Instabilitatea în regiunea Caucazului de Nord al Rusiei

Mai multe de la experții noștri

…campaniile de contrainsurgență cu mână grea, orientate spre securitate, au deturnat atenția de la cauzele profunde ale conflictului.

Facebook Twitter LinkedIn Email

Mai multe de la experții noștri

Instabilitatea din Caucazul de Nord își are rădăcinile în secole de cucerire imperială și rezistență locală. Cazacii au început să colonizeze regiunea ca agenți ai expansiunii rusești la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar Imperiul Rus a purtat războiul caucazian de aproape jumătate de secol, din 1817 până în 1864. În Daghestan și Cecenia, Imamatul caucazian, o mișcare de rezistență bazată pe islam, a luptat fără succes cu armata rusă invadatoare prin tactici de gherilă. Forțele rusești au pus capăt războiului după ce i-au învins pe circassieni, originari din vestul Caucazului, într-o bătălie purtată chiar lângă actualul Sochi.

Grupul umbrelă al insurgenței islamiste contemporane este cunoscut sub numele de Emiratul Caucazului (Imirat Kavkaz). Liderul său, Doku Umarov, s-a referit la Jocurile de iarnă ca la un „dans satanic pe oasele strămoșilor noștri”, în timp ce le cerea adepților săi să perturbe Jocurile Olimpice cu „forță maximă” într-un mesaj video din iulie 2013.

Mai multe despre:

Rusia

Drepturile omului

Radicalizare și extremism

Terorism și antiterorism

Organizațiile circassiene, care s-au opus, de asemenea, organizării Jocurilor Olimpice de la Soci, au încercat să folosească lumina reflectoarelor internaționale a Jocurilor pentru a cere recunoașterea maltratării lor de către Rusia imperială. Dar au condamnat atacurile sinucigașe de la Volgograd din 2013, de care se temeau că le-ar putea discredita obiectivele lor naționaliste.

Politica sovietică din secolul XX a contribuit și mai mult la instabilitatea din prezent. Uniunea Sovietică a înființat republici autonome pentru grupurile etnice, codificând diviziunile din Caucazul de Nord și semănând semințele rivalității interetnice. Unele grupuri, forțate să plece în exil, și-au găsit pământurile redistribuite la întoarcere, exacerbând tensiunile interetnice.

În anii volatili care au urmat dizolvării Uniunii Sovietice, președintele rus Boris Elțîn a luat măsuri pentru a corecta aceste nedreptăți din epoca lui Stalin, dar diverse grupuri etnice s-au mobilizat pentru a concura pentru resurse și control teritorial. În Cecenia, fostul ofițer militar sovietic Dzokhar Dudayev a declarat în 1991 un stat-națiune independent, Republica cecenă Ichkeria. În încercarea de a reafirma autoritatea Moscovei, forțele ruse sub conducerea lui Elțîn au invadat în decembrie 1994 și au bombardat capitala Groznîi. Cecenii au obținut independența de facto după un an și jumătate de lupte, dar cu un preț ridicat în vieți omenești și distrugeri fizice.

Rusia a lansat un nou război în 1999, după ce islamistul cecen Shamil Basayev, un rival al conducerii seculare a Ceceniei, a condus o invazie a Daghestanului vecin. Vladimir Putin, profitând de alarma provocată de răspândirea insurgenței în republicile vecine, a condus o campanie de pământ pârjolit pentru a-i învinge pe rebeli. El și-a instalat „propriul guvernator marionetă, Akhmad Kadîrov, pentru a pacifica Cecenia și i-a dat frâu liber pentru a stârpi ceea ce mai rămăsese din insurgență”, spune Liz Fuller, analist la Radio Free Europe/Radio Liberty, finanțat de SUA.

Cum este guvernată?

Republicile din Caucazul de Nord au puțină autonomie politică sau fiscală. Putin, în timpul primului său mandat de președinte al Rusiei, a revenit asupra concesiilor federaliste inițiale ale lui Elțîn față de republici. Oficialii regionali sunt numiți în mare parte de Kremlin, ceea ce le diminuează legitimitatea și responsabilitatea, spun criticii. Putin, aflat la al treilea mandat prezidențial, a anulat o reformă inițiată de predecesorul său, Dmitri Medvedev, care prevedea alegerea directă a șefilor republicilor. Aceștia sunt din nou aleși de adunări care aleg un lider dintr-o listă de candidați aprobată de Kremlin.

Cehia rămâne o excepție. Kremlinul a pus capăt în mod oficial operațiunilor antiteroriste ale celui de-al doilea război cecen în 2009 și i-a acordat liderului republicii, Ramzan Kadîrov, al cărui tată, Akhmad, a deținut anterior această funcție, o largă libertate de acțiune pentru a stăvili insurgența. De atunci, Kadyrov a impus ca religie de stat o formă idiosincratică de islam care este anatema atât pentru cecenii seculari, cât și pentru populația salafistă în creștere.

