Consecințele tratatului:
Întotdeauna s-a emis ipoteza că istoria Germaniei de la sfârșitul Primului Război Mondial până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial a fost în mare parte o istorie a Tratatului de la Versailles (Schmidt 108). În timp ce majoritatea celor prezenți la Conferință credeau că termenii tratatului erau drepți și moderați, opinia Germaniei și a poporului ei era una de neîncredere și furie. Au existat discuții între națiunile aliate cu privire la modul în care vor proceda pentru a pune în aplicare tratatul:
„La baza întregii controverse a stat lupta dintre lupta pentru a menține Germania supusă și permanent slabă și dorința de a o vedea prosperând până la punctul în care să poată menține plata reparațiilor și să ajute la stabilizarea economiei europene și mondiale. Cele două obiective erau, bineînțeles, ireconciliabile fără speranță” (Schmidt 17).
S-a dezbătut dacă să se mențină economia Germaniei slabă sau să se lase ca ea să aducă beneficii economiei mondiale totale (Schmidt 19). Pedeapsa impusă Germaniei a fost mare, lipsind-o de pământ și de bani. Ea urma să își asume întreaga responsabilitate pentru război și, prin urmare, trebuia să suporte cea mai mare parte a mustrării: „Guvernele aliate și asociate afirmă, iar Germania acceptă responsabilitatea Germaniei și a aliaților săi pentru provocarea tuturor pierderilor și pagubelor la care au fost supuse guvernele aliate și asociate și cetățenii lor ca urmare a unui război impus de agresiunea Germaniei și a aliaților săi” (Marks 13).
Germania a primit o serie de sancțiuni, dintre care cele mai multe au fost economice sau teritoriale. Tratatul a luat 27.000 de mile pătrate de teritoriu european, inclusiv părți din Franța, Polonia, Danemarca și Belgia. De asemenea, Germania a trebuit să renunțe la întregul său imperiu de peste mări (Kleine-Ahlbrandt 25). De asemenea, Tratatul de la Versailles a impus o restituire de 24 de miliarde de dolari și nu a existat nicio limită pentru idemnizația totală. Aceasta era de 80 de ori mai mare decât suma pe care Franța a trebuit să o plătească Prusiei pentru reparații la sfârșitul Războiului franco-prusian. Această sumă enormă a uimit economia germană, „lipsind poporul german de stimulentul de a întreprinde și industria germană de capitalul atât de necesar” (Schmidt 109). Odată cu punerea în aplicare a tratatului, energia economiei germane, altădată puternică, părea să dispară.
Districtul industrial Ruhr a fost deposedat de imperiul german. Acest district era cea mai importantă regiune industrială din Germania, furnizându-i 80% din producția de cărbune. Se știa că „Controlul politic al acestei „mari arme industriale” însemna supremația politică atât în război, cât și pe timp de pace. Acesta a fost factorul de bază care a stat la baza luptei acerbe pentru control dintre Franța și Germania” (Schmidt 16). De asemenea, zăcămintele de minereu de fier din Lorena au fost preluate de Franța, oferindu-i 45% din rezervele estimate de minereu de fier din Europa (Schmidt 9). Zona Lorena a fost recunoscută ca având unele dintre cele mai bune depozite de minereu de fier din lume, ceea ce a dat Franței un impuls uriaș economiei sale. Germaniei i s-au înmânat aceste pedepse și i s-a spus că încălcarea tratatului va duce la ocuparea de către trupele aliate: „În cazul în care Germania ar încălca tratatul, retragerea ar putea fi suspendată și Renania ar putea fi reocupată” (Kleine-Ahlbrandt 25). Tratatul lăsa puține speranțe Germaniei și guvernului său, iar pentru ea, tratatul devenise un obstacol prea mare:
„Purtând povara unei națiuni înfrânte după un război lung și epuizant, forțată să accepte un tratat care se baza pe teoria extrem de dubioasă și discutabilă a vinovăției și responsabilității exclusive a Germaniei pentru război, dezamăgită de eșecul Aliaților de a pune în aplicare cele 14 puncte ale lui Wilson; asaltată de o cerere uluitoare de reparații, precum și de un labirint de probleme economice interne și internaționale, nu este de mirare că tânăra democrație, asediată de dușmani din interior și din exterior, s-a poticnit și a eșuat” (Schmidt 108).
O carte poștală din Germania care înfățișează o familie în patria mamă afirmă „Jos mâinile de pe patria germană!”.
(www.johndclare.net)
.