Suxametoniul paralizează mușchii respiratori, precum și alți mușchi scheletici, dar nu are niciun efect asupra stării de conștiență.
Suxametoniul trebuie administrat numai de către sau sub supravegherea atentă a unui medic anestezist care este familiarizat cu acțiunile, caracteristicile și pericolele sale, care este priceput în gestionarea respirației artificiale și numai în cazul în care există facilități adecvate pentru intubație endotraheală imediată cu administrarea de oxigen prin ventilație cu presiune pozitivă intermitentă.
Sensibilitate încrucișată
Au fost raportate rate ridicate de sensibilitate încrucișată (mai mari de 50%) între agenții blocanți neuromusculari. Prin urmare, atunci când este posibil, înainte de a administra suxametoniu, trebuie exclusă hipersensibilitatea la alți agenți blocanți neuromusculari. Suxametoniul, trebuie utilizat numai atunci când este absolut esențial la pacienții susceptibili. Pacienții care prezintă o reacție de hipersensibilitate sub anestezie generală trebuie să fie testați ulterior pentru hipersensibilitate la alți blocanți neuromusculari.
Suxametoniul nu trebuie amestecat în aceeași seringă cu niciun alt agent, în special tiopental.
În timpul administrării prelungite de suxametoniu, se recomandă ca pacientul să fie monitorizat complet cu un stimulator nervos periferic pentru a evita supradozajul.
Hiperkaliemie
Suxametoniul crește potasiul seric cu 0,5 mmol/L la indivizii normali. Acest lucru poate fi semnificativ în cazul unui potasiu seric ridicat preexistent. Pacienții cu arsuri sau cu anumite afecțiuni neurologice pot dezvolta hiperkaliemie severă (vezi pct. 4.3). În sepsisul sever, potențialul de hiperkaliemie poate fi legat de severitatea și durata infecției.
Deficiență de colinesterază
La pacienții cu niveluri scăzute de colinesterază plasmatică sau cu o pseudocolinesterază anormală, suxametoniul trebuie utilizat numai cu extremă precauție și atunci când se consideră că beneficiile medicamentului depășesc riscurile.
Suxametoniul este rapid hidrolizat de colinesteraza plasmatică, ceea ce limitează astfel intensitatea și durata blocadei neuromusculare. Aproximativ 0,05% din populație are o cauză ereditară de reducere a activității colinesterazei.
Deficiențele acestei enzime determină un bloc neuromuscular prelungit și intensificat. Deficitul poate fi
– congenital (colinesterază plasmatică anormală determinată genetic ) – 1/3.000 din populație
– fiziologic (în timpul sarcinii și purpuriului)
– dobândit (în asociere cu boli hepatice, boală cronică debilitantă, anemie cronică, malnutriție, carcinomatoză, sarcină, uremie/boală renală, afecțiuni ale țesutului conjunctiv, afecțiuni tiroidiene, arsuri severe, tetanos generalizat sever, tuberculoză și alte infecții severe sau cronice). Recuperarea de la suxametoniu poate fi întârziată în cazul afecțiunilor hepatice din cauza nivelurilor serice scăzute de pseudocolinesterază, se recomandă prudență.
– iatrogenă (în timpul bypass-ului cardiopulmonar, în urma schimbului de plasmă/ plasmafereză și cu alte medicamente – vezi pct. 4.5).
Utilizare prelungită
În cazul utilizării prelungite a suxametoniului, blocajul depolarizant caracteristic (blocaj de fază I) se poate schimba într-unul cu caracteristici de blocaj nedepolarizant (blocaj de fază II), conducând la depresie respiratorie prelungită sau apnee. Deși caracteristicile unui blocaj de fază II în curs de dezvoltare se aseamănă cu cele ale unui adevărat blocaj nedepolarizant, primul nu poate fi întotdeauna inversat complet sau permanent prin agenți anticolinesterazici. Atunci când un bloc de fază II este pe deplin stabilit, efectele sale vor fi atunci, de obicei, complet reversibile cu doze standard de neostigmină însoțită de un agent anticolinergic.
Tachifilaxia apare după administrarea repetată de suxametoniu.