Șomajul și sărăcia sunt endemice în Cecenia, în ciuda miliardelor de dolari pe care Moscova le-a oferit lui Kadîrov pentru reconstrucție. Dezvoltarea inegală este, de asemenea, problematică: alte republici au fost private de investiții similare. „Caucazul de Nord nu are nici un avocat, iar natura Moscovei este că ai nevoie de un avocat puternic pentru a deschide corzile pungii”, spune Mark Galeotti, un cercetător al afacerilor de securitate rusești de la Universitatea din New York.

Instituțiile statului sunt percepute pe scară largă ca fiind corupte și ilegitime, iar sufiții și salafii au dezvoltat instituții paralele pentru a judeca disputele. Unele instanțe aplică adat, dreptul cutumiar care a precedat sosirea islamului în regiune; altele aplică sharia. Acestea funcționează legal în unele republici, dar în mod clandestin în Cecenia și Daghestan, raportează Grupul Internațional de Criză.

Driverele conflictului (Sursa: Grupul Internațional de Criză)

• Etnice: Grupurile caută autonomie, concurează pentru resurse sau au scopuri teritoriale revanșarde, care se pot manifesta prin conflicte violente atunci când canalele politice și legale nu le pot acomoda. Poliția și funcționarii locali considerați părtinitori sau corupți exacerbează aceste probleme.
• Politic: În urma ambițiilor separatiste zădărnicite și a forței masive și nediscriminatorii a statului, insurgența promite o alternativă la ceea ce este văzut ca impunitate rusă pentru abuzuri.
• Economic: Dezvoltarea inegală între republici, dezvoltarea slabă în interiorul acestora și corupția endemică, șomajul și clientelismul îi determină pe locuitori să caute o ordine mai echitabilă.
• Religioasă: Salafiții sunt marginalizați de sufiți, care văd „wahhabismul” ca fiind străin; guvernele regionale codifică această discriminare.

Ce grupuri insurgente operează acolo?

Experții în securitate rămân concentrați asupra Emiratului Caucazului, un grup umbrelă care cuprinde unități (jamaats) răspândite în Caucazul de Nord și care a preluat mantia islamistă extremistă sub conducerea liderului său deschis, Umarov. Veteran al ambelor războaie cecene, acesta a declarat înființarea CE în 2007, făcând apel la „expulzarea necredincioșilor” de pe „pământurile istorice ale musulmanilor”. Acest lucru a marcat punctul culminant al evoluției insurgenței de la naționalismul cecen la islamismul care se întinde în Caucazul de Nord. În anii următori, locul de desfășurare a insurgenței s-a mutat în Daghestanul vecin.

Cecenii s-au antrenat cu al-Qaeda în Afganistan înainte de atacurile din 11 septembrie 2001, iar rețeaua lui Osama bin Laden le-a furnizat luptători și fonduri în timpul celui de-al doilea război cecen. Dar asemănările în retorica sau ideologiile grupurilor nu ar trebui confundate cu obiective comune sau legături organizaționale, spun analiștii.

Deși este posibil ca Umarov să fi fost ucis la sfârșitul anului 2013, analiștii se îndoiesc că acest lucru va avea o mare influență asupra activităților insurgenței: se crede că el este mai mult o figură de stil decât un comandant operațional, iar jamaats funcționează cu o autonomie relativă.

De ce atacuri sunt responsabile grupările din Caucazul de Nord?

Basayev, care i-a condus pe separatiștii islamiști după ce s-au încheiat luptele majore din cel de-al doilea război cecen, este tacticianul considerat responsabil pentru crizele masive de ostatici de la începutul anilor 2000. Cerând retragerea Rusiei din Cecenia, militanții au luat aproape o mie de ostatici timp de trei zile într-un teatru din Moscova în octombrie 2002. Cel puțin 115 ostatici au fost uciși atunci când forțele rusești au luat cu asalt teatrul. Doi ani mai târziu, militanții au capturat 1.100 de persoane într-o școală medie din Beslan. Mai mult de trei sute de persoane au fost ucise, inclusiv mulți copii, când forțele rusești au asaltat școala.

În această perioadă au apărut primele femei kamikaze din conflict. Presa rusă și occidentală le-a supranumit „văduvele negre”, presupunând că acestea căutau să se răzbune pe forțele de securitate rusești pentru uciderea soților lor militanți. Dar experții avertizează că fenomenul este supraestimat de presă.

Basayev a rămas lider separatist până la moartea sa în 2006, dar până atunci își înstrăinase o mare parte din baza sa cecenă, a relatat The Economist la acea vreme.

