Denialism: ce este și cum ar trebui să răspundă oamenii de știință?

Negrul este alb și albul este negru

HIV nu provoacă SIDA. Lumea a fost creată în anul 4004 î.Hr. Fumatul nu provoacă cancer. Iar dacă se produc schimbări climatice, acestea nu au nimic de-a face cu emisiile de CO2 provocate de om. Puțini dintre cititorii acestui jurnal, dacă nu chiar niciunul, vor crede vreuna dintre aceste afirmații. Cu toate acestea, fiecare dintre ele poate fi găsită cu ușurință în mass media.

Consecințele politicilor bazate pe astfel de opinii pot fi fatale. Negarea de către Thabo Mbeki a faptului că HIV a provocat SIDA a împiedicat mii de mame seropozitive din Africa de Sud să primească antiretrovirale, astfel încât acestea, în mod inutil, au transmis boala copiilor lor.1 Ministrul său al sănătății, Manto Tshabalala-Msimang, a respins în mod faimos dovezile privind eficacitatea acestor medicamente, susținând în schimb tratamentul cu usturoi, sfeclă și cartof african. A fost ironic faptul că plecarea lor din funcție a coincis cu acordarea Premiului Nobel lui Luc Montagnier și Françoise Barré-Sinoussi pentru descoperirea lor că HIV este într-adevăr cauza SIDA. Respingerea dovezilor științifice este, de asemenea, evidentă în popularitatea creaționismului, estimându-se că, în 2004, 45% dintre americani credeau că Dumnezeu l-a creat pe om în forma sa actuală în ultimii 10 000 de ani.2 Deși hotărârile succesive ale Curții Supreme a SUA au respins predarea creaționismului ca știință, multe școli americane sunt prudente în ceea ce privește discutarea evoluției. În Regatul Unit, unele școli bazate pe credință predau evoluția și creaționismul ca fiind „poziții de credință” la fel de valabile. Rămâne neclar cum explică acestea apariția rezistenței la antibiotice.

În altă parte, se poate observa mâna intereselor corporatiste puternice. A fost nevoie de multe decenii pentru ca concluziile rapoartelor autorizate ale medicului chirurg general al SUA3 și ale Colegiului Regal al Medicilor din Marea Britanie4 privind efectele nocive ale fumatului să fie acceptate, în timp ce chiar și acum, în ciuda dovezilor clare de reducere rapidă a infarcturilor miocardice acolo unde au fost puse în aplicare interdicții, există unii care neagă faptul că fumatul pasiv este periculos. În mare parte, acest lucru s-a datorat eforturilor industriei tutunului de a devia atenția către alte cauze presupuse ale bolilor legate de fumat, de la stres până la creșterea păsărilor de companie. Rapoartele Grupului interguvernamental de experți privind schimbările climatice au suferit atacuri similare din partea unor comentatori cu legături cu marile companii petroliere.

Toate aceste exemple au o trăsătură comună. Există un consens copleșitor în ceea ce privește dovezile în rândul oamenilor de știință, însă există și comentatori vocali care resping acest consens, convingând o mare parte a publicului, și adesea și mass-media, că consensul nu se bazează pe o „știință solidă” sau negând existența unui consens prin expunerea unor voci individuale disidente ca fiind autoritățile supreme în ceea ce privește subiectul în cauză. Scopul lor este de a convinge că există suficiente motive pentru a respinge argumentele în favoarea luării de măsuri pentru a aborda amenințările la adresa sănătății. Acest fenomen i-a determinat pe unii să facă o paralelă istorică cu holocaustul, un alt domeniu în care dovezile sunt copleșitoare, dar în care câțiva comentatori au continuat să semene îndoiala. Toate sunt văzute ca parte a unui fenomen mai larg al negaționismului.

Definirea și recunoașterea negaționismului

Frații Hoofnagle, un avocat și un fiziolog din Statele Unite, care au contribuit mult la dezvoltarea conceptului de negaționism, l-au definit ca fiind utilizarea de argumente retorice pentru a da aparența unei dezbateri legitime acolo unde nu există niciuna,5 o abordare care are ca scop final respingerea unei propuneri asupra căreia există un consens științific.6 În acest punct de vedere, susținem că oamenii de știință din domeniul sănătății publice ar trebui să fie conștienți de trăsăturile negaționismului și să fie capabili să îl recunoască și să îl înfrunte.