Durerile musculare sunt frecvent întâlnite după administrarea de suxametoniu și apar cel mai frecvent la pacienții ambulatoriali supuși unor proceduri chirurgicale scurte sub anestezie generală. Nu pare să existe o legătură directă între gradul de fasciculație musculară vizibilă după administrarea de suxametoniu și incidența sau severitatea durerii. Utilizarea unor doze mici de relaxante musculare nedepolarizante administrate cu câteva minute înainte de administrarea de suxametoniu a fost recomandată pentru reducerea incidenței și severității durerilor musculare asociate cu suxametoniu. Această tehnică poate necesita utilizarea unor doze de suxametoniu mai mari de 1mg/kg pentru a obține condiții satisfăcătoare pentru intubația endotraheală.
Este nerecomandată utilizarea suxametoniului la pacienții cu miastenia gravis avansată, tulburări neurologice, miotonie sau boli musculare.
Deși pacienții cu miastenia gravis avansată sunt rezistenți la suxametoniu, aceștia dezvoltă o stare de blocaj de fază II care poate duce la o recuperare întârziată.
Pacienții cu sindrom miastenic (Eaton-Lambert) sunt mai sensibili decât în mod normal la suxametoniu și doza trebuie redusă. Cu toate acestea, pacienții în remisiune din sindromul miastenic Eaton-Lambert pot prezenta un răspuns normal la suxametoniu.
Prudența trebuie exercitată atunci când se utilizează suxametoniu la copii, deoarece pacienții pediatrici au o probabilitate mai mare de a avea o miopatie nediagnosticată sau o predispoziție necunoscută la hipertermie malignă și rabdomioliză, ceea ce îi expune la un risc crescut de apariție a unor reacții adverse grave în urma administrării de suxametoniu (vezi pct. 4.3 Contraindicații și pct. 4.8 Reacții adverse).
Bradicardie și alte disritmii cardiace
La adulții sănătoși, suxametoniul determină ocazional o ușoară încetinire tranzitorie a ritmului cardiac la administrarea inițială.
Bradicardiile sunt mai frecvent observate la copii și la administrarea repetată de suxametoniu atât la copii cât și la adulți. Tratamentul prealabil cu atropină intravenoasă sau glicopirrolat reduce semnificativ incidența și severitatea bradicardiei legate de suxametoniu.
În absența unei hiperkaliemii preexistente sau evocate, aritmiile ventriculare sunt rareori observate în urma administrării suxametoniului. Aritmiile cardiace se pot dezvolta la pacienții care primesc glicozide digitalice și cărora li se administrează suxametoniu. Pacienții care iau medicamente de tip digitalice sunt totuși mai susceptibili la astfel de aritmii. Acțiunea suxametoniului asupra inimii poate determina modificări ale ritmului cardiac, inclusiv stop cardiac.
Creșterea presiunii intraoculare (PIO)
Suxametoniul determină o creștere tranzitorie a presiunii intraoculare și nu trebuie utilizat în prezența unei leziuni oculare penetrante, cu excepția cazului în care beneficiile potențiale depășesc leziunile oculare.
Utilizarea în alte afecțiuni
Acest agent trebuie utilizat cu precauție la pacienții bolnavi și cașectici, la pacienții cu tulburări acido-bazice sau dezechilibru electrolitic, afecțiuni hepatice parenchimatoase, icter obstructiv, carcinomatoză, la cei care au intrat în contact cu anumite insecticide, de ex. compuși organofosforici și la cei care primesc radiații terapeutice.
Suxametoniul trebuie utilizat cu prudență la pacienții cu fracturi sau spasme musculare, deoarece fasciculațiile musculare inițiale pot provoca traumatisme suplimentare.
Efectele muscarinice ale acestui compus, de exemplu creșterea secrețiilor bronșice și salivare, pot fi prevenite prin atropină.
Când acest agent este administrat sub formă de perfuzie, aceasta trebuie monitorizată cu atenție pentru a se evita supradozajul.
Suxametoniul nu are efect direct asupra miocardului, dar prin stimularea atât a ganglionilor autonomi cât și a receptorilor muscarinici suxametoniul poate provoca modificări ale ritmului cardiac, inclusiv stop cardiac.
.