Lucrătorii casnici reprezintă o parte semnificativă a forței de muncă la nivel mondial care lucrează în mod informal și se numără printre cele mai vulnerabile grupuri de lucrători. Aceștia lucrează pentru gospodării private, adesea fără condiții clare de angajare, neînregistrați în nicio carte și excluși din domeniul de aplicare a legislației muncii. În prezent, există cel puțin 67 de milioane de lucrători casnici la nivel mondial, fără a include copiii care lucrează la domiciliu, iar acest număr este în continuă creștere în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare. Chiar dacă un număr substanțial de bărbați lucrează în acest sector – adesea ca grădinari, șoferi sau majordomi – acesta rămâne un sector puternic feminizat: 80 % din totalul lucrătorilor casnici sunt femei.
Munca lor poate include sarcini precum curățenia în casă, gătitul, spălatul și călcatul hainelor, îngrijirea copiilor sau a membrilor vârstnici sau bolnavi ai unei familii, grădinăritul, paza casei, condusul pentru familie și chiar îngrijirea animalelor de casă.
Un lucrător casnic poate lucra cu normă întreagă sau cu fracțiune de normă; poate fi angajat de o singură gospodărie sau de mai mulți angajatori; poate locui în gospodăria angajatorului (lucrător care locuiește la domiciliu) sau poate locui în propria locuință (lucrător care locuiește în afara gospodăriei). Un lucrător casnic poate lucra într-o țară al cărei cetățean nu este, fiind astfel denumit lucrător casnic migrant.
În prezent, lucrătorii casnici se confruntă adesea cu salarii foarte mici, cu un program de lucru excesiv de lung, nu au o zi de odihnă săptămânală garantată și, uneori, sunt vulnerabili la abuzuri fizice, psihice și sexuale sau la restricții privind libertatea de mișcare. Exploatarea lucrătorilor casnici poate fi atribuită, în parte, lacunelor din legislația națională privind munca și ocuparea forței de muncă și reflectă adesea discriminarea pe criterii de sex, rasă și castă.