Îmi amintesc prima dată când am învățat despre onomatopee. Era o reclamă populară cu o fetiță care silabisea cuvântul la un concurs de ortografie, așa că era deja pe radarul meu. Nu după mult timp, învățătoarea mea din clasele primare mi-a explicat acest artificiu literar.
„Este un cuvânt care descrie un sunet, cum ar fi crash și bang.” Nu am aprofundat mult mai mult decât această explicație superficială, dar tânărul scriitor din mine s-a îndrăgostit de acest cuvânt amuzant.
Cum am mai crescut, am învățat mai multe despre lumea captivantă a dispozitivelor literare. Existau anaforă și paralelism, litotă și hiperbolă, asonanță și consonanță. Profesorul meu de engleză din ultimul an de liceu ne-a dat o listă de patru pagini de dispozitive literare pe care trebuia să le memorăm și să învățăm să le identificăm. Nu s-a pus foarte mult accent pe onomatopee, dar în cele din urmă am învățat că onomatopeea este mai nuanțată decât o interjecție în stilul unei cărți de benzi desenate.
Am aflat curând că o mulțime de scriitori – și cititori – o urăsc. Am o propoziție într-un capitol timpuriu al celei de-a doua cărți a mea, Călătoria consoartei, care descrie „pocnetul clip-clop al copitelor cailor”. Când am prezentat acest capitol grupului meu de critici înainte de publicare, cinci dintre cei șase scriitori au comentat cât de mult le plăcea această frază. Unul dintre ei era aproape furios în timp ce se certa cu toți ceilalți. A spus că era de prost gust și de amator.
Dacă vă petreceți timpul căutând pe forumurile de scriere și literatură, veți descoperi că utilizarea onomatopeelor este un subiect controversat. Colegul meu nu a fost singurul în opiniile sale despre onomatopee. Consensul general este că este în regulă să o folosești cu moderație, dar nu există prea multe discuții despre cum să o folosești eficient.
Înțelegerea onomatopeei
Profesorul meu de clasa a treia avea dreptate. Onomatopeea este un cuvânt care descrie un sunet. În multe cazuri, singurul său sens este acela de a descrie un sunet, cum ar fi kapow!
Cele mai ușor de identificat exemple de onomatopee sunt în cărțile de benzi desenate. Panourile descriu sunete prin bule cu cuvinte precum crash, bang, pow și zap. În alte forme de ficțiune, aceste cuvinte apar adesea ca propoziții de sine stătătoare sau interjecții.
- Crash! Am sărit la zgomot și mi-am ridicat privirea pentru a-mi vedea pisica uitându-se cu vinovăție la o vază spartă de pe podea.
- Mersam spre serviciu când – bang! un pian a căzut de la o fereastră chiar în fața mea.
Dar onomatopeea include o mulțime de alte cuvinte. Este orice cuvânt care sună ca și cuvântul pe care îl descrie. Un bâzâit este un zgomot jos, cu gura închisă, și seamănă foarte mult cu cuvântul bâzâit. Dacă îi spui copilului tău să nu se stropească în cadă, descrii nu numai acțiunea de a stropi, ci și zgomotul pe care îl face apa când te stropești.
Probabil că ai folosit onomatopeea în scrierile tale fără să-ți dai seama. Poate că se aude o ușă care scârțâie sau un cârnat care sfârâie pe tigaie. Onomatopeea poate fi un dispozitiv literar puternic atunci când este folosită eficient. Ea se încadrează în abilitățile importante de alegere a cuvintelor și de a arăta față de a spune.
Probleme cu onomatopeea
Înainte de a discuta despre modalitățile corecte de a folosi onomatopeea, haideți să vorbim despre unele dintre problemele cu acest instrument. Una dintre principalele probleme este utilizarea excesivă a onomatopeelor. Vrem să includem cele cinci simțuri atunci când descriem scene. Vrem ca cititorii noștri să nu vadă doar poveștile noastre, ci să își folosească simțul mirosului, gustului, sunetului și atingerii în imaginația lor pentru a experimenta pe deplin lumea pe care am construit-o pentru ei. Onomatopeea este o modalitate eficientă de a include simțul sunetului.
Utilizarea excesivă a onomatopeei provine de obicei din prea multe interjecții sau propoziții cu un singur cuvânt. Acestea pot afecta ritmul scrierii dvs. și îl pot scoate pe cititor din poveste. Repetiția poate deveni rapid un clișeu.
Alegerea cuvintelor este o altă problemă cu onomatopeea. Cuvintele pe care le folosiți pentru a descrie sunetul ar trebui să se potrivească cu tonul, grupul de vârstă țintă și genul cărții dumneavoastră. Adesea, interjecțiile onomatopeice sunt folosite mai des în ficțiunea pentru copii de vârstă medie și tineri adulți. Dicția trebuie să fie mai simplă și mai ușor de citit pentru cititorii mai tineri care nu au un vocabular avansat.
