Când se identifică o regiune sau o locație pe Pământ, primul pas este acela de a înțelege locația sa relativă și absolută. Locația relativă este localizarea pe suprafața Pământului în raport cu alte locuri, luând în considerare caracteristici precum accesul mijloacelor de transport sau relieful. Locația relativă ne ajută să comparăm avantajele unei locații cu cele ale altei locații. Locația absolută, pe de altă parte, se referă la un punct exact de pe suprafața pământului, fără a ține cont de modul în care acel punct este legat de orice alt loc. Locația absolută este vitală pentru procesul cartografic și pentru activitățile umane care necesită o metodă convenită de identificare a unui loc sau punct.
Pământul are 360 de grade, iar acestea sunt măsurate folosind un model de grilă numit graticule. Liniile de latitudine și longitudine permit ca orice loc absolut de pe planetă să aibă o adresă identificabilă de grade la nord sau la sud și la est sau la vest, ceea ce va permite geografilor să localizeze, să măsoare și să studieze cu precizie activitatea spațială.
Geografii și cartografii organizează locurile de pe Pământ folosind o serie de linii imaginare care înconjoară globul. Cele două linii principale sunt ecuatorul și meridianul prim. Din aceste linii se formează sistemele de longitudine și latitudine, permițând utilizatorilor să se localizeze oriunde pe planetă. Linia este cea mai lungă atunci când se călătorește în direcția est-vest. La ecuator, soarele se află direct deasupra capului la prânz la cele două echinocții, care au loc în martie și septembrie.
Equatorul este cel mai mare cerc de latitudine de pe Pământ. Ecuatorul împarte Pământul în emisfera nordică și emisfera sudică și se numește 0 grade latitudine. Celelalte linii de latitudine sunt numerotate de la 0 la 90 de grade, mergând spre fiecare dintre poli. Liniile de la nord de ecuator spre Polul Nord sunt latitudinea nordică, iar fiecare dintre numere este urmată de litera „N”. Liniile la sud de ecuator spre Polul Sud sunt latitudinea sudică, iar litera „S” urmează după fiecare dintre numere.” Ecuatorul (0 latitudine) este singura linie de latitudine care nu are nicio literă după număr. Observați că toate liniile de latitudine sunt paralele cu ecuatorul (ele sunt adesea numite paralele) și că Polul Nord este egal cu 90 de grade N, iar Polul Sud este egal cu 90 de grade S. Paralelele remarcate includ atât Tropicul Cancerului, cât și Tropicul Capricornului, care se află la 23,5 grade de ecuator. La 66,5 grade de la ecuator se află Cercul Arctic și Cercul Antarctic, în apropierea Polului Nord și, respectiv, a Polului Sud.
Latitudini și paralele
Equatorul este cel mai mare cerc de latitudine de pe Pământ. Ecuatorul împarte Pământul în emisfera nordică și emisfera sudică și se numește 0 grade latitudine. Celelalte linii de latitudine sunt numerotate de la 0 la 90 de grade, mergând spre fiecare dintre poli. Liniile de la nord de ecuator spre Polul Nord sunt latitudinea nordică, iar fiecare dintre numere este urmată de litera „N”. Liniile la sud de ecuator spre Polul Sud sunt latitudinea sudică, iar litera „S” urmează după fiecare dintre numere.” Ecuatorul (0 latitudine) este singura linie de latitudine care nu are nicio literă după număr. Observați că toate liniile de latitudine sunt paralele cu ecuatorul (ele sunt adesea numite paralele) și că Polul Nord este egal cu 90 de grade N, iar Polul Sud este egal cu 90 de grade S. Paralelele remarcate includ atât Tropicul Cancerului, cât și Tropicul Capricornului, care se află la 23,5 grade de ecuator. La 66,5 grade de la ecuator se află Cercul Polar Arctic și Cercul Polar Antarctic, în apropierea Polului Nord și, respectiv, a Polului Sud.
Lungitudine și meridiane
Meridianul de origine se află la 0 grade longitudine și împarte Pământul în emisfera estică și cea vestică. Meridianul prim este definit ca o linie imaginară care trece prin Observatorul Regal din Greenwich, Anglia, o suburbie a Londrei. Emisfera estică include continentele Europa, Asia și Australia, în timp ce emisfera vestică include America de Nord și America de Sud. Toate meridianele (liniile de longitudine) aflate la est de meridianul de origine (0 și 180) sunt numerotate de la 1 la 180 de grade est (E); liniile aflate la vest de meridianul de origine (0 și 180) sunt numerotate de la 1 la 180 de grade vest (W). Liniile 0 și 180 nu au o literă atașată la ele. Meridianul de la 180 de grade se numește linia internațională de dată. Linia internațională a datei (180 de grade longitudine) este opusă primului meridian și indică începutul fiecărei zile (luni, marți etc.). Fiecare zi începe oficial la ora 12:01 a.m., la Linia internațională a datei. Nu confundați Linia Internațională a Datei cu meridianul prim (0 longitudine). Linia internațională de dată reală nu urmează exact meridianul de 180 de grade. S-au făcut mai multe modificări la Linia Internațională de Datare pentru a se adapta la acordurile politice de a include o insulă sau o țară de o parte sau alta a liniei.
