Puncte de cotitură ^
Un punct de cotitură conduce intriga într-o direcție nouă, diferită și neașteptată. Acesta poate fi cauzat de o decizie, de o informație, de un incident sau de o înțelegere. Încheie o unitate narativă și creează în același timp o nouă situație narativă.
Funcția punctelor de cotitură este de a întrerupe dezvoltarea liniară a intrigii și de a cimenta interesul publicului. Pentru a se asigura că o poveste nu devine previzibilă, este important ca ea să nu avanseze și să se încheie într-un mod direct și liniar, ci să se deplaseze în sens giratoriu spre rezolvarea sa.
Care cotitură stabilește o nouă întrebare la care trebuie să se răspundă prin următoarea dezvoltare: Care sunt efectele lor asupra evoluției ulterioare a filmului?
Perioada de timp dintre stabilirea unei întrebări și rezolvarea ei depinde de schimbare. În timp ce arcul dramatic al unei schimbări mici mi se întinde pe parcursul unei singure scene, rezolvarea întrebării centrale durează până la sfârșitul actului al doilea.
Puncte de cotitură majore ^
Un scenariu are până la cinci puncte de cotitură centrale. Aceste puncte redirecționează intriga într-un mod atât de puternic încât îi schimbă cursul: o evoluție pozitivă devine negativă, iar o evoluție negativă devine pozitivă. Forma cea mai extremă a unui punct de cotitură se numește răsturnare de situație.
Punctele de cotitură majore sunt clar definite și fixate structural: incidentul de incitare, punctul 1 al intrigii, punctul 1 de prindere, punctul de mijloc, punctul 2 de prindere, punctul 2 al intrigii, punctul culminant și ultima întorsătură. Cele două puncte de intrigă împart cele trei acte. Prin urmare, ele provoacă întotdeauna o schimbare majoră în cadrul intrigii. Punctul intermediar și punctul culminant, pe de altă parte, nu trebuie neapărat să declanșeze o schimbare majoră. Ele oferă doar șansa unei schimbări/întoarceri. Aceasta înseamnă că o poveste, în funcție de dezvoltarea sa individuală, trece prin două până la patru schimbări majore. Defalcarea intrigii prin utilizarea a cinci puncte de cotitură cheie produce diferite stiluri structurale ale unei povești de film.
Care poveste conține propriile puncte de cotitură. Punctul de cotitură al liniei A definește structura întregii intrigi. Punctele de cotitură ale celorlalte intrigi fac legătura între diferitele fire ale poveștii. În acest fel, punctul de cotitură al unei povești are efect asupra altei povești. Punctul de cotitură al unei intrigi secundare poate provoca o schimbare/întoarcere în cadrul intrigii principale. Punctele de cotitură ale diferitelor intrigi sunt grupate chiar și fără legături directe pentru a crea o unitate structurală și dramatică a poveștii. Cu toate acestea, prin plasarea lor ușor depărtate, ele sunt legate între ele fără ca tranzițiile lor să fie estompate.
Micropuncte de cotitură ^
Pe lângă punctele de cotitură majore, o poveste posedă și un număr de micropuncte de cotitură care reprezintă doar schimbări graduale. În principiu, este posibil și de dorit ca fiecare secvență, scenă, situație și acțiune să se încheie cu o schimbare și astfel să se prelungească în următoarea parte a filmului. Numărul micropunctelor de cotitură este variabil, iar poziția lor este flexibilă.
Punct de schimbare internă și externă ^
În general, o cotitură este compusă din două părți: o întrerupere a unei acțiuni interne (punct de schimbare internă) și o nouă focalizare consecventă a cursului extern al acțiunii (punct de schimbare externă). O schimbare, o revelație sau o dezvăluire poate, de exemplu, să determine personajul principal să își schimbe planul.
Incident incitator ^
Incidentul incitator (numit și: eveniment incitator, cârlig, chemare la aventură, punct de atac, catalizator) pune în mișcare acțiunea și stabilește primul punct al intrigii. Acesta este legat de primul punct al intrigii prin prezentarea prefixului său negativ și pozitiv și, astfel, prin împărțirea primului act în două jumătăți. Protagonista primește impulsul prin intermediul incidentului incitator. Aici ea este forțată să se ocupe de o sarcină specifică. Ea este scoasă din viața ei obișnuită de zi cu zi și împinsă în alertă.
Punctul de complot 1 ^
Punctul de complot 1 (numit și: pătrunderea în actul II, prima revelație, punctul de neîntoarcere) separă primul act de cel de-al doilea act. El conduce intriga într-o dezvoltare pozitivă ascendentă sau într-o dezvoltare negativă descendentă. În mod ideal, întruchipează cel mai bun sau cel mai rău scenariu pentru protagonist, în funcție de expunerea sa. Procedând astfel, punctul 1 stabilește întrebarea centrală a filmului, care va afecta întregul act al doilea.
