„Vezi cum faptul de a fi blocat în mica ta lume te face să faci lucruri nesăbuite?”
„Poate că dacă ai înceta să te simți prost pentru tine, ai putea realiza ceva.”
„Sună-mă când ai terminat cu petrecerea de compătimire.”
Un prieten îmi vorbea zilele trecute despre cum, în adolescență, a fost abuzat sexual. El a descris lunile de după ca fiind o depresie intensă în care și-a îndepărtat prietenii și familia, incapabil să facă față amintirii a ceea ce s-a întâmplat. Și-a încheiat povestea spunând că probabil că era doar blocat în propria lui „petrecere a milei.”
La care al vostru a început un lung, impromptu și nesolicitat „Ted Talk” despre expresia „petrecere a milei” și de ce este un rahat. Iată ce cred eu despre petrecerile din milă, de ce ar trebui să le aveți din când în când și ce fac eu când oamenii îmi dau sfaturi de rahat.
În primul rând, atunci când cineva vă instruiește să nu aveți o petrecere din milă, să fim realiști cu privire la ceea ce spune:
„Tristețea ta nu este gestionabilă pentru mine.”
„Simt că nici măcar nu te mai străduiești.”
„Nu te pot ajuta dacă nu te ajuți pe tine însuți.”
Intenția este, de obicei, de a încerca să șocheze pe cineva să se schimbe spunând ceva dureros, menit ca „dragoste dură”. Pare a fi echivalentul unei mame aflate la capătul răbdării care își biciuiește copilul hiperactiv – o ultimă încercare de a controla o situație de care te simți frustrat. De cele mai multe ori însă, este vorba de presiune aplicată cuiva care este deja copleșit.
Adevărul este însă că există unii oameni care sunt atât de implicați și de indulgenți cu ei înșiși încât nu fac decât să se plângă și să aștepte ca „domnul cavaler alb” să vină să-i salveze. Problema, aș spune eu, este că mulți oameni nu au o petrecere de milă – ei au o „spirală a rușinii.”
Ceea ce mulți ar putea percepe ca o „petrecere de milă” este adesea cineva care și-a pierdut orice speranță în ceva mai bun. Ar putea fi cineva care simte atât de multă presiune și disperare, încât se simte ca și cum fiecare acțiune pe care o face este sortită eșecului.
De obicei, există foarte puțină milă în această „petrecere a milei”, ci mai des autocritică și o judecată dură a propriei valori. Cu alte cuvinte, opusul milei și compasiunii, cruzimea și indiferența. Aceștia sunt oameni care nu se simt rău pentru ei înșiși, ci pentru ei înșiși. Iar a le atrage atenția că nu-și îndeplinesc îndatoririle sau responsabilitățile din cauza tristeții lor este ca și cum i-ai spune cuiva aflat într-o tornadă că vremea nu arată prea bine astăzi.
Cum îți poți da seama, totuși, dacă cineva se îneacă cu adevărat sau se preface? Adevărul este că nu veți ști niciodată dacă nu întrebați și, chiar și atunci, s-ar putea să nu fiți la curent cu starea exactă a luptei celeilalte persoane.
Un mare instrument empatic este ilustrat de autoarea Brene Brown atunci când sugerează să folosiți expresia „povestea pe care o inventez”. Este o modalitate de a explica ceea ce gândiți fără a aplica vina asupra celeilalte persoane. Dacă vreți să știți cum se simte cineva, întrebați-l care este procesul său de gândire și ajungeți cu adevărat să cunoașteți povestea din capul său.
Credința mea personală este că o petrecere de milă pozitivă poate fi de fapt vindecătoare. Terapeutul meu mi-a spus odată că atunci când tu ești cel blocat într-o „spirală a rușinii”, poate fi de fapt benefic să ai o petrecere de milă intenționată. Cumpărați înghețată, vizionați un film amuzant și scrieți poezii de rahat. Simte-te prost pentru tine și pentru ceea ce treci și permite-ți să simți ceea ce ai nevoie să simți. După ce ați avut ceva timp, puteți începe să creați niște obiective și termene.
La fel ca la o petrecere adevărată, trebuie să existe un final. Acordă-ți seara pentru a trece în revistă și a absorbi ceea ce se întâmplă și mai târziu fă-ți un plan pentru a aborda aceste probleme. Fiți amabil și înțelegător cu voi înșivă atunci când vă simțiți rău și împingeți atunci când este timpul să vă ridicați.
Când cineva vă spune să nu vă mai plângeți de milă, amintiți-vă că nu simte ceea ce simțiți și voi, iar „sfatul” lor ar putea fi o demonstrație a disconfortului lor și a stării de stânjeneală de a nu ști cum să vă ajute. Dacă sunteți blocat în sentimente scăpate de sub control, cereți ajutor de la cei care nu vă minimalizează sentimentele și nu folosesc judecata ca pe o motivație. Găsește-i pe cei care sunt empatici și suficient de puternici pentru a face față sentimentelor tale și, în mod ideal, pe cineva care are experiență sau este calificat pentru a-i ajuta pe cei aflați în disperare.
Acesta poate părea evident, dar sunt sigur că există oameni care au nevoie să îl audă așa cum am făcut-o eu. Doar pentru că cineva îți dă un sfat nu înseamnă că trebuie să îl urmezi. O voi spune mai tare pentru cei din spate: Doar pentru că cineva îți dă un sfat nu înseamnă că trebuie să îl urmezi.
Gândiți-vă cu adevărat la cine v-a dat sfatul și de ce. Și, în cele din urmă, sfatul este benefic sau distructiv? Și dacă descoperi că nu este benefic pentru tine, poți să-i spui cu amabilitate acelui sfat să se ducă dracului. Este destul de greu să aplici sfaturile bune, așa că de ce să pierzi timpul aplicându-le pe cele rele?
Reîntoarceți sintagma „petrecere de milă” ca un instrument motivațional în stilul taberei de instrucție a armatei și, în schimb, simțiți-vă bine că vă simțiți rău. Îndemnarea oamenilor să se simtă mai bine prin folosirea rușinii nu îi va motiva pe cei care sunt deja la pământ. Tot ceea ce reușește este să îi izoleze pe cei care se simt deja neînțeleși.
Și dacă aveți nevoie de o petrecere a milei pozitivă, faceți una în mod intenționat. Plângeți pentru acel tip. Cântă acel cântec trist în mașină. Scrieți acea poezie de rahat. Și dă-i dracului pe toți cei care îți spun altceva. Ar trebui să ai o petrecere de milă.
O versiune a acestei povestiri a fost publicată inițial pe Broke Bi Borderline Boy.
.