Climat și Latitudine
Pământul este înclinat pe axa sa cu 23,5 grade. Pe măsură ce se rotește în jurul soarelui, înclinarea axei Pământului asigură anotimpuri climatice diferite datorită variațiilor unghiului de incidență a luminii solare directe asupra planetei. Locurile care primesc mai multă lumină solară directă au o climă mai caldă. În alte locuri, unghiul mai mare al radiației solare primite în apropierea polilor Pământului are ca rezultat mai multă lumină solară reflectată și un climat mai rece. Emisfera nordică se confruntă cu iarna atunci când lumina solară este reflectată pe suprafața Pământului și mai puțină energie solară este absorbită de unghiul mai ascuțit al soarelui.
Tropicul Cancerului este paralela situată la 23,5 grade nord de ecuator, care este locul cel mai nordic de pe Pământ, primind lumina directă a soarelui în timpul verii din emisfera nordică. Rețineți că Pământul este înclinat la 23,5 grade, ceea ce explică variațiile sezoniere ale climei. Tropicul Capricornului este paralela aflată la 23,5 grade la sud de ecuator și este locul cel mai sudic de pe Pământ, primind lumina directă a soarelui în timpul verii din emisfera sudică.
Tropicele (Rac și Capricorn) sunt cele două linii imaginare aflate direct deasupra cărora soarele strălucește la cele două solstiții, care au loc pe 20 sau 21 iunie (solstițiul de vară în emisfera nordică) și pe 21 sau 22 decembrie (solstițiul de iarnă în emisfera nordică) sau în apropierea acestora. Soarele se află direct deasupra Tropicului Cancerului la prânz pe 20 sau 21 iunie, marcând începutul verii în emisfera nordică și începutul iernii în emisfera sudică. Soarele se află direct deasupra Tropicului Capricornului la prânz pe 21 sau 22 decembrie, marcând începutul iernii în emisfera nordică și începutul verii în emisfera sudică. Solstițiile reprezintă capetele extreme ale anotimpurilor, atunci când linia de lumină directă a soarelui se află fie cel mai la nord, fie cel mai la sud pe care îl atinge vreodată. Regiunea dintre tropicele Cancerului și Capricornului este cunoscută sub numele de tropice. Această zonă nu cunoaște schimbări sezoniere dramatice, deoarece cantitatea de lumină solară directă primită nu variază foarte mult. Latitudinile mai mari (la nord de Tropicul Cancerului și la sud de Tropicul Capricornului) cunosc variații sezoniere semnificative ale climei.
Cercul Polar este o linie de latitudine la 66,5 grade nord. Este cel mai îndepărtat punct din nord care primește lumina soarelui în timpul sezonului de iarnă (90 N – 23,5 = 66,5 N). În timpul iernii, Polul Nord se află departe de soare și nu primește multă lumină solară. Uneori, este întuneric pentru cea mai mare parte a zilei de douăzeci și patru de ore. În timpul verii din emisfera nordică, Polul Nord este orientat mai mult spre soare și poate primi lumină solară pentru porțiuni mai îndelungate din ziua de 24 de ore. Cercul Polar Antarctic este linia corespunzătoare de latitudine la 66,5 grade sud. Este cea mai îndepărtată locație din sud care primește lumina soarelui în timpul sezonului de iarnă în emisfera sudică (90 S – 23,5 = 66,5 S). Când este iarnă în nord, este vară în sud.
Circuitele arctic și antarctic marchează extremitățile (sudică și, respectiv, nordică) ale zilei polare (zi însorită de douăzeci și patru de ore) și ale nopții polare (noapte fără soare de 24 de ore). La nord de Cercul Arctic, soarele se află deasupra orizontului timp de douăzeci și patru de ore neîntrerupte cel puțin o dată pe an și sub orizont timp de douăzeci și patru de ore neîntrerupte pe an. Acest lucru este valabil și în apropierea Cercului Antarctic, dar se întâmplă și la sud de Cercul Antarctic, spre Polul Sud. Echinocțiile, când linia de lumină directă a soarelui atinge ecuatorul, iar zilele și nopțile au o lungime egală, au loc primăvara și toamna, în jurul datei de 20 sau 21 martie și 22 sau 23 septembrie.
