Alexander Hamilton, primul secretar al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii
Alexander Hamilton – În calitate de secretar al Trezoreriei în 1790, Hamilton a propus Congresului un plan de dezvoltare a economiei americane. În momentul în care a terminat de elaborat planul său, el a fondat Partidul Federalist, fără ca el să știe la momentul respectiv. Politica fiscală a lui Hamilton includea dorința de a schimba vechile titluri de valoare ale COnfederației cu obligațiuni purtătoare de dobândă, preluarea datoriilor contractate de state în guvernul federal, înființarea unei bănci federale, crearea de accize interne pentru a obține venituri care să susțină politicile de îndatorare și introducerea unui tarif de protecție pentru produsele manufacturate. Admirația lui Hamilton față de ordinea politică a Marii Britanii l-a lăsat pe acesta cu dorința de a căsători bogăția și guvernul în America. Principalul obiectiv al lui Hamilton în calitate de secretar al Trezoreriei a fost să stimuleze creșterea națională a economiei; el nu era interesat doar de protejarea oamenilor de afaceri și a bancherilor, ci dorea ca politica sa să reflecte un apel creativ și larg pentru toți americanii.
Într-o scrisoare adresată lui Robert Morris, Părinte fondator și finanțator al Războiului de Independență, Hamilton a scris:
:
„…Primul pas pentru a determina ce ar trebui făcut în finanțele acestei țări este să estimăm în cel mai bun mod cu putință capacitatea sa de venituri și proporția dintre ceea ce este capabilă să-și permită și ceea ce are nevoie pentru cheltuielile instituțiilor sale civile și militare. Mi se pare că există două modalități de a face acest lucru: În primul rând, examinând proporția pe care au avut-o veniturile altor țări în raport cu stocul lor de bogăție și aplicând această regulă în cazul nostru, ținând cont de diferențele de situație. În al doilea rând prin compararea rezultatului acestei reguli cu produsul impozitelor în acele state care au fost cele mai serioase în materie de impozitare. Motivul pentru care am recurs la prima metodă este acela că experiența proprie a facultăților noastre în această privință nu a fost suficient de clară sau de uniformă pentru a admite o concluzie certă; astfel încât va fi mai satisfăcător să le judecăm după un principiu general extras din exemplul altor națiuni, comparat cu ceea ce am realizat noi înșine, decât să ne bazăm în întregime pe aceasta din urmă.
Națiunile cu a căror bogăție și venituri ⟨noi⟩ suntem cel mai bine familiarizați sunt Franța, Marea Britanie și provinciile unite. Bogăția reală a unei națiuni, care constă în munca și mărfurile sale, trebuie să fie estimată prin semnul acestei bogății, banii săi circulanți. Pot exista momente în care, din cauza unor accidente particulare, cantitatea de ⟨este⟩ poate să depășească sau să fie inferioară unui reprezentant corect, dar ⟨este⟩ se va întoarce din nou la un nivel adecvat și, în cursul general al lucrurilor, se va menține în această stare…”
.