orală sau parenterală) și mecanismul de bază al leziunii hepatocitare. Deși toate virusurile hepatitei se replică în interiorul hepatocitelor, mecanismul exact al necrozei hepatocitare nu a fost încă pe deplin elucidat, adică citotoxicitate directă sau răspuns imun hepatoprogresiv mediat în principal de limfocitele CD8 citotoxice specifice. În funcție de locul de intrare, virusul se replică în țesutul limfatic adiacent pentru o anumită perioadă de timp, urmată de viremia primară, replicarea virusului în organele limforeticulare (ganglioni limfatici, ficat, splină) și, în cele din urmă, intrarea în celulele-țintă – hepatocite, însoțită de un grad variabil de necroză și reacție inflamatorie. Semnele clinice și de laborator ale bolii corespund gradului de necroză hepatică și nu sunt specifice pentru anumite tipuri de hepatită virală. Simptomele cele mai frecvente, comune tuturor tipurilor de hepatită virală de severitate moderată, includ temperatura corporală ridicată care persistă timp de câteva zile, oboseală, pierderea treptată a poftei de mâncare, greață, durere surdă și disconfort la DRL, vărsături, scaune multiple și moi, urină închisă la culoare, icter la nivelul pielii și al mucoaselor și scaune ușoare. În general, rezultatul final al bolii este eliminarea virusului și recuperarea completă, însă poate apărea și o evoluție fulminantă cu rezultat letal sau trecerea la o boală cronică, ceea ce face din hepatitele virale o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial. În infectologia clasică, au fost descrise patru stadii clinice ale bolii: stadiul de incubație sau stadiul preclinic caracterizat prin replicarea intensă a virusului; stadiul prodromal sau preicteric cu simptome generale pronunțate de infecție; stadiul icteric; și stadiul de recuperare. Etapele pot prezenta o mare variație interindividuală în ceea ce privește durata și severitatea. Dezvoltarea tehnologiilor moleculare în ultimul deceniu a contribuit în mare măsură la o mai bună înțelegere a patogenezei hepatitelor virale și a permis o monitorizare adecvată a efectului terapiei antivirale. Cu toate acestea, principalul dezavantaj al acestor teste este costul lor ridicat. Sunt descrise caracteristicile clinice de bază și opțiunile de diagnostic pentru anumite tipuri de hepatite virale, cu referire specială la cele mai recente concepte importante privind patogeneza bolii.