Zonele orare
Timp universal (UT), Timp Universal Coordonat (UTC), Timp Mediu Greenwich (GMT) sau Timp Zulu (Z): toți cei patru termeni pot fi definiți ca ora locală la 0 grade longitudine, care este meridianul de origine (locul unde se află Greenwich, Anglia). Aceasta este aceeași oră în funcție de care funcționează multe operațiuni militare, emisiuni radio internaționale și sisteme de control al traficului aerian din întreaga lume. UTC este stabilit în perioade de timp de la zero la douăzeci și patru de ore, spre deosebire de două perioade de timp de douăsprezece ore (a.m. și p.m.). Denumirile de a.m. și p.m. sunt relative la meridianul central: a.m. se referă la ante meridiem, sau „înainte de prânz”, iar p.m. se referă la post meridiem, sau „după-amiază”. UT, UTC, GMT și Z se referă toate la același sistem de timp de douăzeci și patru de ore care ajută la unificarea unui timp standard în ceea ce privește operațiunile globale. De exemplu, toate zborurile aeriene folosesc sistemul de timp de douăzeci și patru de ore pentru ca piloții să poată coordona zborurile între fusurile orare și în întreaga lume.
Pământul se rotește pe axa sa o dată la douăzeci și patru de ore cu o rată de 15 grade pe oră (15 × 24 = 360). Zonele orare sunt stabilite aproximativ la fiecare 15 grade longitudine, astfel încât orele locale să corespundă unor ore similare de zi și de noapte. Cu acest sistem, soarele se află, în general, deasupra capului la prânz în fiecare fus orar care urmează sistemul de 15 grade longitudine. Cele douăzeci și patru de fusuri orare se bazează pe meridianul de origine în ceea ce privește timpul universal coordonat (UTC), timpul mediu de la Greenwich (GMT) sau timpul Zulu (Z), care funcționează toate pe baza ceasului de douăzeci și patru de ore. Fusurile orare locale sunt fie în plus, fie în minus, determinate de distanța față de meridianul de origine.
O problemă cu fusurile orare de 15 grade este că fusurile nu urmează neapărat granițele statale, regionale sau locale. Rezultatul este că fusele orare au rareori o lățime precisă de 15 grade și de obicei au diverse linii de demarcație. În Statele Unite, limitele dintre diferitele fusuri orare nu sunt în concordanță cu liniile de longitudine; în unele cazuri, fusurile orare merg în zigzag pentru a urma liniile de stat sau pentru a menține orașele în interiorul unui singur fus orar. Alte țări abordează problema în mod diferit. China, de exemplu, are o suprafață la fel de mare ca și Statele Unite, dar operează cu un singur fus orar pentru întreaga țară.
Regii în geografie
O regiune este o unitate de bază de studiu în geografie – o unitate de spațiu caracterizată de o trăsătură, cum ar fi un guvern comun, o limbă, o situație politică sau o formă de relief. O regiune poate fi o țară formală guvernată de granițe politice, cum ar fi Franța sau Canada; o regiune poate fi definită de o formă de relief, cum ar fi bazinul de drenaj al tuturor apelor care se varsă în râul Mississippi; și o regiune poate fi definită chiar și de zona deservită de un centru comercial. Regiunile culturale pot fi definite prin similitudini în ceea ce privește activitățile umane, tradițiile sau atributele culturale. Geografii folosesc unitatea regională pentru a cartografia caracteristicile de interes deosebit, iar datele pot fi comparate între regiuni pentru a ajuta la înțelegerea tendințelor, identificarea modelelor sau pentru a ajuta la explicarea unui anumit fenomen.
Regiunile sunt definite în mod tradițional prin caracteristici inerente care oferă un sentiment de loc. Limitele lor variază în funcție de tipul de regiune, fie că este formală, funcțională sau vernaculară; fiecare tip are semnificația și scopul său definit. O regiune formală are o graniță guvernamentală, administrativă sau politică și poate avea atât granițe politice, cât și geografice, care nu sunt deschise la dispute sau dezbateri. Granițele formale pot separa state, provincii sau țări unele de altele. Regiunile fizice pot fi incluse în limitele formale, cum ar fi Munții Stâncoși sau Noua Anglie. O graniță oficială, cum ar fi granița unui parc național, poate fi considerată o graniță formală. Districtele școlare, orașele și administrațiile județene au granițe formale.
Caracteristicile geografice fizice naturale au o influență semnificativă asupra locului în care sunt stabilite granițele politice ale regiunilor formale. Dacă ne uităm la o hartă a lumii, vom recunoaște că multe granițe politice sunt caracteristici naturale, cum ar fi râuri, lanțuri muntoase și lacuri mari. De exemplu, între Statele Unite și Mexic, Rio Grande constituie o parte a frontierei. De asemenea, între Canada și Statele Unite, o parte semnificativă a frontierei estice se află de-a lungul Canalului maritim Saint Lawrence și al Marilor Lacuri. Lanțurile muntoase alpine din Europa creează granițe, cum ar fi granița dintre Elveția și Italia.
