Deși termenul „nevrotic” a căzut mai recent în dizgrație, el a fost folosit de psihiatri în cea mai mare parte a secolului al XX-lea pentru a descrie o categorie largă de afecțiuni care erau asociate cu o funcționare deficitară, anxietate și depresie, dar erau clar diferențiate de cele „psihotice”, spre deosebire de indivizii din această din urmă categorie, nevroticii păstrau contactul cu realitatea și rareori erau implicați în comportamente foarte deviante, inacceptabile din punct de vedere social. Un fapt demn de remarcat este că termenul „borderline”, tulburare de personalitate borderline, a luat naștere din spațiul conceptual dintre nevrotic și psihotic. Inițial, indivizii borderline erau cei care, în general, mențineau contactul cu realitatea, dar care, sub constrângere, manifestau o volatilitate extremă și apărări primitive și nu erau candidați buni pentru psihanaliză.
Dintr-o multitudine de motive, sper ca termenul să revină în actualitate și descriu aici diversele moduri în care termenul este încă folosit și modul în care poate fi util în încadrarea problemelor și suferințelor umane. Cel mai important lucru care trebuie distins atunci când se folosește termenul „nevrotic” este să se știe dacă se referă la trăsături de personalitate sau la adaptări ale caracterului. Trăsăturile de personalitate sunt modele de lungă durată de gânduri, sentimente și acțiuni care tind să se stabilizeze la vârsta adultă și să rămână relativ fixe. Există cinci domenii largi de trăsături, dintre care unul este etichetat drept neuroticism și corespunde, în general, sensibilității sistemului de afectare negativă, unde o persoană cu un nivel ridicat de neuroticism este o persoană îngrijorată, ușor de supărat, adesea abătută sau iritabilă și care demonstrează o reactivitate emoțională ridicată la stres.
În timp ce trăsăturile sunt descrieri largi ale tendințelor, adaptările de caracter sunt modalitățile mai specifice situației în care oamenii se adaptează la mediu. Aici, termenul nevrotic se referă la strategiile de coping dezadaptative determinate de frică sau anxietate – care pot fi conștiente sau subconștiente – declanșate de un anumit tip de situație. Prin dezadaptativ, răspunsul îl îndepărtează în cele din urmă pe individ de obiectivele și nevoile sale pe termen lung.
Considerați acest caz: Susan tocmai începuse să se întâlnească cu Brian și a relatat că, la a treia lor întâlnire, Brian trebuia să apară la ora șapte. La ora 19:10, Susan l-a sunat pe Brian pe mobil, supărată, întrebându-l cu o voce oarecum panicată: „Unde ești? Vii sau nu?”. Aici, nevoia neliniștită a lui Susan a împins-o să caute un contact și o asigurare. Cu toate acestea, răspunsul a fost „nevrotic”, deoarece consecința probabilă a fost că acțiunile ei au fost, probabil, împotriva obiectivelor ei pe termen lung. În timp ce răspunsul lui Brian, „Voi fi acolo într-un minut”, a atenuat anxietatea pe termen scurt a lui Susan, este, de asemenea, probabil ca la un anumit nivel Brian să o înregistreze pe Susan ca fiind dependentă și nevoiașă, ceea ce va crește probabilitatea ca el să o evite efectiv în viitor – ceea ce, desigur, este exact ceea ce Susan se teme.
Importanța înțelegerii semnificației termenului „nevrotic” în ceea ce privește adaptările de caracter este că toți suntem nevrotici o parte din timp, chiar dacă am putea avea un nivel scăzut al trăsăturii de nevrotism. Într-adevăr, o mare parte din munca pe care o fac în psihoterapie constă în a-i ajuta pe oameni să conștientizeze, să accepte și să își schimbe strategiile nevrotice. În concordanță cu postarea mea anterioară despre cunoașterea de sine, este esențial ca noi toți să ne înțelegem nesiguranța nevrotică și strategiile pe care le folosim pentru a le face față. De obicei, eu caut astfel de modele nevrotice în cinci domenii diferite de adaptare:
- habitudini
- emoții
- relații
- apărare
- credințe (cogniții verbale)
Habitudinile nevrotice sunt modele automate sau ritualizate de comportament manifest pe care oamenii le adoptă pentru a atenua anxietatea și pentru a oferi un sentiment de siguranță familiară. Problema: Realizate pe termen lung, tiparele obișnuite sunt dezadaptative. Un exemplu clasic este cel al băutorului anxios. Stresat toată ziua, măcinat de anxietăți de realizare și relaționale, alcoolul devine un balsam medicinal pe termen scurt. Din păcate, în timp, acesta vine cu costuri semnificative (mahmureală, creștere în greutate, probleme de sănătate etc.). Mâncatul și epurarea, ordonarea sau curățenia ritualică, mâncatul unghiilor sau tricotilomania (trasul de păr) sunt exemple comune de obiceiuri nevrotice, dezadaptative.
Bazele
- Ce este nevrotismul?
