Biblioteca digitală prezidențială Gerald R. Ford
|
Înainte de ratificarea celui de-al 25-lea amendament, regulile de succesiune la președinție erau vagi din punct de vedere constituțional. Constituția nu preciza dacă vicepreședintele va deveni președinte sau președinte interimar în cazul în care președintele ar muri, ar demisiona, ar fi demis din funcție sau ar deveni invalid. Din cauza lipsei de claritate, unii președinți și vicepreședinții lor au luat asupra lor sarcina de a redacta acorduri pentru gestionarea succesiunii și a incapacității prezidențiale. Aceste acorduri precizau condițiile de declarare a unui președinte în incapacitate de a-și îndeplini atribuțiile funcției și condițiile de reinstalare în funcție odată ce era capabil să revină la datorie. |
|
La 6 ianuarie 1965, senatorul Birch Bayh din Indiana și reprezentantul Emanuel Celler din New York au introdus în Senat și în Camera Reprezentanților rezoluții comune menite să clarifice și să definească regulile privind succesiunea prezidențială și incapacitatea din Constituție. Propunerile Bayh-Celler, care au stat la baza celui de-al 25-lea amendament, au rafinat procesele de declarare a incapacității unui președinte de a-și îndeplini atribuțiile funcției și de ocupare a unui post vacant de vicepreședinte.
Congresul a aprobat cel de-al 25-lea Amendament la 6 iulie 1965. Statele au finalizat ratificarea până la 10 februarie 1967, iar președintele Lyndon Johnson a certificat amendamentul la 23 februarie 1967.
Prima utilizare a celui de-al 25-lea amendament a avut loc în 1973, când președintele Richard Nixon l-a nominalizat pe congresmanul Gerald R. Ford din Michigan pentru a ocupa locul rămas vacant în urma demisiei vicepreședintelui Spiro Agnew.
În mai puțin de un an, cel de-al 25-lea amendament avea să fie folosit din nou, de data aceasta când vicepreședintele Ford a devenit președinte după demisia lui Richard Nixon. Ford l-a nominalizat pe Nelson Rockefeller pentru a ocupa postul vacant de vicepreședinte.
Digitized Holdings on the 25th Amendment
Historia celui de-al 25-lea amendament
Numirea și confirmarea lui Ford ca vicepreședinte
Numirea și confirmarea lui Rockefeller ca vicepreședinte
Documente:
- S.Rep. Nr. 66, al 89-lea Congres
- Prezentări suplimentare ale lui Edward Hutchinson
- Articolul 2 din Constituție
- Votul Senatului #18 (link extern)
- Votul Camerei #37 (link extern)
- Înregistrarea Congresului – Gerald R. Ford vorbește în plenul Camerei în favoarea amendamentului.
Istoria celui de-al 25-lea amendament
01/06/1965
Senatorul Birch Bayh și reprezentantul Emanuel Celler prezintă rezoluții comune care propun un amendament constituțional privind succesiunea prezidențială și incapacitatea în Camera și Senat.
02/1965
Senatul votează pentru adoptarea S.J. Res. 1, o propunere de amendament constituțional privind succesiunea și incapacitatea prezidențială.
13.04.1965
Camera votează pentru adoptarea S.J. Res. 1, o propunere de amendament constituțional privind succesiunea și incapacitatea prezidențială.
06/30/1965
Pentru că Camera și Senatul au adoptat versiuni diferite ale amendamentului propus, este convocată o comisie specială pentru a rezolva diferențele.
- Raportul Camerei nr. 564
07/06/1965
Camera votează pentru adoptarea raportului conferinței privind S. J. Res. 1, un amendament constituțional propus cu privire la succesiunea și incapacitatea prezidențială. După ce Congresul adoptă rezoluția comună de modificare a Constituției, amendamentul este transmis statelor pentru ratificare.
- Votul Senatului #139 (link extern)
02/10/1967
Statele finalizează ratificarea celui de-al 25-lea amendament.
02/23/1967
Cel de-al 25-lea amendament este certificat de președintele Lyndon B. Johnson.
- Certificarea celui de-al 25-lea amendament
- Comunicat de presă – Declarație a reprezentantului Gerald R. Ford
- Comunicat de presă – Comentariu al reprezentantului Gerald R. Ford
Numirea și confirmarea lui Ford în funcția de vicepreședinte
La 10 octombrie 1973, vicepreședintele Spiro Agnew, a demisionat după ce a fost pus sub acuzare pentru acceptarea de mită și evaziune fiscală în timp ce era guvernator al statului Maryland. La două zile după demisia lui Agnew, Nixon îl nominalizează ca vicepreședinte pe reprezentantul Gerald R. Ford din Michigan, care în acel moment este liderul minorității din Cameră. Aceasta ar fi prima dată când un post vacant de vicepreședinte este ocupat cu ajutorul celui de-al 25-lea amendament. Încep audierile de confirmare din partea Senatului și a Camerei Reprezentanților, care vor conduce în curând la votul de aprobare a nominalizării de către ambele camere. Ford depune jurământul în calitate de al 40-lea vicepreședinte la 6 decembrie 1973.
