scris de: Sai Kurapati
Până în primul an de facultate, mă consideram un susținător fervent al egalității în materie de sănătate. Abia după ce am venit la Brown și am obținut oportunități de a mă cufunda în activități de advocacy din lumea reală, mi-am dat seama că ceea ce mă pasiona de fapt era promovarea echității în materie de sănătate. Adesea folosite în mod eronat în mod interschimbabil, egalitatea și echitatea, deși sunt inextricabil legate, sunt destul de distincte. Comisia pentru Egalitate și Drepturile Omului definește egalitatea ca fiind distribuirea acelorași resurse și oportunități pentru fiecare individ dintr-o populație. Echitatea, dimpotrivă, este definită de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind distribuția personalizată a resurselor și oportunităților în cadrul unei populații pentru a se asigura că niciun subgrup de grupuri nu este dezavantajat în mod special față de ceilalți în atingerea potențialului lor maxim.
Cu alte cuvinte, în timp ce echitatea ține cont de disparități, egalitatea nu o face. Când vine vorba de asistența medicală, această diferență devine deosebit de amplificată și, prin urmare, și mai importantă de abordat în discuțiile legate de pledoaria pentru acces și rezultate egale. Inițiativele în domeniul sănătății care se concentrează exclusiv pe distribuirea de resurse egale nu sunt suficiente, deoarece povara bolii nu afectează pur și simplu fiecare individ din societate în același mod. Din acest motiv, trebuie abordate influențele biomedicale și sociale asupra accesului la asistență medicală și a rezultatelor, iar resursele trebuie distribuite în consecință. Modelul biomedical al bolii încearcă să descopere cauzele finale ale îmbolnăvirii pacientului, în timp ce modelul social al bolii pune accentul pe investigarea factorilor proximi – aspecte ale stilului de viață al unei persoane care o pot expune la riscuri mai mari de a contracta o boală.
Cu luarea în considerare a personalizării medicinei și a unicității poveștii fiecărui pacient, cea mai de impact metodă de îmbunătățire a rezultatelor în materie de sănătate într-o comunitate este prin îngrijirea holistică a nevoilor individualizate ale populației. Aceasta presupune introducerea unor intervenții care să se confrunte cu cauzele disparităților în materie de sănătate – diferențe care pot fi prevenite în diverse aspecte ale stării de sănătate într-o populație – și recunoașterea rolului determinanților sociali în modelarea bolii. Distribuția echitabilă a oportunităților și resurselor implică înțelegerea modului în care factorii non-biomedici, cum ar fi rasa, etnia, identitatea de gen, localizarea geografică, cultura și statutul socioeconomic contribuie la disparitățile în ceea ce privește incidența, prevalența și mortalitatea bolilor. Adesea trecute cu vederea în medicina tradițională, aceste influențe social-epidemiologice asupra bolii au fost mult mai bine integrate în practicile medicale moderne. Conștientizarea publicului cu privire la rolul din ce în ce mai mare al influențelor non-fiziologice asupra bolii este o parte importantă a pledoariei pentru echitate în sănătate, deoarece ajută la spargerea presupunerii stigmatizate a bolii ca fiind doar „fizică”.
Diagrama din dreapta este o reprezentare puternică a diferenței dintre egalitate și echitate obținută de la Allies for Reaching Community Health Equity (ARCHE). Distribuirea egală a resurselor (același număr de lăzi în acest scenariu) către fiecare individ dintr-o comunitate nu se traduce prin acordarea unui ajutor echitabil și nediscriminatoriu. Numai prin ajustarea la nevoile 
individualizate ale unei comunități și prin alocarea unui număr diferit de lăzi pentru fiecare persoană în funcție de statutul personal al acesteia pot fi eliminate disparitățile în ceea ce privește accesul la resurse (mere în acest scenariu) în cadrul unui grup. Egalitatea nu recunoaște posibilitatea ca o comunitate să fie compusă dintr-o populație mixtă de membri mai mult și mai puțin avantajați. Cea mai scundă persoană din ilustrație are o șansă egală de a obține un măr doar atunci când resursele sunt distribuite în mod echitabil, nu în mod egal.
În mod similar, disparitățile în ceea ce privește calitatea îngrijirii și rezultatele în materie de sănătate pot fi atenuate cel mai eficient prin eforturi de promovare a echității în materie de sănătate, mai degrabă decât a egalității. Utilizarea perspectivelor intersecționale atunci când se încearcă să se facă mai echitabile diferite aspecte ale îngrijirii medicale, consolidează rolul puternic al factorilor sociali determinanți în influențarea condițiilor umane de boală dincolo de biomedicina tradițională. Diseminarea aprecierii distincției dintre egalitate și echitate în ceea ce privește medicina este primul pas pentru realizarea echității în materie de sănătate, deoarece cunoașterea este baza schimbării. Din aceste motive, este esențial ca susținătorii să internalizeze ceea ce presupune un sistem de sănătate cu adevărat lipsit de prejudecăți. Cei care, ca mine, sunt pasionați de promovarea echității în materie de sănătate trebuie să rămână conștienți de limbajul pe care îl folosesc atunci când se angajează în activități care promit să favorizeze accesul echitabil la asistență medicală de calitate și la rezultate în materie de sănătate. Înțelegerea relației dintre egalitate și echitate evidențiază diferența pe care două litere o pot face în ceea ce privește furnizarea asistenței medicale corecte pe care o merită mii de vieți.
.