Obiectivul acestui studiu a fost de a determina indicele glicemic (IG) și indicele de insulină (II) al stafidei și de a evalua dacă aceste valori sunt similare la diferite populații. Subiecții studiului au fost compuși din 10 persoane sedentare sănătoase (S; vârsta, 25,7 ± 1,3 ani; indicele de masă corporală = 23,3 ± 1,7 kg/m2), 11 adulți cu antrenament aerobic (A; vârsta, 23,1 ± 1,0 ani; IMC = 24,1 ± 0,3 kg/m2) și 10 adulți prediabetici (P; vârsta, 50,0 ± 2,6 ani; IMC = 32,6 ± 1,9 kg/m2). Subiecții au consumat 50 g de carbohidrați disponibili din stafide și dintr-o soluție de glucoză (aliment de referință) în 2 ocazii separate. Concentrațiile serice de glucoză și insulină au fost măsurate din probele de sânge capilare prelevate cu degetele la momentul inițial și la 15, 30, 45, 60, 90 și 120 de minute (și 150 și 180 de minute pentru grupul P) postprandial. IG al stafidei a fost scăzut (IG, ≤55) în grupurile S (49,4 ± 7,4) și P (49,6 ± 4,8) și a fost moderat (IG, 55-69) în grupul A (62,3 ± 10,5), dar nu au existat diferențe între grupurile de subiecți (P = 0,437). II al stafidei a fost de 47,3 ± 9,4, 51,9 ± 6,5 și 54,4 ± 8,9 pentru grupurile S, A și, respectiv, P. În medie, grupul A a secretat de 2 până la 2,5 ori mai puțină insulină pe gram de carbohidrați în comparație cu grupurile S și P (P < 0,05). Astfel, stafidele sunt un aliment cu IG scăzut până la moderat, cu un II scăzut corespunzător. Răspunsul mai scăzut la insulină în grupul A în comparație cu celelalte grupuri sugerează o sensibilitate sporită la insulină.