Rata obezității infantile a crescut dramatic în ultimii douăzeci și cinci de ani – o tendință alarmantă dacă luăm în considerare efectele sale negative asupra funcționării fizice, psihologice și sociale. Obezitatea infantilă este asociată cu probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiunea, diabetul de tip 2 și bolile coronariene, precum și cu probleme psihologice, inclusiv stima de sine scăzută, imaginea corporală deficitară și depresia. În plus, stigmatul social al obezității îi expune pe copiii supraponderali riscului de discriminare, tachinare, hărțuire și izolare. Deși obezitatea poate proveni din factori genetici, de mediu și psihologici, cercetările sugerează că principala cauză a obezității infantile este destul de simplă: copiii absorb mai multe calorii decât ard. Într-un mediu caracterizat de porții supradimensionate și de un stil de viață sedentar, este o provocare pentru copii să mențină o greutate sănătoasă.
În timp ce prevalența în creștere a obezității infantile este îngrijorătoare, există vești bune pentru părinții îngrijorați. Cercetările sugerează că abordările bazate pe familie sunt printre cele mai de succes în intervenția și/sau prevenirea obezității infantile. Părinții pot influența aportul caloric și cheltuielile energetice ale copiilor lor prin controlul mediului familial, prin oferirea de educație și sprijin și prin modelarea unor comportamente sănătoase. De fapt, un studiu realizat în 1998 de M. Golan și colegii săi a constatat că tratamentele care implică doar părintele sunt asociate cu un control mai bun al greutății în copilărie decât acele tratamente care implică doar copilul.
În plus față de eficiența lor sporită, intervențiile bazate pe familie sunt, de asemenea, mai sensibile pentru copii. Mai degrabă decât să selecteze copiii supraponderali pentru diete speciale și regimuri de exerciții fizice, toți membrii familiei sunt încurajați să dezvolte obiceiuri mai sănătoase. Această abordare îi protejează pe copiii supraponderali de a se confrunta cu stigmatizarea și izolarea în familiile lor.
Intervenții bazate pe familie pentru creșterea activității fizice
În lucrarea recent publicată Best Practices in the Prevention and Treatment of Childhood Obesity (Cele mai bune practici în prevenirea și tratamentul obezității la copii), Michael Coles, PhD, și Wade Gilbert, PhD, au recomandat ca tinerii să efectueze cel puțin șaizeci de minute de activitate fizică moderată sau viguroasă în fiecare zi. Activitățile de intensitate „moderată” includ mersul pe jos în pas vioi, înotul sau tunsul gazonului, în timp ce activitățile de intensitate „viguroasă” includ joggingul, dansul aerobic sau mersul pe bicicletă în urcare. Din nefericire, mai puțin de 5% din școlile din țară impun educația fizică zilnică și, dintre cele care o fac, se estimează că elevii sunt inactivi timp de 50% din timpul orelor de curs. Astfel, este important ca părinții să se asigure că copiii sunt activi din punct de vedere fizic acasă sau în cadrul activităților extracurriculare.
Un pas important în creșterea activității fizice a copiilor este limitarea „timpului petrecut în fața ecranului”, sau a timpului petrecut în fața televizoarelor, calculatoarelor și/sau a jocurilor video. Cercetătorii au descoperit o corelație între timpul petrecut în fața televizorului și obezitate. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că vizionarea televizorului scade timpul disponibil pentru activitatea fizică și încurajează modelele alimentare nesănătoase în reclamele sale. Un studiu realizat în 2001 de R.S. Strauss a constatat că 90% dintre alimentele la care se face publicitate la televizor sunt bogate în grăsimi, zahăr și sare. Astfel, un copil care petrece ore întregi în fața televizorului este inundat de îndemnuri de a se înfrupta din alimente bogate în energie. În cele din urmă, televizorul însuși poate deveni un stimul condiționat pentru gustări – similar cu a mânca mereu popcorn la cinematograf.
În 2004, Fundația Robert Wood Johnson a estimat că un copil mediu se implică în patru ore de timp petrecut în fața ecranului pe zi. Rezultatele unui studiu de intervenție privind obezitatea infantilă sugerează că simpla reducere a acestui timp va duce probabil la pierderea în greutate. Într-un studiu de laborator din 1991, L. Epstein și colegii săi au constatat că atunci când au limitat accesul copiilor obezi la activități sedentare, acești copii au ales din ce în ce mai mult să se implice în activități fizice. În 1995, ei au explorat această constatare într-un cadru real, examinând modul în care diferite modele de întărire au influențat greutatea copiilor obezi. Aceștia au comparat efectele recompensării lor pentru că făceau exerciții fizice, reducerea timpului petrecut în sedentarism și o combinație a celor două. În mod interesant, ei au constatat că copiii care au fost recompensați pentru reducerea comportamentelor sedentare au avut cele mai bune rezultate – mai bune decât cei care au fost recompensați pentru exerciții fizice și mai bune decât cei care au fost recompensați atât pentru exerciții fizice, cât și pentru reducerea comportamentelor sedentare. Acest studiu are două implicații importante. În primul rând, simpla recompensare a copiilor pentru că fac exerciții fizice nu este ideală, deoarece un comportament sedentar excesiv poate contracara efectele sale. În al doilea rând, părinții ar trebui să fie atenți la recompensarea copiilor pentru că fac exerciții fizice. Atunci când copiii fac exerciții fizice ca răspuns la reguli și recompense, este mai puțin probabil ca ei înșiși să se considere motivați în mod intrinsec să fie activi. Cu alte cuvinte, ei pot ajunge să vadă activitatea fizică ca pe o corvoadă, asemănătoare cu curățenia în camera lor pentru a câștiga alocația sau pentru a evita pedeapsa, mai degrabă decât ca pe o activitate plăcută, aleasă. Astfel, cea mai bună strategie pentru promovarea pierderii în greutate este limitarea comportamentelor sedentare ale copiilor în speranța că aceștia vor alege activitățile fizice ca alternativă.