Începând cu 2008, Emiratul Caucazului a început să vizeze forțele de securitate și alți agenți ai statului în limitele Caucazului de Nord. Dar unele dintre atacurile sale cele mai mediatizate au vizat infrastructura de transport a Moscovei: în 2009, un tren de mare viteză a deraiat, ucigând douăzeci și opt de persoane; în 2010, două femei s-au aruncat în aer în metrou, omorând patruzeci de persoane și rănind optzeci și opt; iar în 2011, un bărbat din Inguș a ucis cel puțin treizeci și șapte de persoane la aeroportul Domodedovo.

Un atentat sinucigaș cu bombă într-un autobuz din Volgograd în octombrie 2013 și două atentate gemene cu bombă într-o gară și într-un troleibuz în decembrie au zguduit Rusia în apropierea Jocurilor de la Soci; acestea au fost primele atacuri teroriste care au avut loc în Rusia în afara Caucazului de Nord de la Domodedovo încoace. Doi etnici ruși au fost implicați în atacurile din decembrie.

Care este abordarea Rusiei în ceea ce privește contrainsurgența?

Oficialii din domeniul securității păstrează o autoritate largă pentru a declara operațiuni antiteroriste, ceea ce le permite să opereze cu puține restricții. Grupurile pentru drepturile omului denunță în continuare omoruri, dispariții și tortură din partea forțelor de securitate rusești, precum și pedepse colective aplicate familiilor suspecților și forță excesivă care cauzează adesea victime civile.

În Cecenia, unde Kadîrov are în mare parte putere neîngrădită, forțele de securitate au adoptat o abordare dură, orientată spre securitate, având ca scop eradicarea nu doar a militanților salafiști, ci și a teologiei însăși, potrivit ICG. În operațiunile de „curățare” care au urmat perioadei de luptă din cel de-al doilea război cecen, forțele de securitate au reținut sau ucis un număr mare de civili sub pretextul căutării de luptători rebeli, susțin grupurile pentru drepturile omului. Disparițiile forțate, tortura și execuțiile extrajudiciare au fost endemice în campania de contrainsurgență care a urmat luptelor din cel de-al doilea război cecen. De atunci, acestea au devenit subiectul unor cazuri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, care a impus despăgubiri pentru familiile victimelor. (Rusia nu a pus efectiv în aplicare aceste hotărâri, potrivit Human Rights Watch.)

Președintele din Daghestan, Magomedsalam Magomedov, a fost un pionier al unei abordări mai blânde, bazate pe aplicarea legii, pentru a eradica extremismul după numirea sa în funcție în 2010. El i-a determinat pe tinerii combatanți să se predea pentru reintegrare cu promisiunea unor sentințe blânde și stimulente economice, a liberalizat politica față de salafi și a instituit dialoguri interconfesionale.

În ianuarie 2013, Putin l-a înlocuit pe Magomedov cu Ramazan Abdulatipov, care a inversat această abordare relativ tolerantă. Salafiștii din Daghestan au fost persecutați și există rapoarte privind arestări în masă. De atunci, comisia de reabilitare a fost închisă.

A fost eficientă?

Violența în Caucazul de Nord a scăzut în ultimii ani, potrivit site-ului independent de știri Caucasian Knot, care a documentat 1.710 victime ale insurecției și contrainsurecției în 2010 și 986 în 2013.

În timp ce Daghestanul a suportat cea mai mare parte a violențelor în 2013, Kabardino-Balkaria, Cecenia și Ingușetia au înregistrat cu toții zeci de victime. În total, 127 de membri ai forțelor de securitate și 104 civili au fost uciși în 2013. Represiunea dură poate fi probabil creditată cu o mare parte din declinul violenței, spun experții, dar abuzurile comise de forțele de securitate ajută probabil capacitatea insurgenților de a mobiliza populația.

Grupările din regiune reprezintă o amenințare în afara Rusiei?

Statele Unite l-au desemnat pe Umarov drept „terorist global” în 2010, iar pe CE drept organizație teroristă străină în anul următor. De asemenea, Comitetul de sancțiuni al-Qaeda al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite include atât CE, cât și pe Umarov pe lista sa de sancțiuni, o măsură care facilitează înghețarea activelor și interdicțiile de călătorie. Moscova a portretizat Caucazul de Nord ca fiind un front în așa-numitul „război global împotriva terorismului.”

Se pare că cecenii se numără printre luptătorii străini în războiul civil din Siria, alăturându-se milițiilor islamiste împotriva guvernului Assad, susținut de Rusia. Dar insurgența din Caucazul de Nord este înrădăcinată în nemulțumiri locale și ambiții naționaliste, mai degrabă decât în ideologia universală a jihadului global, spune Galeotti, adăugând că acei ceceni care luptă în străinătate provin adesea din diaspora.

Insurgența din Caucazul de Nord nu vizează interese străine, spun analiștii. În urma atentatului cu bombă de la maratonul din Boston din aprilie 2013, în care doi etnici ceceni au fost responsabili de un atentat cu bombă care a ucis trei persoane și a rănit sute, aripa daghestaneză a Emiratului Caucazului a repudiat atacul, spunând că se află în război doar cu Rusia.

.