Cum speculațiile scăpate de sub control distrug bogăția reală
Cum a fost publicat în Business Ethics, ianuarie/februarie 1999.
de David C. Korten
Economia capitalistă are o ignoranță potențial fatală în privința a două subiecte. Unul este natura banilor. Celălalt este natura vieții. Această ignoranță ne determină să renunțăm la viață pentru bani, ceea ce este într-adevăr o afacere proastă.
Natura reală a banilor este întunecată de vocabularul finanțelor, care este un limbaj dublu. Folosim termenul de „investitori” pentru speculatori, ale căror jocuri de noroc destabilizează piețele financiare globale. Folosim termenii „bani”, „capital”, „active” și „bogăție” în mod interschimbabil – fără a lăsa niciun mijloc simplu de a diferenția banii de bogăția reală. Banii sunt un număr. Bogăția reală constă în alimente, terenuri fertile, clădiri sau alte lucruri care ne susțin. În lipsa unui limbaj care să ne permită să vedem această diferență, acceptăm pretenția speculatorilor de a „crea bogăție”, atunci când ei o expropriază.
Dacă în anii 1980 am asistat la triumful capitalismului asupra comunismului, în noul mileniu s-ar putea să asistăm la triumful capitalismului asupra vieții. Pentru că, în vocabularul capitalismului, distrugerea vieții pentru a face bani este un progres.
Când un apărător al capitalismului global întreabă: „Care este alternativa ta? Am văzut că planificarea centrală nu funcționează”, se poate răspunde: „Adam Smith a avut o idee bună. Sunt în favoarea unei economii de piață reale, nu a unei planificări centralizate de către guverne sau corporații”. Distincția vitală aici este între economia de piață pe care Adam Smith o avea în minte și economia capitalistă, pe care el ar fi detestat-o.
Într-o economie de piață sănătoasă, întreprinderile sunt la scară umană și sunt deținute predominant la nivel local. Oamenii aduc sensibilitatea umană în fiecare aspect al vieții economice – rezultând în societăți auto-organizate care maximizează libertatea umană și minimizează nevoia de control central coercitiv.
Capitalismul, prin contrast, se referă la folosirea banilor pentru a face bani pentru oameni care au mai mult decât au nevoie. Acesta generează inegalitate. Deși capitalismul se îmbracă în retorica democrației, este dedicat principiului elitist conform căruia suveranitatea rezidă în proprietate mai degrabă decât în persoană.
O economie de piață reală creează bogăție reală. Capitalismul global creează speculații scăpate de sub control, care distrug bogăția reală.
- Epuizează capitalul natural prin extragerea minelor, a pădurilor și a zonelor de pescuit și prin aruncarea de deșeuri periculoase care transformă terenurile și apele productive în zone de moarte.
- Epuizează capitalul uman prin condiții de muncă inferioare standardelor, ca în maquilatoarele mexicane, unde tinere femei vitale ies după câțiva ani cu probleme de vedere, alergii și leziuni de stres repetitiv care le lasă handicapate permanent.
- Epuizează capitalul social prin dezrădăcinarea fabricilor de care depind comunitățile – lăsând societatea să absoarbă destrămarea familiilor și violența care rezultă.
- Epuizează capitalul instituțional prin luarea de bani din taxe și impozite, prin subvenții publice și scutiri de taxe, și bogăția reală prin slăbirea standardelor de mediu esențiale pentru sănătatea societății pe termen lung.
Capitalul viu, care are capacitatea specială de a se regenera, este sursa întregii bogății reale. Distrugerea acestuia pentru bani – un număr fără valoare intrinsecă – este un act de nebunie colectivă.
Un exemplu real al acestei nebunii este criza financiară asiatică din 1997, în care un așa-numit „miracol financiar” s-a transformat într-o prăbușire. Această prăbușire a început în Thailanda și s-a răspândit în Malaezia, Indonezia, Coreea de Sud și Hong Kong, pe măsură ce economiile au căzut ca piesele de domino. Deși particularitățile au fost diferite, experiența Thailandei relevă modelul de bază.
În timpul fazei de „miracol economic”, intrările mari de bani străini au alimentat bule financiare în creștere rapidă în ceea ce privește prețurile acțiunilor și ale imobilelor. (Atunci când prea mulți bani urmăresc prea puține active, aceste active își „umflă” artificial prețul). Aceste bule umflate au atras și mai mulți bani, o mare parte din ei de la bănci internaționale dornice să acorde împrumuturi speculatorilor, care au garantat împrumuturile cu activele umflate. Pe măsură ce se revărsau valute străine, consumatorii aveau mijloacele necesare pentru a cumpăra bunuri importate, ale căror vânzări au crescut vertiginos – creând iluzia unei economii în plină expansiune.
Cumpărarea de acțiuni sau de bunuri imobiliare cu apreciere rapidă a părut, pentru o vreme, o afacere mai bună decât realizarea de investiții productive în industrie sau agricultură. În mod ironic, cu cât mai multe investiții străine au intrat, cu atât mai multe investiții au fost absorbite din industrie și agricultură, iar producția a stagnat sau a scăzut în ambele. Astfel, obligațiile financiare străine au crescut, în timp ce capacitatea de rambursare a acestor obligații a scăzut. Odată ce speculatorii și-au dat seama că acest lucru nu era sustenabil, a început prăbușirea. Speculatorii au retras banii în așteptarea unei prăbușiri, prețurile acțiunilor și ale proprietăților imobiliare s-au prăbușit, iar băncile au rămas cu împrumuturi nerecuperabile – creând o criză de lichidități.
Capitalismul poate crea astfel o iluzie de prosperitate, chiar dacă pregătește terenul pentru un colaps economic. Ca să nu credem că acesta este un exemplu rar, am putea remarca faptul că, din 1980, conform unui studiu McKinsey, activele financiare ale celor mai mari economii ale lumii au crescut de două până la trei ori mai mult decât rata de creștere a produsului intern brut (PIB). Bulele sunt peste tot.
Și este în natura bulelor să se spargă, deoarece a da viața la schimb pentru bani nu este, pe termen lung, sustenabil. Să sperăm că vom învăța această lecție mai ușor decât au făcut-o economiile asiatice, dar o vom învăța. Risipirea bogăției reale în goana după cifre este o ignoranță de cea mai joasă speță. Cea care poate fi fatală.
_____________
David Korten este autorul cărților When Corporations Rule the World (Când corporațiile conduc lumea) și The Post Corporate World: Life After Capitalism (Viața după capitalism).
.