Denialismul este un proces care folosește unele sau toate cele cinci elemente caracteristice într-un mod concertat. Primul este identificarea conspirațiilor. Atunci când corpul covârșitor al opiniei științifice crede că ceva este adevărat, se argumentează că acest lucru nu se datorează faptului că acei oameni de știință au studiat independent dovezile și au ajuns la aceeași concluzie. Ci pentru că aceștia s-au angajat într-o conspirație complexă și secretă. Procesul de evaluare inter pares este văzut ca un instrument prin care conspiratorii suprimă disidența, mai degrabă decât ca un mijloc de eliminare a lucrărilor și a cererilor de subvenții nesusținute de dovezi sau lipsite de gândire logică. Opinia generalului Jack D Ripper potrivit căreia fluorizarea era un complot sovietic de otrăvire a apei potabile americane în Dr. Strangelove, comedia neagră a lui Kubrick despre Războiul Rece, nu este mai puțin bizară decât cele exprimate pe multe dintre site-urile care se opun acestei măsuri.

În unele cazuri, negaționismul exploatează preocupări autentice, cum ar fi respingerea dovezilor privind natura SIDA de către afro-americanii care le percep ca pe o manifestare a agendei rasiste.7 În timp ce teoriile conspirației nu pot fi pur și simplu respinse, deoarece există conspirații8, este greu de crezut că acestea pot cuprinde întregi comunități științifice.

Există, de asemenea, o variantă a teoriei conspirației, inversionismul, în care unele dintre caracteristicile și motivațiile proprii sunt atribuite altora. De exemplu, companiile producătoare de tutun descriu cercetarea academică privind efectele fumatului asupra sănătății ca fiind produsul unei „industrii anti-fumat”, descrisă ca fiind „un cartel oligopolist integrat pe verticală, extrem de concentrat, combinat cu unele monopoluri publice”, al cărui scop este de a „fabrica presupuse dovezi, deducții sugestive care să lege fumatul de diverse boli, precum și publicitatea și diseminarea și publicitatea acestor așa-zise descoperiri către un public cât mai larg posibil”.9

Cel de-al doilea este utilizarea de experți falși. Aceștia sunt persoane care pretind a fi experți într-un anumit domeniu, dar ale căror puncte de vedere sunt în totală neconcordanță cu cunoștințele stabilite. Aceștia au fost folosiți pe scară largă de către industria tutunului încă din 1974, când un cadru superior de la R J Reynolds a conceput un sistem de notare a oamenilor de știință care lucrau în domeniul tutunului în funcție de măsura în care aceștia susțineau poziția industriei. Industria a îmbrățișat acest concept cu entuziasm în anii 1980, când un cadru superior de la Philip Morris a elaborat o strategie de recrutare a unor astfel de oameni de știință (numiți „Whitecoats”) pentru a contribui la contracararea dovezilor tot mai numeroase privind efectele nocive ale fumatului pasiv. Această activitate a fost întreprinsă în mare parte prin intermediul unor organizații de fațadă ale căror legături cu industria tutunului erau ascunse, dar sub conducerea unor firme de avocatură care acționau în numele industriei tutunului.10 În unele țări, cum ar fi Germania, industria a creat rețele complexe și influente, permițându-i să întârzie punerea în aplicare a politicilor de control al tutunului timp de mulți ani.11 În 1998, American Petroleum Institute a elaborat un plan de comunicare privind știința globală a climei, care presupunea recrutarea de „oameni de știință care împărtășesc opiniile industriei în ceea ce privește știința climei pentru a ajuta la convingerea jurnaliștilor, a politicienilor și a publicului că riscul încălzirii globale este prea nesigur pentru a justifica controale asupra gazelor cu efect de seră”.12 Cu toate acestea, acest lucru nu se limitează la sectorul privat; administrația președintelui George W. Bush s-a caracterizat prin promovarea celor ale căror opinii se bazau pe convingerile lor religioase sau pe afilierile lor corporative13 , cum ar fi consilierul pe probleme de sănătate reproductivă de la Food and Drug Administration, care vedea în rugăciune și în citirea Bibliei răspunsul la sindromul premenstrual14. Un fenomen conex este marginalizarea experților adevărați, în unele cazuri prin intermediul unei alianțe între industrie și guvern, ca atunci când ExxonMobil s-a opus cu succes renumirii de către guvernul SUA a președintelui Grupului interguvernamental privind schimbările climatice.15,16 Aceste evenimente au determinat un grup de oameni de știință americani proeminenți să afirme că „împânzirea acestor comitete publice de teama că ar putea oferi sfaturi care intră în conflict cu politicile administrației devalorizează întreaga structură a comitetelor consultative federale”.17

