Ce este Criza bursieră din 1929?
Criza bursieră din 1929 este cea mai faimoasă criză bursieră din toate timpurile. Într-o singură zi (24 octombrie 1929), vânzătorii panicați au tranzacționat aproape 13 milioane de acțiuni la Bursa din New York (de peste trei ori mai mult decât volumul normal la acea vreme), iar investitorii au suferit pierderi de 5 miliarde de dolari.
Cum funcționează prăbușirea bursieră din 1929?
Anii care au precedat prăbușirea bursieră din 1929 au fost plini de exuberanță irațională. Prețurile acțiunilor crescuseră peste tot, chiar și în cazul companiilor care înregistrau profituri mici, iar investitorii erau foarte optimiști că tendința generală de creștere a pieței și a economiei va continua o perioadă de timp.
Media industrială Dow Jones aproape s-a dublat, crescând de la 191 la începutul anului 1928 la 381 până la 3 septembrie 1929. Cu toate acestea, prețurile au început să scadă ușor, dar constant, deoarece investitorii au început să ia profituri. Mulți economiști nu știau ce să facă cu această alunecare, iar Irving Fisher, un economist bine cunoscut la acea vreme, a respins-o ca fiind nimic serios.
Atunci, pe 10 octombrie 1929, Dow Jones Industrial Average a închis peste 350 pentru prima dată în 10 zile de tranzacționare. Acest răgaz a declanșat preluarea profiturilor, iar media industrială Dow Jones a început să scadă din nou pe fondul vânzărilor. Vânzările au devenit intense luni, 23 octombrie, iar piața a scăzut cu 6,3%. Pe 24 octombrie, joia neagră, frenezia vânzărilor a atins o masă critică și s-a transformat în panică totală. Volumul de tranzacționare a devenit atât de mare încât a întârziat cu peste o oră apariția ticker tape-ului, ceea ce a creat confuzie și anxietate. Unele burse au fost atât de copleșite încât au închis mai devreme. Media industrială Dow Jones a închis la 299,27 în acea zi. Media industrială Dow Jones a închis la 230,07 în acea zi.
Criza bursieră din 1929 este adesea asociată cu povești despre investitori și comercianți care au sărit pe fereastră după ce au pierdut totul. Cu toate acestea, nu totul a fost pierdut: un raliu care a început atunci când Richard Whitey, pe atunci director al Bursei de Valori din New York, a început să cumpere cu calm acțiuni ale U.S. Steel și ale altor companii. Încrederea sa i-a încurajat și pe alții să înceapă să cumpere. Cu toate acestea, acest lucru nu a făcut mai mult decât să oprească temporar valul, deoarece de la Joia Neagră până la 29 octombrie 1929 (Marțea Neagră), acțiunile au pierdut totuși peste 26 de miliarde de dolari din valoare și peste 30 de milioane de acțiuni tranzacționate. După această săptămână sumbră, prețurile au continuat să scadă, ștergând aproximativ 30 de miliarde de dolari din valoarea acțiunilor până la jumătatea lunii noiembrie 1929.
Zilele din jurul prăbușirii bursei din 1929 au fost deosebit de dureroase pentru investitorii care împrumutaseră bani pentru a cumpăra acțiuni care deveniseră fără valoare sau aproape de ea. Situația a influențat ceea ce a devenit un punct de cotitură major pentru economia americană, deoarece mulți dintre acești împrumutați, care se îndatoraseră considerabil în efortul de a participa la piața de creștere, au fost ruinați din punct de vedere financiar. Aceștia au fost nevoiți să vândă totul pentru a-și plăti datoriile, iar mulți dintre ei nu au mai putut să le plătească deloc. Ca urmare, mii de bănci au dat faliment; afacerile s-au închis, neputând obține credite; iar venitul disponibil al națiunii a scăzut vertiginos.
De ce contează prăbușirea bursei din 1929?
Istoricii citează adesea prăbușirea bursei de valori din 1929 ca fiind începutul Marii Depresiuni, deoarece a marcat nu numai sfârșitul uneia dintre cele mai mari piețe bursiere ale națiunii, ci și sfârșitul optimismului și încrederii larg răspândite în economia americană.
Ca și în cazul multor răsturnări de situație pe piață, cauzele sunt numeroase, întrepătrunse și controversate. De exemplu, mulți citează adoptarea, în septembrie 1929, a Smoot-Hawley Tariff Act, care a impus taxe ridicate pe multe articole importate, ca fiind un factor major care a contribuit la instabilitatea pieței. Alții remarcă valoarea uriașă a efectului de levier pe care investitorii îl utilizaseră pentru a cumpăra acțiuni, iar unii citează retragerea cu scandal a fondurilor britanice investite în Statele Unite și creșterea bruscă din 26 septembrie a ratei de actualizare a Băncii Angliei. Oricum ar fi, investitorii nu mai considerau profiturile și dividendele mari ale companiilor, salariile mari, datoriile bancare ușor disponibile, o industrie auto în plină expansiune și o lipsă relativă de reglementare a pieței bursiere doar ca fiind semne ale unor zile mai bune în viitor. Ei au început să le vadă ca pe niște semne ale unei piețe pregătite pentru un reviriment.
Pe lângă efectul dramatic asupra psihologiei investitorilor, prăbușirea bursei din 1929 a contribuit la crearea unei varietăți de noi legi, organizații și programe menite să îmbunătățească infrastructura țării, să promoveze bunăstarea socială și să prevină fraudele și abuzurile corporative. Printre acestea se numără înființarea Corporației Federale de Asigurare a Depozitarilor (Federal Depository Insurance Corporation) și adoptarea Securities Act din 1933, a Glass-Steagall Act din 1933, a Securities Exchange Act din 1934 și a Public Utility Holding Act din 1935. Panica provocată de întârzierile de informare a generat, de asemenea, sisteme de ticker mai rapide care puteau face față unor zile de tranzacționare intensă.
.