Context: Boala Alzheimer, demența vasculară și demența mixtă sunt cele mai frecvente trei forme de demență care afectează persoanele în vârstă. Există dovezi că activitatea excitatorie a L-glutamatului joacă un rol în patogeneza bolii Alzheimer și în leziunile provocate de un accident vascular cerebral ischemic. Un antagonist cu afinitate scăzută pentru receptorii de tip N-metil-D-aspartat (NMDA), cum ar fi memantina, poate preveni neurotoxicitatea aminoacizilor excitatori fără a interfera cu acțiunile fiziologice ale glutamatului necesare pentru memorie și învățare.
Obiective: Să determine eficacitatea și siguranța clinică a memantinei pentru persoanele cu boala Alzheimer sau demență vasculară sau mixtă.
Strategie de căutare: Studiile au fost identificate în urma unei căutări în registrul specializat al Grupului Cochrane pentru Demență și Îmbunătățire Cognitivă la 15 aprilie 2003, folosind termenii: memantin*, D-145, DMAA, DRG-0267. Toate bazele de date majore din domeniul sănătății și bazele de date de studii din domeniul de activitate al grupului sunt căutate în mod regulat pentru a menține acest registru la zi.
Criterii de selecție: Studii dublu-orb, cu grupuri paralele, controlate cu placebo, randomizate și neconfirmate, în care memantina a fost administrată persoanelor cu demență.
Colectarea și analiza datelor: Datele au fost extrase, grupate, acolo unde a fost posibil, și au fost estimate diferențele medii ponderate, diferențele medii standardizate sau cotele de probabilitate. Sunt raportate analize de intenție de tratament (ITT) și de cazuri observate (OC), atunci când datele au fost disponibile.
Rezultate principale: Efectul memantinei la pacienții cu boală Alzheimer moderată până la severă: analiza modificării față de valoarea inițială la 28 de săptămâni a dat rezultate semnificative din punct de vedere statistic în favoarea memantinei de 20 mg/zi asupra cogniției (MD: 6,1. 95% CI 2,99 până la 9,21, P=0.0001) activitățile vieții de zi cu zi (MD 2,10, 95% CI 0,46 până la 3,74, p=0,01) și la impresia clinică globală de schimbare măsurată prin CIBIC-Plus la 28 de săptămâni (MD -0,30, 95% CI -0,58 până la -0,02, p=0,04), în toate cazurile analiza a vizat populația ITT-LOCF (Reisberg 2000). Nu au existat diferențe semnificative între memantină și placebo în ceea ce privește numărul de abandonuri și numărul total de efecte adverse, dar o diferență semnificativă în favoarea memantinei în ceea ce privește numărul celor care suferă de agitație. Efectul memantinei la pacienții cu demență vasculară ușoară până la moderată: analiza modificării față de valoarea inițială la 28 de săptămâni a dat rezultate semnificative din punct de vedere statistic în favoarea memantinei ( 20 mg/zi ) pentru cogniție (MD -2,19, IC 95% -3,16 până la -1,21, P<0,0001), dar nu a existat niciun beneficiu pentru impresia clinică a schimbării, sau pentru măsurile globale ale demenței (MMM300, și MMM500). Nu au existat diferențe semnificative între memantină și placebo în ceea ce privește numărul de abandonuri și numărul total de efecte adverse, dar o diferență semnificativă în favoarea memantinei în ceea ce privește numărul celor care suferă de agitație. Efectul memantinei la pacienții cu boala Alzheimer și demență vasculară la 12 săptămâni: nu a existat nicio diferență semnificativă din punct de vedere statistic între memantină (10 mg/zi) și placebo în ceea ce privește activitățile de viață zilnică. A existat un beneficiu în favoarea memantinei (10 mg/zi) comparativ cu placebo la 12 săptămâni, pentru numărul celor îmbunătățiți în ceea ce privește impresia clinică de schimbare (60/82 comparativ cu 38/84 – OR 3,30, 95% CI 1,72 la 6,33, P=0,0003) (Winblad 1999). Efectul memantinei la pacienții cu demență vasculară, boală Alzheimer și demență de tip nespecificat la 6 săptămâni: au existat efecte benefice asupra cogniției (Ditzler 1991), activităților vieții cotidiene (Ditzler 1991, Pantev 1993), comportamentului (Pantev 1993) și scărilor globale (Gortelmeyer 1992; Pantev 1993; Ditzler 1991) și în ceea ce privește impresia globală de schimbare (Gortelmeyer 1992; Ditzler 1991). Nu au existat diferențe semnificative între memantină și placebo în ceea ce privește numărul de abandonuri și numărul total de efecte adverse, dar o diferență semnificativă în favoarea placebo în ceea ce privește numărul celor care suferă de neliniște.
Concluziile recenzorului: Există un efect benefic al memantinei (20 mg/zi) pentru pacienții cu boală Alzheimer moderată până la severă asupra cogniției și declinului funcțional, dar nu și în ceea ce privește impresia clinică de schimbare. Paciențipentru pacienții cu boală Alzheimer moderată până la severă asupra cogniției și declinului funcțional, dar nu și în ceea ce privește impresia clinică de schimbare. Pacienții cu demență vasculară ușoară până la moderată cărora li s-a administrat memantină 20 mg/zi au avut o deteriorare cognitivă mai mică la 28 de săptămâni, dar, din nou, acest efect nu a fost perceptibil din punct de vedere clinic. Există un posibil efect benefic asupra cogniției, funcției și scărilor globale pentru memantină la 6 săptămâni în cazul populațiilor mixte. Medicamentul este bine tolerat și incidența efectelor adverse este scăzută. Sunt necesare mai multe studii.