Găsește un terapeut lângă mine
Modelele emoționale nevrotice vin în două arome de bază, supra-reglementate (reprimate și neexprimate) și sub-reglementate (hipersensibilizate și supra-exprimate). Stările sentimentale în sine nu sunt aproape niciodată rele. Cu toate acestea, stările de sentimente pot deveni hiperactive (sau accesibile în mod cronic). Ele pot fi declanșate la cel mai mic stimul și pot domina apoi starea de spirit a individului. Indivizii cu tulburări depresive sau anxioase sunt, în general, subreglați în aceste stări de simțire și au nevoie de ajutor pentru a le stăpâni.
De multe ori, totuși, problema nu este că un individ simte prea mult, ci că el sau ea este zidit de unele sau de toate emoțiile sale. Câteva exemple comune sunt persoana „mereu drăguță” care „niciodată” nu simte furie, concurentul care îi atacă pe ceilalți în loc să simtă rușine, persoana lipsită de distanțare emoțională care nu poate simți absolut nimic. Aceste persoane au, de obicei, o formă de „fobie a afectelor”, care este dezadaptativă deoarece îi blochează de la aspecte cheie ale experienței lor umane.
Relațiile sunt ghidate în mod fundamental de nevoile de valoare relațională, navigate pe dimensiunile de putere, iubire și libertate. Tiparele relaționale nevrotice apar atunci când oamenii adoptă stiluri rigide sau exprimă reacții interpersonale extreme ca răspuns la temerile că nevoile lor de valoare relațională nu vor fi satisfăcute. Nevoile de valoare relațională ale lui Susan au determinat-o să răspundă într-un mod dezadaptativ. Indivizii care se ascund în apartamentele lor din cauza anxietății sociale, indivizii care vânează orice semn de trădare și indivizii care oscilează între a fi nevoiași și a se teme de control, toți se angajează în tipare relaționale nevrotice în sensul că fiecare dintre ei încearcă să își gestioneze nevoile de valoare relațională, dar fac acest lucru într-un mod care, în cele din urmă, produce conflicte intense sau îi îndepărtează pe ceilalți, lăsând aceste nevoi în mod fundamental nesatisfăcute.
Neuroticism Essential Reads
Defensivele noastre sunt modul în care gestionăm tensiunea dintre obiectivele conflictuale și filtrăm lucrurile din conștiința noastră deplină. Sistemul defensiv încearcă să aducă armonie între diferitele alte sisteme de adaptare, dar uneori face acest lucru cu costuri semnificative. Două sisteme de apărare foarte frecvente sunt reprimarea și raționalizarea. Reprimarea este atunci când materialul este blocat în afara recunoașterii conștiinței de sine. Raționalizarea este atunci când inventăm motive care ne ascund adevăratele nevoi sau sentimente. Cercetările privind disonanța cognitivă oferă câteva exemple convingătoare și recomand cartea Mistakes Were Made But Not by Me (Greșelile au fost făcute, dar nu de mine) pentru o analiză excelentă a proceselor defensive ale ego-ului prin raționalizare și a modului în care astfel de procese duc la modele dezadaptative.
În cele din urmă, convingerile noastre verbale sunt interconectate în sisteme de justificare care ne oferă teorii despre noi înșine în lume. Psihoterapia cognitivă a devenit larg răspândită deoarece i-a ajutat pe indivizi să realizeze că la rădăcina multor suferințe se aflau interpretări sau credințe dezadaptative despre cum ar trebui să fie lumea. De exemplu, mulți oameni au convingeri de bază că sunt ineficienți sau de neiubit, iar în perioadele vulnerabile interpretează eșecurile ca fiind o confirmare a acestor convingeri.
Alții au convingeri rigide sau extreme despre cum trebuie să fie lumea dacă vor să funcționeze (convingerea că toată lumea trebuie să-i placă sau că trebuie să fie perfecți în orice moment). Alții fac interpretări catastrofale ale unor evenimente minore. Problema este că aceste convingeri legitimează acțiuni, stări de sentiment sau percepții despre sine sau despre ceilalți care duc la o multitudine de tipare dezadaptative. Psihoterapia cognitivă este eficientă pentru că îi învață pe oameni să prindă, să verifice și să schimbe credințele dezadaptative în narațiuni mai adaptative.
Indiferent dacă avem un nivel ridicat sau scăzut al trăsăturii de neuroticism, este inevitabil, pe parcursul dezvoltării noastre, să dezvoltăm cel puțin unele reacții nevrotice pentru a face față nesiguranței noastre. De exemplu, îmi rod unghiile atunci când sunt stresat, uneori îmi întorc un umăr rece atunci când am nevoie de conexiune sau intimitate sau îmi raționalizez eșecurile pentru a-mi proteja sentimentul de mândrie. Luați în considerare ce situații vă fac să vă simțiți nesigur și apoi priviți peste tiparele dvs. de obiceiuri, sentimente, procese de relaționare, apărări și justificări și reflectați unde ar putea sălășlui în dvs. tiparele nevrotice.
Și, dacă vă simțiți suficient de deschis și sigur, întrebați pe cineva în care aveți încredere când și cum crede că sunteți nevrotic. La urma urmei, însăși natura proceselor nevrotice este de așa natură încât foarte probabil că vom fi orbi la ele.
.