termenul dizident se referă la un număr de confesiuni protestante – presbiterieni, baptiști, quakeriști, congregaționaliști și alții – care, deoarece au refuzat să accepte comuniunea anglicană sau să se conformeze principiilor Bisericii Angliei restaurate în 1662, au fost supuși persecuției în temeiul diferitelor acte adoptate de Parlamentul Cavalerilor între 1661 și 1665. Exemple de încercări care au fost făcute pentru a-i descuraja au fost Actul de uniformitate, care cerea ca toate bisericile din Anglia să folosească Cartea de rugăciune comună și îi pedepsea pe cei care nu se conformau, și Actul celor cinci mile, care interzicea miniștrilor care au fost expulzați din cauza Actului de uniformitate să se apropie pe o rază de cinci mile de fostele lor parohii sau de orice oraș.
După ce Actul de Toleranță a fost adoptat în 1689, disidenților li s-a permis să țină slujbe în case de întâlnire licențiate și să își întrețină proprii predicatori (dacă subscriu la anumite jurăminte) în Anglia și Țara Galilor. Dar până în 1828, astfel de predicatori au rămas supuși Test Act, care cerea ca toți ofițerii civili și militari să fie credincioși ai Bisericii Anglicane și să depună jurăminte de supremație și de loialitate. Deși această lege îi viza în primul rând pe romano-catolici, ea îi excludea totuși și pe disidenți.
Materiale conexe
- The Dissenting Ethos
Web
Conținut creat pentru prima dată în 1988; modificat ultima dată la 12 august 2002
Links added 14 septembrie 2019
.