Principiile de bază ale comportamentului
Reforțarea poate fi considerată cel mai important principiu al comportamentului și este cheia pentru schimbarea comportamentului. Întărirea apare atunci când există o schimbare a unui eveniment sau a unei condiții de stimulare care urmează imediat după un răspuns, care crește frecvența viitoare a acelui răspuns în condiții similare. Modificările stimulilor care funcționează ca întăritori pot fi descrise fie prin prezentarea unui nou stimul în mediul înconjurător, fie prin îndepărtarea unui stimul deja prezent din mediul înconjurător.
Întăritul pozitiv apare atunci când un comportament este urmat imediat de prezentarea unui stimul care, ca urmare, crește frecvența viitoare a acelui comportament. De exemplu, un șobolan împinge o pârghie într-o cameră operantă și primește o pelete de mâncare. Dacă frecvența apăsării pârghiei crește, se poate concluziona că prezentarea peletului de hrană a întărit pozitiv comportamentul de apăsare a pârghiei. Un efect similar ar putea fi observat în cazul copilului care face o criză de furie în magazin. Dacă părintele „cedează” în fața comportamentului copilului prin cumpărarea unei jucării, apariția viitoare a unui acces de furie este întărită, astfel încât copilul poate fi mai probabil să facă un acces de furie în viitor pentru a produce un rezultat dorit. (Trebuie remarcat faptul că întărirea pozitivă este un termen tehnic utilizat pentru a descrie efectul unei contingențe asupra apariției unui răspuns. Acesta este în contrast cu termenul „recompensă”, care este utilizat pentru a descrie un element sau o activitate prezentată cuiva în încercarea de a schimba comportamentul. Adică, întărirea este un efect demonstrat printr-o creștere a comportamentului, în timp ce o recompensă este pur și simplu ceva prezentat unei persoane care poate sau nu să îi afecteze comportamentul).
Când frecvența unui comportament crește pentru că un stimul din mediu a fost eliminat, procesul este denumit întărire negativă. Întărirea negativă se caracterizează prin contingențe de evadare sau evitare în care organismul emite un răspuns care fie elimină, fie evită prezentarea unui stimul aversiv. Conceptul de întărire negativă poate fi demonstrat prin revenirea la șobolan și la camera operantă. De exemplu, o doză mică de electricitate este trimisă prin podeaua camerei operante, ceea ce dă un șoc ușor șobolanului, iar atunci când șobolanul apasă pe pârghie, șocul se termină. Dacă frecvența apăsării pârghiei în prezența șocului crește, înseamnă că răspunsul de apăsare a pârghiei a fost consolidat negativ. Într-un exemplu mai aplicat, slăbirea curelei după o masă copioasă are adesea ca rezultat atenuarea temporară a disconfortului asociat cu mâncatul prea mult. În acest exemplu, răspunsul de a slăbi cureaua este întărit prin încetarea stimulării aversive (disconfort fizic), ceea ce crește probabilitatea viitoare a acestui răspuns în situații similare.
Este important de reținut că, odată ce un comportament a fost stabilit și întărit prin întărire, nu este necesar să se întărească acel comportament la fiecare apariție. Multe comportamente sunt menținute prin întărirea intermitentă a apariției sale. Un program intermitent de întărire este o contingență de întărire în care unele, dar nu toate aparițiile comportamentului produc întărire. Cu toate acestea, dacă întărirea pentru un comportament care a fost întărit anterior este reținută pentru toate aparițiile, frecvența acelui comportament va scădea la niveluri similare celor demonstrate înainte de întărire sau va înceta cu totul. Această procedură comportamentală se numește extincție.
Pedeapsa este un alt principiu al comportamentului care este definit pe baza funcției sale. Pedeapsa apare atunci când o schimbare a unui stimul, eveniment sau condiție urmează imediat după un comportament și scade frecvența viitoare a acelui comportament. Ca și procesul de întărire, pedeapsa afectează comportamentul fie prin prezentarea, fie prin eliminarea unui stimul. În cazul în care un stimul aversiv este prezentat în funcție de un anumit comportament, ceea ce duce la o scădere a comportamentului respectiv, a avut loc o pedeapsă pozitivă. De exemplu, atunci când un copil aleargă pe stradă nesupravegheat, mama sa îl mustră. Prin urmare, frecvența cu care copilul aleargă pe stradă scade. În schimb, pedeapsa negativă are loc atunci când un stimul (sau accesul la forme de stimulare) este eliminat din mediul înconjurător în funcție de un răspuns și scade frecvența viitoare a acelui răspuns. Un exemplu de contingență de pedeapsă negativă poate fi demonstrat de o situație în care un copil aruncă o jucărie. Mama îi ia apoi jucăria pentru ca acesta să nu se mai poată juca cu ea. În acest exemplu, un stimul preferat, jucăria, este îndepărtat ca urmare a unui comportament inadecvat. Timeout-ul este un alt exemplu de contingență de pedeapsă negativă în sensul că, în timp ce se află în timeout, individul nu poate avea acces la sursele de întărire. Dacă o contingență de pedeapsă este eliminată, comportamentul se va inversa (crește) în cele din urmă la niveluri apropiate de cele observate înainte de pedeapsă. Acest proces se numește recuperare după pedeapsă.
