Există aproximativ 700.000 de persoane fără adăpost în America, mulți dintre ei copii. Poate că 50.000 sunt veterani. Și ce dacă?
Pentru cei fără adăpost, viața poate fi scurtă și urâtă. În general, oamenii fără un acoperiș deasupra capului mor cu 40 de ani mai devreme, la egalitate cu anumite națiuni africane sărace și devastate de război.
Mai mult de 50 la sută sunt bolnavi mintal. Un număr uriaș de persoane suferă de probleme cu alcoolul și/sau drogurile care contribuie la a deveni persoane fără adăpost sau care sunt cauzate ca o consecință a faptului că sunt fără adăpost.
Problemele medicale grave sunt omniprezente în această populație. Problemele cronice de sănătate sunt netratate sau subtratate. Problemele mai răspândite, cum ar fi hipertensiunea, diabetul și bolile cardiace, duc la complicații secundare, inclusiv accidente vasculare cerebrale, insuficiență cardiacă, alte probleme neurologice și tulburări de vedere.
În timpul ultimei mari recesiuni, persoanele fără adăpost au avut de 30 de ori mai multe șanse de a muri din cauza drogurilor ilegale, de 150 de ori mai multe șanse de a muri în urma unei agresiuni fatale și de 35 de ori mai multe șanse de a se sinucide (a se vedea „The Body Economic” de David Stuckler, M.P.H., PhD și Sanjay Basu, M.D., PhD).
Nu este frumos. Dar, în afară de faptul că ne pare rău pentru situația dificilă a persoanelor fără adăpost, de ce să ne pese?
Se pare că costul pentru societate al lipsei de adăpost este, poate în mod contrar intuiției, destul de ridicat. Persoanele fără adăpost au o incidență crescută a infecțiilor transmisibile, boli precum tuberculoza, ale cărei tulpini pot fi rezistente la aproape toate tratamentele.
Persoanele fără adăpost apelează cu mare frecvență la serviciile de urgență cu costuri ridicate. De exemplu, timp de doi ani, în timpul ultimei recesiuni, între 2007-2009, persoanele fără adăpost au avut cu 6 milioane mai multe vizite la camera de urgență. În mod previzibil, deoarece persoanele fără adăpost contribuie la o stare de sănătate precară, există mai multe și mai lungi internări în spital la această populație.
Populația fără adăpost contribuie, de asemenea, în mod disproporționat la costurile justiției penale: „Legile de deranj”, cum ar fi cerșetoria, consumul de alcool în public, dormitul în locuri publice, vagabondajul, vagabondajul, neplata unei amenzi, urinarea sau defecarea în public sau tulburarea ordinii publice au ca rezultat acuzații penale și încarcerarea în mod repetat.
De fapt, majoritatea închisorilor pot identifica un număr mic de „high fliers”, cei cu încarcerări multiple care costă sute de mii, dacă nu milioane de dolari. Mulți dintre acești oameni sunt persoane fără adăpost în mod cronic și bolnavi mintal. Cele mai multe dintre infracțiunile lor sunt nonviolente și puțin periculoase pentru ceilalți.
Există și alte costuri indirecte ale lipsei de adăpost pentru societate. De exemplu, în fiecare an, Serviciul Forestier al SUA din Bazinul Tahoe răspunde la aproximativ 20 de apeluri de pericol de incendiu cauzate de persoane fără adăpost. Aceste 20 de apeluri reprezintă 20 la sută din numărul total de incendii stinse de Forest Service. Într-o zi, unul dintre aceste incendii va provoca o conflagrație majoră.
Numeroase studii au documentat costul ridicat pentru contribuabili al lipsei cronice de adăpost, definit în general ca fiind un an sau mai mult de locuit pe străzi.
Un studiu din Hawaii a constatat că rata de spitalizare psihiatrică a fost de 100 de ori mai mare decât cea a unui grup comparabil de persoane fără adăpost.
Un studiu de doi ani al Universității din Texas a constatat că fiecare persoană fără adăpost costă în medie 14.480 de dolari pe an, în principal pentru înnoptarea în închisoare.
Los Angeles a aflat că plasarea a patru persoane fără adăpost în locuințe permanente le-a economisit 80.000 de dolari pe an (University of Southern Calif News, 19.11.2009).
Un studiu al Universității din Pennsylvania a constatat că persoanele fără adăpost cu boli mintale grave costă 40.451 de dolari pe persoană pe an și că oferirea de locuințe pentru acestea a determinat o reducere a costurilor de 16.281 de dolari pe persoană pe an.
Philip Mangero, fostul țar al politicii privind persoanele fără adăpost pentru președintele George W. Bush a declarat: „Am învățat că fie poți susține oamenii fără adăpost pentru 35.000 până la 150.000 de dolari pe an, fie poți literalmente să le pui capăt lipsei de adăpost pentru 13.000 până la 25.000 de dolari pe an.”
Acum știm că furnizarea de locuințe permanente pentru persoanele fără adăpost economisește de fapt banii contribuabililor.
De ce? Pentru că îngrijirile de urgență și spitalizările sunt mai puțin frecvente și mai scurte, iar intervenția poliției și ratele de încarcerare scad.
Și aceste cifre nu includ economiile indirecte ale scăderii probabilității de transmitere a bolilor infecțioase, costul pentru afacerile cu amănuntul la nivel de stradă în zonele în care se adună persoanele fără adăpost sau impactul negativ al persoanelor fără adăpost asupra turismului în general
Aceste date au atât implicații de politică socială, cât și etice. Putem fi, cel puțin în ceea ce privește persoanele fără adăpost, paznicul fratelui nostru. Putem, de asemenea, să economisim banii contribuabililor dacă le punem un acoperiș permanent deasupra capului.
Acum, încă avem 700.000 de persoane fără adăpost în America, nu din cauza costului cazării lor, nu pentru că nu există mijloace de a eradica lipsa de adăpost, ci pentru că birocrațiile vaste, suprapuse și competitive care sunt mandatate să rezolve problema nu o fac.
Via: https://www.truckeesun.com/news/opinion/why-should-we-care-about-americas-homeless-problem/https://www.truckeesun.com/news/opinion/why-should-we-care-about-americas-homeless-problem/