În timp ce caracteristicile geografice pot servi drept granițe formale convenabile, disputele politice vor izbucni adesea în zonele adiacente, în principal dacă în cadrul acestor caracteristici geografice se găsesc resurse naturale sau culturale valoroase. Forajul de petrol în apropierea coastei unei țări suverane, de exemplu, poate provoca o dispută între țări cu privire la care dintre ele are stăpânire asupra resurselor de petrol. Exploatarea pescuitului în largul mării poate fi, de asemenea, disputată.
Regiunile funcționale au granițe legate de o funcție practică în cadrul unei anumite zone. Atunci când funcția unei zone se termină, regiunea funcțională se termină, iar limitele sale încetează să mai existe. De exemplu, o regiune funcțională poate fi definită de o zonă de deservire sau de livrare a unui ziar. Dacă ziarul dă faliment, regiunea funcțională nu mai există. Parohiile bisericești, centrele comerciale și zonele de servicii pentru întreprinderi sunt alte exemple de regiuni funcționale. Acestea funcționează pentru a deservi o regiune și pot avea granițe stabilite pentru limitele zonei căreia îi vor oferi servicii. Un exemplu de zonă de servicii comune – adică o regiune funcțională – este regiunea în care o pizzerie locală va face livrări.
Regiunile vernaculare au granițe vag definite pe baza percepțiilor sau gândurilor oamenilor. Regiunile vernaculare pot fi fluide – adică diferite persoane pot avea opinii diferite cu privire la limitele regiunilor. Regiunile vernaculare includ concepte cum ar fi regiunea numită „Orientul Mijlociu”. Mulți oameni au o idee aproximativă despre localizarea Orientului Mijlociu, dar nu știu care sunt țările care îl compun. De asemenea, în Statele Unite, termenii Midwest sau South au multe variante. Fiecare individ ar putea avea o idee diferită despre localizarea granițelor dintre Sud sau Midwest. Apartenența statului Kentucky la Midwest sau la Sud ar putea fi o chestiune de percepție individuală.
În mod similar, diverse regiuni din Statele Unite au fost denumite Rust Belt, Sun Belt sau Bible Belt, fără o definiție clară a granițelor lor. Limita unei zone vernaculare este mai mult o chestiune de percepție decât un criteriu convenit în mod oficial. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor ar recunoaște zona generală despre care se vorbește atunci când folosesc unul dintre termenii vernaculari într-o conversație.
Geografie regională mondială
Geografia regională mondială studiază diferite regiuni ale lumii în comparație cu restul lumii. Factorii de comparație includ atât peisajul fizic, cât și cel cultural. Principalele întrebări sunt: Cine locuiește acolo? Cum este viața lor? Cu ce se ocupă ei? Factorii fizici de importanță pot include locația, tipul de climă și terenul. Factorii umani includ tradițiile culturale, etnia, limba, religia, economia și politica.
Geografia regională mondială se concentrează asupra regiunilor de diferite dimensiuni din peisajul terestru și aspiră să înțeleagă caracterul unic al regiunilor în ceea ce privește atributele lor naturale și culturale. Studiile spațiale pot juca un rol esențial în geografia regională. Abordarea științifică se poate concentra pe distribuția fenomenelor culturale și naturale în cadrul regiunilor delimitate de diverși factori naturali și culturali. Accentul se pune pe relațiile spațiale în cadrul oricărui domeniu de studiu, cum ar fi economia regională, managementul resurselor, planificarea regională și ecologia peisajului.
Regiunile studiate în geografia regională mondială pot fi combinate în porțiuni mai substanțiale numite regii. Tărâmurile sunt zone mari ale planetei, de obicei, cu mai multe regiuni, care au în comun aceeași locație geografică generală. Regiunile sunt zone coezive în cadrul fiecărui regat. Următoarele unsprezece regate sunt prezentate în acest text (faceți clic pe linkuri pentru a le vizualiza în Google Maps:
- Europa (Europa de Est și Europa de Vest)
- Tărâmul Rusiei (republica rusă din fosta Uniune Sovietică)
- America de Nord (Statele Unite ale Americii și Canada)
- America Centrală (Caraibe, Mexic, America Centrală)
- America de Sud
- Africa de Nord și Asia de Nord-Vest
- Africa Subsahariană (Africa la sud de deșertul Sahara)
- Asia de Sud (India și vecinii săi)
- Asia de Est (China, Mongolia, Japonia și Coreea)
- Asia de Sud-Est (regiunea continentală și regiunea insulară)
- Australia și Pacific (inclusiv Noua Zeelandă)