Introversia Definiție
Introversia este o dimensiune stabilă și ereditară a personalității caracterizată de o preferință pentru mediile liniștite și pentru a fi singur. Acest lucru nu înseamnă că introvertiții sunt neprietenoși, letargici sau reci; în schimb, ei sunt mai degrabă descriși ca fiind rezervați și cu un ritm echilibrat, fiind mai degrabă implicați în sarcini cu stimulare redusă, mai degrabă decât ridicată. Introversia este considerată a fi opusul extraversiei. Este diferită de timiditate prin faptul că anxietatea și teama de situații sociale care descriu timiditatea sunt absente în introversie.
Termenul a fost inventat de psihanalistul Carl Jung. El l-a folosit pentru a se referi la persoanele care își urmau propriile impulsuri și convingeri interioare, mai degrabă decât să meargă în rând cu mulțimea. Această semnificație originală s-a pierdut oarecum din cauza accentului pus pe a fi sociabil și sociabil, dar unii oameni încă îl folosesc în acest sens.
Măsurarea introversiei
Cele mai comune două modalități de măsurare a introversiei sunt Inventarul de personalitate NEO (Neuroticism-Extroversie-Openitate) și Indicatorul de tip Myers-Briggs. Primul, care pune accentul pe noul concept ca fiind extrovertit, este cel mai frecvent utilizat în mediul academic și de cercetare, în timp ce al doilea, care se bazează pe teoriile lui Jung, este cel mai utilizat în mediul de afaceri și industrial. Ambele măsoară introversiunea ca fiind polul opus al extraversiunii. Scala de introversie socială a Inventarului multifazic de personalitate Minnesota-2 este o a treia măsurătoare a introversiei utilizată în mod obișnuit.
Dezvoltarea introversiei pe parcursul vieții
Introversia este în general stabilă pe parcursul vieții, deși estimările privind gradul de stabilitate variază foarte mult, de la 0,3 la 0,8. Unul dintre motivele relativei stabilități de-a lungul vieții poate fi faptul că introversia are, în parte, o bază biologică și este moștenită genetic, deși estimările privind gradul de moștenire variază, de asemenea, foarte mult. O teorie a bazei biologice a introversiei propune un mecanism neuronal care îi face pe extravertiți să nu fie suficient de agitați și îi face pe introvertiți mai sensibili la stimulare. În consecință, introvertiții evită situațiile sociale zgomotoase și incitante într-un efort de a evita stimularea excesivă, ceea ce contrazice presupunerile conform cărora introvertiții evită astfel de situații pentru că sunt neprietenoși, timizi sau experimentează anxietate socială. O a doua teorie pune accentul pe diferențele de impulsivitate, astfel încât introvertiții au un nivel scăzut al reactivității la stimuli și un nivel ridicat al sistemelor lor inhibitorii, ceea ce îi face să își inhibe comportamentele și să limiteze impulsivitatea.
Demografia introvertiților
În Statele Unite, populația este împărțită aproximativ egal între extravertiți și introvertiți. Deși comportamentul extravertit este adesea încurajat de cultura americană, preferințele introvertite, cum ar fi angajarea în auto-reflecție, sunt în general acceptate ca fiind normale. În ultimii ani, internetul a oferit o oportunitate unică pentru introvertiți de a socializa într-un mod care face apel la personalitatea lor. Un factor care poate duce la acest nivel de confort este capacitatea de a-și regla cu ușurință nivelul de interacțiune cu ceilalți.
În plus, în timp ce fericirea este adesea asociată cu extravertiții, o parte substanțială a introvertiților duce o viață foarte satisfăcătoare și fericită. Acest lucru se poate datora faptului că fericirea are o legătură puternică atât cu împlinirea, cât și cu stabilitatea emoțională. Introvertiții pot duce vieți foarte satisfăcătoare dacă se concentrează pe ceea ce le face plăcere – de obicei, acest lucru include activități solitare și construirea unor relații intime cu un grup select de prieteni, precum și unele dintre activitățile de care se bucură și extravertiții.
.