Relaxarea anormală a ventriculului stâng la pacienții cu sindromul QT lung

Am citit cu mare interes raportul recent al lui Haugaa et al.1 și editorialul însoțitor al lui De Ferrari și Schwartz2 cu privire la asocierea dintre repolarizarea ventriculară anormală și disfuncția mecanică (contracție prelungită și/sau afectarea funcției diastolice) la pacienții cu sindrom QT lung (LQTS). Am fost deosebit de interesați de afirmația lui Haugaa et al.1 conform căreia „aceste constatări implică o afectare a funcției diastolice la un număr de purtători simptomatici de mutații LQTS”. În concordanță cu acest punct de vedere, Moss et al.3 au asociat, de asemenea, repolarizarea ventriculară prelungită la pacienții cu LQT3 (mutație SCN5A-ΔKPQ) cu relaxarea încetinită a ventriculului stâng (LV).3 La acești pacienți, QTc-ul mediu a fost de 578 ± 55 ms, timpul de relaxare izovolumică a LV (IVRT) a fost de 125 ± 27 ms, timpul de decelerare a undei E mitrale a fost de 289 ± 80 ms, iar viteza undei E mitrale a fost de 57 ± 8 ms, sugerând o disfuncție diastolică minoră.3 Scurtarea intervalului QTc cu 26 ± 3 ms cu ranolazină, un medicament care inhibă curentul tardiv de Na, a dus la o scurtare semnificativă (13%) a IVRT, o scădere de 22% a timpului de decelerare a undei E mitrale și o creștere de 25% a vitezei undei E mitrale.3 La pacienții cu LQT3, bradicardia poate proteja inimile lor de dezvoltarea unei disfuncții diastolice evidente.

În mod similar, într-un model animal care imită LQT2, am observat că prelungirea duratei potențialului de acțiune monofazică a LV (APD) și a intervalului QTc cauzată de clofilium, blocant IKr, a fost asociată cu o întârziere a relaxării LV (date nepublicate). Această constatare este în concordanță cu cele raportate în miocitele LV izolate din inimi canine și umane aflate în insuficiență, unde prelungirea APD este însoțită de tranzitorii anormale de Ca2+ intracelular și contracții de contracție care sunt caracterizate de o componentă fazică (spike) și tonică (domol).4,5 Similar cu rezultatele studiului Moss,3 scurtarea APD a acestor miocite cu insuficiență suprimă EAD și abrogă componenta tonică a tranzienților intracelulari de Ca2+ și a contracției de contracție fără a afecta componenta fazică.4

Contracția prelungită/sistolă și relaxarea întârziată pot afecta, de asemenea, fluxul sanguin miocardic. Fluxul sanguin coronarian este minim în timpul sistolei și atinge un maxim în timpul fazei inițiale de relaxare care coincide cu perioada IVRT. Direct relevantă pentru această problemă este lucrarea grupului lui Mayet care utilizează analiza intensității undei fluxului sanguin coronarian. Aceștia au arătat că, în timpul relaxării ventriculare, atenuarea compresiei miocardice a microcirculației coronare generează o „undă de aspirație care se deplasează în sens invers” care devine motorul dominant al creșterii fluxului sanguin coronarian în diastole.6 Această undă generată de relaxarea ventriculară rapidă atrage sângele în microcirculație. Prin urmare, este imaginabil ca pacienții cu repolarizare ventriculară prelungită să aibă o „undă de aspirație” redusă și, prin urmare, un flux coronarian diastolic redus. Această condiție se poate aplica, de asemenea, bolilor dobândite în care repolarizarea ventriculară este încetinită (de exemplu, insuficiența cardiacă și hipertrofia ventriculară stângă).

În rezumat, suntem de acord cu De Ferrari și Schwartz că se acumulează dovezi că repolarizarea ventriculară anormală datorată canalelor ionice poate provoca nu numai o „boală electrică pură”, ci afectează, de asemenea, funcția contractilă și, posibil, afectează perfuzia miocardică. Rămâne de stabilit dacă o perfuzie miocardică compromisă contribuie la simptome sau la riscul de evenimente cardiace la pacienții cu LQTS.