26.09.1973
Liderul minorității din Camera Reprezentanților, Ford, își exprimă punctul de vedere cu privire la acuzațiile aduse vicepreședintelui Agnew. El consideră că ar trebui să se desfășoare o anchetă a Camerei pentru a-i oferi lui Agnew o audiere corectă și că aceasta ar trebui să acționeze cât mai curând posibil.
10/10/1973
Ford comentează demisia lui Agnew și care crede că ar trebui să fie următorii pași ai Congresului.
10/10/1973
Ford comentează demisia lui Agnew și care crede că ar trebui să fie următorii pași ai Congresului. Gerald R. Ford cu privire la demisia lui Agnew
10/11/1973
După demisia lui Agnew, președintele Nixon cere ca membrii Cabinetului și ai Congresului să-i prezinte recomandările lor pentru un candidat la funcția de vicepreședinte.
Congresmanul J. William Stanton din Ohio, prezintă o recomandare președintelui Nixon.
10/12/1973
Președintele Nixon îl nominalizează pe liderul minorității din Cameră, Ford, pentru funcția de vicepreședinte. Acesta este primul vicepreședinte nominalizat în temeiul celui de-al 25-lea amendament.
- Jurnal prezidențial din ziua în care Nixon s-a întâlnit cu Ford pentru a discuta despre vicepreședinție, la ora 11:08. (pg 98)
- Anunțul de nominalizare a lui Nixon
- Remarci de acceptare a lui Ford – scrise de mână
- Remarci de acceptare a lui Ford
13/10/1973
FBI începe o anchetă de fond asupra lui Ford, cea mai mare și mai intensă anchetă efectuată vreodată asupra unui candidat la o funcție publică. În timpul anchetei, FBI folosește 350 de agenți speciali, interoghează peste 1.000 de martori și întocmește 1.700 de pagini de rapoarte.
16.10.1973
Ford prezintă documente și informații comisiilor judiciare din Camera Reprezentanților și Senat pentru a fi folosite în examinarea nominalizării sale.
- Scrisoarea lui Ford în care își dă acordul ca documentele sale să fie împărtășite atât comisiilor Camerei și Senatului care examinează nominalizarea sa
30/10/1973
Ford cere sfatul lui Hubert Humphrey, vicepreședinte în timpul președintelui Lyndon B. Johnson. Humphrey îi scrie lui Ford o scrisoare în care îi explică responsabilitățile vicepreședintelui, puterea pe care o deține și sugestii cu privire la ceea ce ar trebui să facă vicepreședintele în timpul mandatului.
- Crisoarea lui Humphrey către Ford
11/01/1973
Comisia Judiciară a Senatului începe audierile de confirmare a numirii lui Ford ca vicepreședinte.
- Remarci ale lui Ford în fața Comitetului Senatorial – proiectul lui Robert Hartmann
15/11/1973
Comitetul Judiciar al Camerei începe audierile de confirmare a nominalizării lui Ford ca vicepreședinte.Edward Hutchinson, reprezentant al celui de-al 4-lea district al Congresului din Michigan și prieten apropiat al lui Ford, vorbește în fața Comitetului Judiciar al Camerei în numele acestuia.
- Proiectul scris de mână al lui Edward Hutchinson al declarației sale de deschidere
- Discuțiile lui Edward Hutchinson în fața Camerei și întrebările pentru Ford
- Declarația lui Edward Hutchinson în fața Camerei în sprijinul lui Ford
- Comunicat de presă: Declarația președintelui Comisiei juridice a Camerei, Rodino, cu privire la lucrările Camerei
- Declarația lui Ford în fața Comisiei juridice a Camerei
- Ford mulțumind lui Birch Bayh, unul dintre redactorii inițiali ai celui de-al 25-lea amendament, pentru că a vorbit în numele său la audierile de confirmare
- Ford mulțumindu-i lui Birch Bayh pentru sprijinul și încrederea acordată
19.11.1973
Ford scrie un eseu despre ceea ce înseamnă pentru el funcția de vicepreședinte.
- Eseu: Ce înseamnă vicepreședinția pentru mine
11/27/1973
Senatul confirmă nominalizarea lui Ford cu un vot de 92-3.
- Voturile prin apel nominal: Pentru a aviza și consimți la nominalizarea lui Gerald R. Ford pentru a fi vicepreședinte al SUA (link extern)
12/06/1973
Camera confirmă nominalizarea lui Ford cu un vot de 387-35. În fața unei sesiuni comune a Congresului, Ford depune jurământul în calitate de al 40-lea vicepreședinte de către președintele Curții Supreme Warren Burger.