Onomatopeea nu este nicidecum destinată doar publicului tânăr, dar fiți atenți la faptul că cuvântul pe care îl alegeți se potrivește cu tonul scrierii dumneavoastră. Un plop este un descriptor excelent pentru scrieri comice sau pentru scene contemporane, informale. Plops de apă nu se potrivește, însă, într-o scenă dramatică dintr-o lume fantastică de inspirație medievală.
Utilizarea eficientă a onomatopeelor
Acum, știm ce să evităm să facem. Dar cum putem folosi acest instrument pentru a ne face descrierile mai puternice?
Alegeți cuvinte sonore care să curgă în propozițiile dumneavoastră. Cuvintele onomatopeice pot fi folosite ca verbe, substantive și chiar adjective. Folosirea acestor cuvinte este mult mai eficientă decât simpla presărare de interjecții. Nu vă va scoate cititorul din poveste pentru că face parte din fluxul general al descrierilor dumneavoastră.
Verbe ca onomatopee
Descrierea nu se rezumă doar la adjective. Alegerea unor verbe puternice și active este cel mai bun mod de a arăta în loc de a povesti. Acestea permit cititorului să experimenteze pe deplin o scenă și ajută la stabilirea tonului. De asemenea, acestea adaugă specificitate scrierii dumneavoastră.
Să ne uităm la câteva exemple de verbe onomatopeice:
- El a apăsat un întrerupător, iar cuptorul a răbufnit la viață.
- Ușile dulapului au fost deschise, dezvăluind farfurii uitate și căni ciobite. Gunoaiele se revărsau din coșul de gunoi, iar muștele bâzâiau în jurul lui. Apa se scurgea de la robinet în chiuveta murdară.
- S-a gâfâit în timp ce se uita pe fereastră. El era acasă.
- A șuierat la mine să mă îndepărtez de el. Am făcut un pas înapoi. Tremura și gâfâia de durere. Frica îi strălucea din ochii învinețiți, iar sângele îi curgea din colțul gurii.
Să aruncăm o privire la aceleași scene fără onomatopee:
- A apăsat un întrerupător, iar cuptorul s-a pornit.
- Ușile dulapului s-au deschis, dezvăluind farfurii uitate și căni ciobite. Gunoaiele se revărsau din coșul de gunoi, iar muștele se învârteau în jurul lui. Apa cădea de la robinet în chiuveta murdară.
- A respirat adânc în timp ce se uita pe fereastră. El era acasă.
- Mi-a spus să mă îndepărtez de el. Tremura și respira cu durere. Avea frică în ochii învinețiți și sânge în colțul gurii.
Exemplele de onomatopee ne oferă o imagine mult mai clară a fiecăreia dintre aceste scene. În al doilea set de exemple, nu putem auzi ce se întâmplă. Nu mai înțelegem situația la fel de clar ca înainte. A fost un cuptor mic și liniștit sau unul mare și zgomotos? Apa țâșnea sau picura din robinet? Ce a simțit ea când a văzut că era acasă? Sângele este proaspăt sau este o rană veche?
Numele ca onomatopee
Verbele nu sunt singurele cuvinte pe care le putem folosi pentru sunete. Există o mulțime de cuvinte onomatopeice care pot fi folosite ca substantive. Din nou, acestea adaugă un grad de realism și specificitate descrierilor dumneavoastră.
Iată câteva exemple:
- Un zgomot a răsunat din camera opusă, urmat de zgârieturi și pocnituri.
- A sărit în apă după mine cu un țopăit și un chicotit euforic.
- În decembrie, magazinele sunt pline de pălăvrăgeală și clinchete și urări prietenoase de „Sărbători fericite.”
Alternativa la aceste substantive onomatopeice ar fi folosirea unor cuvinte generice precum sunet și zgomot. Dar există multe tipuri diferite de zgomote și poate fi greu pentru cititorul dumneavoastră să evoce efectul potrivit pentru el însuși. Folosirea unui cuvânt precis, care să reflecte sunetul, îi va permite cititorului dumneavoastră să îl audă în imaginația sa.
Adjectivele ca onomatopee
Adjectivele onomatopeice trebuie folosite cu moderație, dar pot fi foarte eficiente:
- Profesorii de gimnaziu au evitat holul cu clasele de fanfară și orchestră cacofonice.
- Grajdul era plin de porci care guițau și de oi care behăiau.
- Am mers prin ploaia mocănească și tunetul care răsuna.
Utilizați-le atunci când doriți ca cititorul să acorde o atenție deosebită la modul în care se prezintă mediul înconjurător în povestirea dumneavoastră.
Gânduri finale
Onomatopeea nu trebuie să-i facă pe cititorii dumneavoastră să se strâmbe. Atunci când este folosită corect și eficient, ea poate fi un dispozitiv literar puternic pentru a vă îmbogăți povestea. În calitate de scriitori, una dintre sarcinile noastre principale este să dăm viață cuvintelor de pe pagină pentru cititorii noștri. Condimentați-vă descrierile cu câteva onomatopee adecvate tonului și faceți ca următoarea dvs. lucrare să ajungă pe rafturi cu un bang!
.