Platon nu era un fan al democrației. Mulți ar putea considera că aceasta este doar o pată în analiza politică, de altfel excelentă, a filosofului. Dar descrierea sa a „omului democratic” dă de gândit.
În Republica, scrisă în 380 î.Hr., Platon descrie un astfel de om democratic – prin care se referă la un lider democratic – ca fiind unul plin de „cuvinte și opinii false și lăudăroase” care respinge moderația, numește „insolența „bună creștere”, licența „libertate”, prodigalitatea „magnificență””, iar „temperanța o numesc „lipsă de bărbăție” și o alungă cu dispreț.”
Vă aduce aminte de cineva?
Josiah Ober, profesor de științe politice și clasice la Universitatea Stanford, spune că pasajul se citește într-adevăr ca „o descriere deosebit de dură a celor mai tiranice părți ale personalității publice a lui Trump”. Republica lui Platon, care evaluează natura și dreptatea diferitelor regimuri politice și examinează modul în care psihologia morală a indivizilor este interconectată cu psihologia morală a statului lor, este concepută mai degrabă ca o lucrare de filozofie decât ca o predicție a modului în care se vor desfășura evenimentele politice. Acestea fiind spuse, critica lui Platon la adresa democrației conține o serie de aspecte relevante în zilele noastre.
Platon credea că trăsătura cheie și motrice a democrației este dorința de libertate; totuși, tocmai această trăsătură conduce, în cele din urmă, un stat la tiranie. Un regim democratic implică o astfel de pluralitate de interese, credea el, încât singurul mod în care se poate realiza ceva în cadrul acestuia este de a avea o conducere puternică care poate uni interesele. „Nu este un portret complet al democrației moderne, dar surprinde ceva: această dorință de a avea lideri puternici care să poată îndruma dorințele diverse, pluraliste și necoordonate”, spune Oder.
Liderii puternici, în opinia lui Platon, devin în cele din urmă tirani demagogi. „Tiranul vrea să fie complet liber de toate constrângerile și, totuși, este cel mai înrobit, pentru că trebuie să se înconjoare de gărzi de corp, de yes-meni și de oameni care îi vor hrăni ego-ul și dorințele”, explică Ober.
Cei din jurul său sunt „în mod necesar servili”, adaugă Ober, deoarece „sunt dispuși să se înjosească în fața sufletului grotesc și deformat al tiranului”. Dar tiranul se îndoiește atât de cei din interiorul, cât și de cei din afara cercului său, astfel încât, în esență, ajunge el însuși într-un fel de servitute. „El recunoaște că este mereu în pericol și vede comploturi peste tot”, spune Ober. „Prin urmare, trăiește o viață care este cât se poate de abject de îngrozitoare. Deși pare să trăiască într-un palat strălucitor, cu bogăție și acces la toate lucrurile bune, de fapt, el duce o existență șubredă, ca sclav al sclavilor”. Paranoia și dorința de lingușire sunt trăsături familiare ale multor lideri democratici contemporani.
În viziunea lui Platon, fiecare stat politic se transformă în mod natural în altul în ordine sistematică. Guvernarea de către regele-filosof face loc timocrației (guvernarea de către proprietarii de bunuri), care face loc oligarhiei, urmată de democrație și apoi de tiranie. Întrucât democrația este precedată de guvernarea celor bogați, Platon credea că, în cadrul unui regim democratic, va exista un resentiment considerabil față de cei bogați; primul pas al demagogului democratic, susținea el, va fi să atace aceste elite bogate. „El spune că sunt oameni răi și că ar trebui să-i urmărim, mai ales în instanțele de judecată”, spune Ober. Acuzarea bogaților de infracțiuni și urmărirea lor în justiție este, în opinia lui Platon, pur și simplu cea mai ușoară modalitate de a extrage bogăția de la ei. Politica contemporană îndeplinește doar pe jumătate această evaluare: Există cu siguranță un resentiment considerabil față de elită, dar există în mod vizibil puține procese penale împotriva celor foarte bogați, chiar și în rândul celor care au comis infracțiuni grave.
Certe aspecte ale democrației descrise de Platon – și pe care le vedem acum – nu sunt evoluții bruște, recente. De exemplu, politicienii au fost mult timp criticați pentru faptul că nu sunt riguroși cu adevărul sau că se complac în interese populiste. Dar Ober crede că multe state democratice moderne au un sentiment în declin al intereselor comune; acest lucru, în opinia lui Platon, le face deosebit de vulnerabile la tiranie. Brexitul a divizat Marea Britanie, notează el, Belgia se fracturează de-a lungul liniilor sale demografice franceze și flamande, Statele Unite sunt mai partizane ca niciodată. Toate aceste diviziuni pot duce la declinul unui stat democratic funcțional.
„O viziune platonică a unui stat care este divizat împotriva lui însuși este vulnerabilă la acest apel demagogic, la o preluare tiranică”, spune Ober. „Cred că suntem mai expuși la un risc mai mare decât înainte.”
Putem rezista liderilor tiranici? Platon credea că o constituție, care ar trebui să stabilească reguli clare pe care toată lumea trebuie să le respecte, oferă o anumită protecție. Este posibil să nu împiedice demagogia, dar poate oferi o bază de egalitate în fața legii. El a pledat, de asemenea, pentru responsabilitatea cetățenilor: ” trebuie să știe suficient de multe despre ceea ce se întâmplă, să vorbească și să se alăture altor cetățeni atunci când există încălcări”, spune Ober. Ei nu pot aștepta ca alții să facă munca în locul lor.”
În ciuda acestor protecții, Platon credea, în mod pesimist, că democrația se transformă în mod inevitabil în tiranie. În acest punct, însă, Ober nu este de acord. „Din punct de vedere istoric, se poate”, spune el. „Dar democrațiile apar în respingerea tiraniei. Obții democrația spunând că refuzăm să fim conduși de un tiran, de un rege sau de o mică gașcă de elite. Când democrațiile funcționează, ne amintim că despre asta este vorba”
Pentru o interpretare mai optimistă a regimurilor politice de astăzi, Ober sugerează să ne uităm la Aristotel, care a înțeles că adevărata democrație se opune în mod fundamental tiraniei. Politica contemporană poate provoca consternare, dar Ober spune că merită să crezi în regimul politic. La urma urmei, adaugă el, „democrația trebuie să fie construită pe speranță.”
.