Pentru a facilita înlocuirea de către copii a comportamentelor sedentare cu activitatea fizică, părinții ar trebui să stabilească oportunități pentru activitatea fizică. De exemplu, ei pot pune la dispoziție echipamente atletice, cum ar fi biciclete, patine cu rotile și corzi de sărit. De asemenea, ei pot organiza ieșiri în parcuri sau la piscine și pot încuraja participarea la activități școlare și comunitare. Părinții pot, de asemenea, să implice copiii în treburi casnice active, cum ar fi plimbatul câinelui, greblarea frunzelor sau vopsitul. De asemenea, este important ca părinții să modeleze un stil de viață activ și sănătos.
Intervenții bazate pe familie pentru îmbunătățirea dietei
Cercetarea indică faptul că cea mai bună abordare pentru a influența dieta copiilor este crearea unui mediu care să faciliteze luarea unor alegeri sănătoase. Având în vedere că părinții gătesc mesele, cumpără mesele și fac cumpărăturile, aceștia determină în mare măsură ce produse alimentare sunt disponibile acasă. Astfel, ei pot evita să intre în lupte de putere cu privire la ceea ce mănâncă copiii, oferind o varietate de opțiuni sănătoase și menținând mâncarea nesănătoasă în afara casei. La urma urmei, un copil nu se poate înfrupta din chipsuri și bomboane fără o cămară aprovizionată cu junk food. Adoptarea acestei abordări va limita conflictele în jurul alimentației și, de asemenea, îi va ajuta pe copii să învețe să își reglementeze propria dietă. Părinții sunt încurajați să utilizeze piramida alimentară pentru orientări generale cu privire la ceea ce constituie o dietă sănătoasă. Principiile de bază includ asigurarea unei varietăți de alimente, oferirea unei cantități ample de cereale, legume și fructe și limitarea grăsimilor, a grăsimilor saturate și a colesterolului.
În plus față de crearea unui mediu facilitator, este important ca părinții să modeleze un comportament sănătos în selecția alimentelor, mărimea porțiilor și modelele de alimentație. Dacă copiii îi văd pe părinți gustând în fața televizorului, vor adopta probabil acest obicei. Cercetările au arătat că atât dieta părinților, cât și practicile legate de televizor influențează greutatea copiilor.
Părinții pot influența, de asemenea, relația copiilor cu mâncarea, atât prin întărire, cât și prin modelare. Copiii vor avea cel mai mare succes în menținerea unei greutăți sănătoase dacă mănâncă – și se opresc din mâncat – ca răspuns la semnalele fiziologice de foame și sațietate. Astfel, cu excepții notabile (zile de naștere, Halloween, ieșiri speciale etc.), părinții ar trebui să evite recompensarea copiilor cu alimente. Părinții sunt încurajați să genereze împreună cu copiii lor o listă de recompense necomestibile, care ar putea include obiecte materiale, precum și activități distractive în familie. În mod similar, părinții ar trebui să evite să-i consoleze pe copii cu alimente. Mai degrabă, ei ar trebui să discute cu copiii despre problemele lor și/sau să îi implice în activități care să le ridice moralul. Acest răspuns va ajuta la împiedicarea copiilor să învețe să folosească mâncarea pentru confort emoțional pe măsură ce cresc.
La fel cum este important ca părinții să modeleze o dietă sănătoasă, este de asemenea important să modeleze o relație sănătoasă cu mâncarea. Dacă părinții mănâncă ca răspuns la stres sau tristețe, copiii pot imita aceste practici.
Avertisment pentru părinți
În timp ce părinții încearcă să încurajeze obiceiurile sănătoase de alimentație și exerciții fizice, ei trebuie să fie atenți să nu creeze, fără să vrea, preocupări legate de subțirime sau de imaginea corporală. Părinții pot lua câteva măsuri de precauție în acest scop. Părinții sunt încurajați să se concentreze pe sănătate, nu pe aspect. Ei ar trebui să vorbească cu copiii lor despre riscurile pentru sănătate asociate cu obezitatea, mai degrabă decât despre costurile sociale. În mod similar, ei ar trebui să întărească luarea unor alegeri în materie de dietă și exerciții fizice care promovează condiția fizică și o stare de sănătate generală bună, mai degrabă decât să se concentreze pe fluctuațiile de greutate. În această ordine de idei, părinții nu ar trebui să moralizeze alimentele, ci să le evalueze în funcție de valoarea lor nutritivă. De exemplu, alimentele care îngrașă nu ar trebui să fie privite ca fiind „rele”, ci pur și simplu ca fiind „bogate în grăsimi” și, prin urmare, să fie consumate cu moderație. Părinții ar trebui, de asemenea, să evite să facă comentarii cu privire la faptul că mâncarea „este rea” atunci când se răsfață cu alimente bogate în calorii sau că mâncarea „este bună” atunci când mănâncă în mod sănătos. Acest lucru poate crea un mediu de rușine în jurul mâncării, ceea ce poate contribui la modele nesănătoase.
.