Utilizarea experților falși este adesea completată de denigrarea experților și cercetătorilor consacrați, cu acuzații și insinuări care urmăresc să le discrediteze munca și să pună la îndoială motivațiile lor. Stanton Glantz, profesor de medicină la Universitatea din California, San Francisco și care a avut o mare contribuție la demascarea tacticilor industriei tutunului, este o țintă frecventă pentru negaționiștii tutunului. El este descris pe site-ul Forțelor ca fiind „infamat pentru că este cel mai îndrăzneț dintre mincinoșii din „controlul tutunului”, acea gașcă de escroci cu cele mai multe probleme etice”, adăugând că „implică în mod cinic faptul că cercetările sale despre fumat sunt științifice, mizând pe faptul trist că politicienii, ca să nu mai vorbim de mass-media, nu au nicio idee că epidemiologia nu este o știință adevărată și că studiile sale definesc termenul de junk science”.18

Cea de-a treia caracteristică este selectivitatea, bazându-se pe lucrări izolate care contestă consensul dominant sau evidențiind defectele celor mai slabe lucrări dintre cele care îl susțin, ca mijloc de discreditare a întregului domeniu. Un exemplu de prima este mult citata lucrare Lancet care descrie anomalii intestinale la 12 copii cu autism, care a sugerat pur și simplu o posibilă legătură cu imunizarea împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei.19 Acest lucru a fost folosit pe scară largă de către cei care militează împotriva imunizării, chiar dacă 10 dintre cei 13 autori ai lucrării au retractat ulterior sugestia unei asocieri.20 Din fericire, activitatea Colaborării Cochrane de promovare a analizelor sistematice a făcut ca citarea selectivă să fie mai ușor de detectat.

O alta este o lucrare publicată de British Medical Journal în 2003,21 despre care s-a dovedit ulterior că suferă de defecte majore, inclusiv faptul că nu a raportat interese concurente,22 care a concluzionat că expunerea la fumul de tutun nu crește riscul de cancer pulmonar și boli de inimă. Această lucrare a fost citată pe scară largă de către cei care neagă că fumatul pasiv are efecte asupra sănătății, compania Japan Tobacco International citând-o în continuare ca justificare pentru respingerea „afirmației conform căreia FTA este o cauză a cancerului pulmonar, a bolilor cardiace și a bolilor pulmonare cronice la nefumători” încă de la sfârșitul anului 2008.23

De obicei, negaționiștii nu sunt descurajați de izolarea extremă a teoriilor lor, ci mai degrabă o văd ca pe un indiciu al curajului lor intelectual împotriva ortodoxiei dominante și a corectitudinii politice care o însoțește, comparându-se adesea cu Galileo.