- Voturi la apel nominal
- Voturi la apel nominal: Pentru a trece H. Res. 735, Confirmarea nominalizării lui Gerald R. Ford la funcția de vicepreședinte (link extern)
- Certificatul Rezoluției Camerei 735
- Congressional Record – Daily Digest
- Certificat de depunere a jurământului lui Ford
- Remarcații la depunerea jurământului în calitate de vicepreședinte
- Extras din A Time to Heal, memoriile președintelui Ford
- Extras din A Time to Heal, cartea de memorii a președintelui Ford
- Crisoarea de demisie a lui Nixon
- Discursurile de depunere a jurământului lui Ford
- Carte de recomandare a senatorului Bob Dole
- Observații ale președintelui cu ocazia anunțării lui Nelson Rockefeller ca vicepreședinte desemnat
- Observații ale lui Nelson Rockefeller vicepreședinte desemnat
- Observații ale președintelui cu ocazia prezentării guvernatorului Nelson Rockefeller ca vicepreședinte desemnat și conferința de presă a lui Nelson Rockefeller vicepreședinte desemnat
- Conferința de presă a lui Robert Hartmann, Consilier al președintelui
- Scrisoarea oficială a lui Ford către Congres prin care îl desemnează pe Rockefeller (link extern)
- Memoriu pentru președinte – actualizare privind procesul de confirmare a lui Rockefeller
- Scrisoarea lui Rockefeller către Hutchinson mulțumindu-i pentru sfaturile sale
- Raportul Associated Press privind audierile iminente de confirmare a lui Rockefeller. A.P. prezice că Rockefeller va fi confirmat, dar că nu cred că va fi o confirmare rapidă.
- Discursurile de deschidere ale lui Ford pentru Societatea Jurnaliștilor Profesioniști
- Scrisoarea lui Ford către congresmanul Hutchinson, pentru a-i cere ajutorul în accelerarea procesului de confirmare.
- Schița scrisorii lui Ford către Congres prin care imploră Congresul să accelereze procesul de confirmare.
- Declarația de deschidere a lui Hutchinson în fața Comitetului Judiciar al Camerei
- Votul Senatului #1092 : Vot pentru confirmarea nominalizării lui Nelson A. Rockefeller pentru funcția de vicepreședinte al SUA (link extern) – 12/10/1974
Nominalizarea și confirmarea lui Rockefeller ca vicepreședinte
După ce președintele Nixon demisionează sub amenințarea punerii sub acuzare din cauza scandalului Watergate, vicepreședintele Ford, depune jurământul în calitate de al 38-lea președinte al Statelor Unite la 9 august 1974, lăsând din nou vacantă funcția de vicepreședinte. După câteva deliberări și consultări cu liderii Congresului și ai cabinetului, la 20 august, Ford îl desemnează pe Nelson Rockefeller, fostul guvernator al New York-ului, ca vicepreședinte. După patru luni de audieri prelungite, Rockefeller, este confirmat ca cel de-al 41-lea vicepreședinte al Statelor Unite, a doua persoană care ocupă această funcție în temeiul celui de-al 25-lea amendament.
08/01/1974
În timp ce scandalul Watergate se desfășoară, Al Haig, șeful de cabinet al lui Nixon, îl sfătuiește pe Ford că ar trebui să se pregătească pentru o tranziție la președinție.
08/06/1974
Ford participă la o ședință de cabinet și îi spune lui Nixon că va continua să sprijine politicile lui Nixon, dar că nu mai poate vorbi despre problema Watergate în fața presei și a publicului.
08/08/1974
Nixon își anunță decizia de a demisiona într-un discurs televizat.
08/09/1974
Ford depune jurământul în calitate de al 38-lea președinte al Statelor Unite. În discursul său de depunere a jurământului, Ford anunță: „Lungul nostru coșmar național s-a încheiat”. După ceremonie, președintele Ford se apucă imediat de treabă, întâlnindu-se cu liderii Congresului, cu personalul de rang înalt al Casei Albe, cu consilierii de tranziție, cu consilierii economici de rang înalt și cu emisarii străini.
08/10/1974
Vicepreședinția este vacantă pentru a doua oară în mai puțin de un an. Încă o dată, va fi invocat al 25-lea amendament pentru a ocupa acest post.
Președintele Ford, la fel ca și predecesorul său, cere liderilor Congresului și Cabinetului recomandările lor pentru vicepreședinție.
20.08.1974
Președintele Ford îl nominalizează pe Nelson Rockefeller, fost guvernator al New York-ului, pentru funcția de vicepreședinte.
21.08.1974
Ca și Ford, Rockefeller este supus unei investigații amănunțite a FBI. De asemenea, el cere sfaturi de la liderii Congresului cu privire la implicațiile celui de-al 25-lea amendament și ale vicepreședinției.
13/11/1974
Procesul de confirmare a lui Rockefeller durează mai mult decât cel al lui Gerald Ford. Președintele Ford scrie Congresului pentru a-l încuraja să accelereze procesul de confirmare de dragul de a „duce la îndeplinire intenția clară a celui de-al 25-lea amendament al Constituției”. Ford ține discursuri despre intențiile celui de-al 25-lea amendament și despre cum națiunea are nevoie de un „vicepreședinte în orice moment.”
12/10/1974
Rockefeller este confirmat de Senat cu un vot de 90-7.
12/14/1974
Rockefeller este confirmat de către Cameră cu un vot de 287-128.
12/19/1974
Rockefeller depune jurământul în calitate de al 41-lea vicepreședinte al Statelor Unite. .
- Declarația președintelui Ford privind confirmarea lui Rockefeller – 19/12/1974
.