Coaliția Whig și-a atras puterea din mai multe partide anterioare, inclusiv două care au exploatat paranoia politică americană. Partidul Anti-Masonic s-a format în anii 1820 cu scopul de a distruge francmasonii. Mai târziu, sentimentul anti-imigranți a format Partidul American, numit și „Know-Nothings”. Partidul American a căutat și a câștigat funcții în toată țara în anii 1850, dar nativismul fusese deja o forță influentă, în special în Partidul Whig, ai cărui membri nu puteau să nu observe că irlandezii catolici din mediul urban aveau o tendință puternică de a-i susține pe democrați.
Masoneria, o rețea internațională de cluburi sociale cu tradiții și ritualuri arcane, pare să fi luat naștere în Europa medievală ca o organizație comercială pentru masoni. Cu toate acestea, până în secolul al XVIII-lea, și-a depășit relația cu meseria de zidar și a devenit un ordin fratern general laic, care a proclamat aderarea la idealurile Iluminismului.
Masoneria a fost o parte importantă a vieții sociale a bărbaților din elita noii republici. George Washington, Benjamin Franklin, Andrew Jackson și Henry Clay și-au revendicat cu toții calitatea de membru. Prince Hall, un muncitor liber din piele din Boston, a fondat o ramură separată a ordinului pentru bărbații afro-americani. Cu toate acestea, secretul, elitismul, ritualurile și idealurile seculare ale frăției masonice au generat o suspiciune profundă față de organizație în rândul multor americani.
În nordul statului New York din anii 1820, care era un teren fertil pentru noile mișcări de reformă religioasă și socială, suspiciunea anti-masonică avea să apară pentru prima dată ca o forță politică organizată. Factorul declanșator a fost dispariția ciudată și probabila ucidere a lui William Morgan. Morgan și-a anunțat planurile de a publica o expunere intitulată Ilustrații ale masoneriei, de către un membru al fraternității care a dedicat treizeci de ani subiectului. Această carte pretindea că dezvăluie riturile secrete ale ordinului și i-a indignat pe alți francmasoni locali. Aceștia au lansat o serie de încercări de a împiedica publicarea cărții, inclusiv o tentativă de incendiere a presei și o conspirație pentru ca Morgan să fie încarcerat pentru presupuse datorii. În septembrie, Morgan a dispărut. Ultima dată a fost văzut fiind urcat cu forța într-o trăsură de patru bărbați identificați ulterior ca fiind masoni. Când un cadavru a eșuat pe malul lacului Ontario, soția și prietenii lui Morgan au susținut la început că era al său.
Povestea lui Morgan i-a convins pe mulți oameni că masoneria era o influență periculoasă în republică. Publicitatea din jurul proceselor a transformat indignarea locală într-o mișcare politică care, deși mică, a avut o putere semnificativă în New York și în unele părți ale Noii Anglii. Această mișcare a abordat nemulțumirea larg răspândită a americanilor cu privire la schimbările economice și politice, oferindu-le o explicație la îndemână: republica era controlată de o societate secretă.
În 1827, comitete locale antimasonice au început să se reunească în tot statul New York, angajându-se să nu voteze pentru niciun candidat politic care făcea parte din francmasonerie. Acest boicot a luat amploare, iar în 1828, o convenție în orașul LeRoy a produs o „Declarație de independență antimasonică”, baza unui partid antimasonic. În 1828, politicieni antimasoni au candidat pentru funcții de stat în New York, câștigând douăsprezece procente din voturile pentru funcția de guvernator.
În 1830, antimasonii au organizat o convenție națională în Philadelphia. După un rezultat dezastruos în alegerile prezidențiale din 1832, liderii Partidului Antimasonic și-au pliat mișcarea în noul Partid Whig. Absorbția Partidului Antimasonic în coaliția Whig a demonstrat importanța teoriilor conspirației în politica americană. Așa cum adepții lui Andrew Jackson au detectat un vast complot străin sub forma Băncii Statelor Unite, unii dintre dușmanii săi îl puteau detecta sub forma francmasonilor. Alții, numiți nativiști, dădeau vina pe imigranți.
Nativiștii au detectat multe amenințări străine, dar este posibil ca catolicismul să fi fost cea mai importantă. Nativiștii au privit cu groază cum tot mai mulți imigranți catolici (în special din Irlanda și Germania) ajungeau în orașele americane. Imigranții mărturiseau credințe diferite, vorbeau adesea limbi necunoscute și participau la tradiții culturale străine. La fel de important, nativiștii și-au amintit istoria războiului din Europa între catolici și protestanți. Ei se temeau că catolicii vor aduce cu ei violența religioasă în Statele Unite.
În vara anului 1834, o mulțime de protestanți a atacat o mănăstire catolică de lângă Boston. Revoltații citiseră zvonurile din ziare că o femeie era ținută împotriva voinței ei de către călugărițe. Bărbații furioși au pătruns în mănăstire și au ars-o până la temelii. Mai târziu, o tânără pe nume Rebecca Reed, care a petrecut o perioadă de timp în mănăstire, a publicat o carte de memorii în care descria abuzurile pe care, potrivit ei, călugărițele le făcuseră asupra novicelor și studentelor. Atacul mănăstirii s-a numărat printre numeroasele erupții de „nativism”, în special în New England și în alte părți ale nord-estului, la începutul secolului al XIX-lea.
Mulți protestanți vedeau credința catolică drept o superstiție care privea indivizii de dreptul de a gândi singuri și îi înrobea unui dictator, papa, de la Roma. Ei îi acuzau pe preoții catolici că își controlează enoriașii și că se hrănesc sexual cu femei tinere. Ei se temeau că catolicismul avea potențialul de a invada și cuceri sistemul politic american, așa cum se temuseră strămoșii lor că va cuceri Anglia.
Pictorul și inventatorul Samuel F. B. Morse, de exemplu, a avertizat în 1834 că tiranii europeni conspiră împreună pentru a „purta Poperia prin toate granițele noastre” prin trimiterea de imigranți catolici în Statele Unite. Dacă vor reuși, a prezis el, dominația catolică în America ar însemna „distrugerea sigură a instituțiilor noastre libere”. Cam în aceeași perioadă, pastorul protestant Lyman Beecher a ținut prelegeri în diferite orașe, transmițând un avertisment similar. „Dacă potentații Europei nu au nici un plan asupra libertăților noastre”, a întrebat Beecher, atunci de ce trimiteau „astfel de valuri de emigranți săraci – conținutul azilului de săraci și măturile de pe străzi – care înmulțesc tumultul și violența, ne umplu închisorile, ne aglomerează azilurile de săraci și ne cvadruplează impozitele” – ca să nu mai vorbim de votul în alegerile americane?
.