Cele de-al patrulea este crearea unor așteptări imposibile cu privire la ceea ce poate oferi cercetarea. De exemplu, cei care neagă realitatea schimbărilor climatice indică absența unor înregistrări precise ale temperaturilor de dinainte de inventarea termometrului. Alții se folosesc de incertitudinea intrinsecă a modelelor matematice pentru a le respinge în totalitate ca mijloc de înțelegere a unui fenomen. La începutul anilor 1990, Philip Morris a încercat să promoveze un nou standard, intitulat Bune practici epidemiologice (Good Epidemiological Practice – GEP), pentru realizarea de studii epidemiologice. În conformitate cu liniile directoare GEP, odds ratios de 2 sau mai puțin nu ar fi considerate dovezi suficient de puternice de cauzalitate, invalidând dintr-o singură lovitură un mare număr de cercetări privind efectele asupra sănătății ale multor expuneri.24 Deși Philip Morris și-a redus în cele din urmă programul GEP, deoarece niciun organism epidemiologic nu ar fi fost de acord cu un astfel de standard, British American Tobacco încă folosește acest criteriu pentru a respinge riscul asociat fumatului pasiv.25

Cel de-al cincilea este utilizarea denaturărilor și a erorilor logice. De exemplu, grupurile pro-fumat s-au folosit adesea de faptul că Hitler a sprijinit unele campanii anti-fumat pentru a-i reprezenta pe cei care susțin controlul tutunului drept naziști (chiar au inventat termenul de nico-naziști)26 , deși alți naziști de rang înalt erau fumători, blocând încercările de a difuza propaganda anti-fumat și asigurându-se că trupele au suficiente rezerve de țigări.27 Falsurile logice includ utilizarea heringurilor roșii, sau încercările deliberate de a schimba argumentul și a oamenilor de paie, în care argumentul opus este denaturat pentru a-l face mai ușor de respins. De exemplu, Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) a stabilit în 1992 că fumul de tutun din mediul înconjurător (ETS) este cancerigen, o constatare confirmată de multe alte instituții de sănătate publică naționale și internaționale cu autoritate. Evaluarea EPA a fost descrisă de doi comentatori ca fiind „o încercare de a instituționaliza o anumită viziune irațională asupra lumii ca fiind singura perspectivă legitimă și de a înlocui raționalitatea cu dogma ca bază legitimă a politicii publice”, pe care aceștia au catalogat-o drept nimic mai puțin decât o „amenințare la adresa nucleului însuși al valorilor democratice și al politicii publice democratice”.28 Alte aberații folosite de negaționiști sunt falsa analogie, exemplificată prin argumentul împotriva evoluției conform căruia, întrucât universul și un ceas sunt ambele extrem de complexe, universul trebuie să fi fost creat de echivalentul unui ceasornicar și aberația mijlocului exclus (fie că fumatul pasiv cauzează o gamă largă de boli specificate, fie că nu cauzează niciuna, astfel încât îndoiala cu privire la o asociere cu o boală, cum ar fi cancerul de sân, este considerată suficientă pentru a respinge o asociere cu orice boală).

Răspunsul la negaționism

Negaliștii sunt conduși de o serie de motivații. Pentru unii este vorba de lăcomie, ademeniți de generozitatea corporatistă a industriilor petrolului și tutunului. Pentru alții este vorba de ideologie sau credință, determinându-i să respingă tot ceea ce este incompatibil cu credințele lor fundamentale. În cele din urmă, există excentricitatea și idiosincrasia, uneori încurajate de statutul de celebritate conferit nonconformistului de către mass-media.

Care ar fi motivația, este important să recunoaștem negaționismul atunci când ne confruntăm cu el. Răspunsul academic normal la un argument opus este de a se angaja cu acesta, testând punctele forte și punctele slabe ale opiniilor diferite, în speranța că adevărul va ieși la iveală printr-un proces de dezbatere. Cu toate acestea, acest lucru necesită ca ambele părți să respecte anumite reguli de bază, cum ar fi dorința de a privi dovezile în ansamblu, de a respinge denaturările deliberate și de a accepta principiile logicii. Un discurs semnificativ este imposibil atunci când una dintre părți respinge aceste reguli. Cu toate acestea, ar fi greșit să îi împiedicăm pe negaționiști să aibă o voce. În schimb, noi susținem că este necesar să mutăm dezbaterea de la subiectul în cauză, expunând în schimb la scrutinul public tacticile pe care aceștia le folosesc și identificându-le public pentru ceea ce sunt. O înțelegere a celor cinci tactici enumerate mai sus oferă un cadru util pentru a face acest lucru.

.