Punctul 1 ^
Primul punct de încleștare apare după primul sfert al actului al doilea – adică după aproximativ 3/8 din poveste. Acesta îi oferă protagonistului noi indicii și dezvăluie conflictul principal al poveștii. În același timp, servește ca o reamintire a puterii antagonistului, făcându-l pe protagonist să simtă „ciupitura” forței antagoniste. Astfel, pregătește următorul 1/8 din poveste.
Midpoint ^
După cum îi spune și numele, midpoint-ul se află la mijlocul celui de-al doilea act și împarte întreaga poveste în două jumătăți. El oferă un posibil punct de cotitură. Aceasta înseamnă că în acest punct al poveștii poate avea loc o schimbare/întoarcere, dar nu este obligatoriu să aibă loc. Este, de asemenea, posibil ca dezvoltarea ascendentă pozitivă sau descendentă negativă să progreseze până la punctul 2.
Punctul de prindere 2 ^
Cel de-al doilea punct de prindere oglindește prima scenă de prindere – atât în conținut, cât și în structură. Are loc după al treilea sfert al celui de-al doilea act – după aproximativ 5/8 din poveste – și reamintește din nou conflictul central. În același timp, cea de-a doua „ciupitură” prefigurează confruntările care urmează să vină, amintindu-le atât protagonistului, cât și publicului care este miza. Împreună, cele două scene de ciupitură acționează ca un „clește” structural al filmului.
Punctul de complot 2 ^
La fel ca și punctul de complot 1, punctul de complot 2 (numit și: pătrunderea în actul III, a treia revelație) reprezintă un punct de cotitură obligatoriu al poveștii generale. El separă actul al doilea de actul al treilea și constituie sfârșitul tensiunii centrale. El oferă soluția (preliminară) la întrebarea centrală pusă de punctul de complot 1.
Climax ^
Tensiunea finală a filmului culminează în punctul culminant (numit și: confruntare, bătălie, rezolvare). Acesta împarte actul al treilea în două jumătăți. Punctul culminant poate confirma sau inversa rezultatul celui de-al doilea punct al intrigii. Prin urmare, punctul culminant este un moment în care intriga este determinată în cele din urmă.
În comparație cu celelalte puncte de cotitură, punctul culminant nu este definit doar structural. Fiind momentul de maximă tensiune din film, el conține și o dimensiune substanțială: este rezultatul confruntării în care protagonista este testată din punct de vedere existențial.
Aici protagonista trebuie să dovedească ceea ce a învățat: este punctul de sufocare suprem pe care trebuie să-l depășească pentru a-și atinge „dorința”. Punctul culminant este pâlnia în care toate personajele și intrigile sunt aduse laolaltă. Aici se grupează toate energiile, aici se ciocnesc toate obiectivele, interesele și valorile incompatibile ale părților aflate în conflict. Tot ceea ce a fost plantat pe parcursul întregului film este acum răsplătit. Protagonista este provocată în propria ei natură, minte și corp în același timp. Conștiința și percepția ei sunt sporite. Atenția publicului este sporită prin folosirea suspansului prin ascunderea de informații față de protagonist.
Înfruntându-se cu propria mortalitate și fragilitate, protagonistul simte sensul și valoarea vieții. El trebuie să își folosească simțurile ascuțite, precum și cunoștințele nou acumulate despre sine și despre lume. Acum, toată înțelegerea și experiența sa anterioară trebuie să se dovedească în lumea reală. În acest punct, protagonistul și antagonistul se aseamănă cel mai mult și, totuși, acest conflict de valori le expune diferența crucială. Tema filmului și adevărul său sunt dezvăluite cu promptitudine publicului. Acum povestea crește dincolo de limitările sale narative – adică temporale, spațiale și individuale – și oferă conexiuni universale.
Când se spune că finalul unui film este elementul cel mai crucial, ceea ce se înțelege de fapt este punctul culminant. Acesta este punctul concentric al filmului – de aici radiază totul: înainte și înapoi. Punctul culminant trece la catharsisul protagonistului și al publicului.
Un „anti-climax” apare atunci când așteptările cu privire la punctul culminant nu sunt îndeplinite, iar punctul culminant pur și simplu nu are loc.
Ultima răsturnare de situație ^
În loc de finalul aparent al poveștii, poate exista o întorsătură complet neașteptată a evenimentelor chiar la final, adesea în ultima scenă sau în ultimele cadre: ultima răsturnare de situație.
Un prim exemplu de ultimă răsturnare de situație este faptul că monstrul presupus mort nu este mort…
Răsturnare de situație ^
Când la sfârșitul actului doi resp. în actul trei evenimentele încep să culmineze spre o rezolvare punctele de cotitură devin răsturnări de situație. Așa se face că intriga se poate inversa brusc în opusul ei la punctul 2 al intrigii, la punctul culminant sau la ultima răsturnare de situație, astfel încât protagonistul să se afle într-un roller coaster emoțional. Aristotel numea acest caz extrem al unui punct de cotitură peripetia.
Lecturi suplimentare
Field, Syd: Screenplay: The Foundations of Screenwriting. 2005.