Inflamația face parte din mecanismul de apărare înnăscut al organismului împotriva etiologiilor infecțioase sau neinfecțioase. Acest mecanism este nespecific și imediat. Există cinci semne fundamentale ale inflamației care includ: căldură (calor), roșeață (rubor), umflătură (tumoră), durere (dolor) și pierderea funcției (functio laesa). Inflamația se poate împărți în trei tipuri în funcție de timpul procesului care răspunde cauzei vătămătoare; inflamația acută care apare imediat după leziune și durează câteva zile, inflamația cronică care poate dura luni sau chiar ani atunci când inflamația acută nu reușește să se instaleze și inflamația subacută care este o perioadă de transformare de la acută la cronică și care durează între 2 și 6 săptămâni.
Inflamația acută începe după o leziune specifică care va determina mediatorii solubili, cum ar fi citokinele, proteinele de fază acută și chemokinele, să promoveze migrarea neutrofilelor și a macrofagelor în zona de inflamație. Aceste celule fac parte din imunitatea naturală înnăscută care poate avea un rol activ în inflamația acută. Dacă această inflamație nu se rezolvă după șase săptămâni, acest lucru va face ca inflamația acută să evolueze de la forma subacută la forma cronică a inflamației, cu migrarea limfocitelor T și a plasmocitelor la locul inflamației. Dacă acest lucru persistă fără recuperare, atunci vor apărea leziuni tisulare și fibroză. Alte varietăți de celule, cum ar fi macrofagele și monocitele, joacă un rol atât în inflamația acută, cât și în cea cronică. În acest articol, vom discuta despre „inflamația acută”.