Deși pedeapsa s-a dovedit a fi o procedură eficientă pentru a diminua comportamentul, se poate argumenta că există potențiale efecte secundare și probleme care apar atunci când se implementează procedurile de pedeapsă. În primul rând, pedeapsa poate produce reacții emoționale și agresive. Acest lucru se observă în special atunci când procedurile de pedeapsă pozitivă sunt utilizate atunci când un stimul aversiv este prezentat ca o consecință pentru un răspuns. În al doilea rând, pot apărea comportamente inadecvate de evadare și evitare atunci când un comportament este pedepsit. De exemplu, un copil poate începe să mintă sau să ascundă comportamente pentru a evita contactul cu contingența pedepsei. În al treilea rând, pedeapsa poate implica modelarea nedorită a comportamentului de pedeapsă. În cele din urmă, scăderea comportamentului indezirabil al persoanei pedepsite poate consolida negativ comportamentul celui care pedepsește. Cu alte cuvinte, persoana care implementează contingența de pedeapsă poate continua să implementeze procedurile de pedeapsă mai frecvent în viitor.
Variabilele critice pentru utilizarea atât a pedepsei cât și a întăririi sunt consecvența și contiguitatea. O consecință trebuie să fie implementată în mod consecvent pentru a obține efectul dorit asupra comportamentului. Dacă întărirea este aplicată sporadic, răspunsul va fi mai rezistent la întărire și mai puțin rezistent la extincție. În mod similar, dacă pedeapsa este aplicată în mod variabil, comportamentul nu va scădea la fel de repede. Contiguitatea joacă, de asemenea, un rol în eficacitatea procedurilor de întărire și pedeapsă. În general, consecințele întârziate sunt mai puțin eficiente în schimbarea comportamentului decât consecințele mai imediate.
Cei mai mulți analiști ai comportamentului susțin că, dintr-o perspectivă funcțională, întărirea și pedeapsa sunt singurele principii necesare pentru a explica efectele de bază ale consecințelor comportamentale. Cu toate acestea, o serie de factori pot influența un răspuns în cadrul contingențelor comportamentale. Unul dintre acești factori este stimulul antecedent care semnalează disponibilitatea de apariție a întăririi. Un astfel de stimul se numește stimul discriminant (SD). De exemplu, un prieten care întreabă „Ce mai faci?” acționează ca un SD pentru ca tu să spui „Sunt bine”, care este apoi întărit prin aprobarea socială. Cineva nu ar spune „Sunt bine” în absența unei alte persoane care vă întreabă cum vă simțiți. De asemenea, oprirea la un semafor este un exemplu de comportament sub influența unui SD. Nu există un răspuns fiziologic care să guverneze acest comportament; mai degrabă, istoricul nostru de învățare dictează relația dintre oprirea sau deplasarea în prezența unui semafor roșu, galben sau verde. Atunci când un răspuns se află sub controlul unor stimuli și nu al altora, se spune că se află sub controlul stimulilor (ca în cazul opririi în loc de a conduce în prezența unui semafor roșu).
Un alt factor care poate influența potențial un răspuns în cadrul unei contingențe comportamentale este valoarea de întărire a consecinței. O operațiune motivantă (MO) se referă la o variabilă de mediu care modifică eficacitatea de întărire a unui stimul, eveniment sau condiție și modifică frecvența curentă a tuturor comportamentelor care au fost întărite de acel stimul, eveniment sau condiție. Un exemplu obișnuit de MO este privarea de hrană. Privarea de hrană acționează ca o MO care crește eficacitatea de întărire și valoarea hranei. Prin urmare, privarea de hrană evocă un comportament care, în trecut, a fost întărit cu hrană. De exemplu, răspunsul de ingestie de alimente (de exemplu, mâncatul unui sandviș) este mai probabil să apară atunci când nu s-a mâncat timp de câteva ore. Este puțin probabil ca sandvișul să fie foarte întăritor imediat după ce a mâncat un prânz mare.
În ultimii 70 de ani, literalmente mii de studii au susținut principiile fundamentale ale analizei comportamentale prin cercetări empirice extinse efectuate atât în laboratoare de bază, cât și în contexte aplicate. În următoarele secțiuni, se va sublinia accentul cercetării și practicii atât pentru EAB, cât și pentru ABA.
.