7.2.1.5 Virusul Wad Medani
Istoric. Virusul Wad Medani (WMV) a fost izolat inițial de R.M. Taylor și colegii săi de la căpușe Rhipicephalus sanguineus (familia Ixodidae, subfamilia Rhipicephalinae), colectate de la oi în apropierea satului Wad Medani (Sudan, Africa) în noiembrie 1952. Pe baza proprietăților sale serologice, WMV a fost atribuit grupului antigenic Kemerovo (familia Reoviridae, genul Orbivirus).1,2 Ulterior, mai mult de 20 de tulpini de WMV au fost izolate de la alte specii de căpușe: Hyalomma asiaticum (Asia Centrală); H. anatolicum (Iran, Pakistan); H. marginatum (India); Amblyomma cajennense (Jamaica); Rh. Microplus, fostă Boophilus microplus) (Malaezia); și Rh. guilhoni și Rh. evertsi (familia Ixodidae, subfamilia Rhipicephalinae) (ambele specii se găsesc în Sudan, Egipt, Senegal, India, Pakistan, Iran și Jamaica).1,3
Taxonomie. Genomul orbivirusurilor are 10 segmente de ARN ds, care codifică șapte proteine structurale (VP1-VP7) și patru proteine nestructurale (NS1-NS4).4 Oamenii de știință au secvențiat genomul tulpinii LEIV-8066Tur (GenBank ID, KJ425426-35), izolată de la căpușe H. asiaticum în districtul Baharly, Turkmenistan. Cea mai conservatoare proteină a orbivirusurilor este o RdRp (Pol, VP1). O comparație a secvențelor complete de aminoacizi VP1 ale WMV cu cele ale altor orbivirusuri transmise de căpușe a relevat o identitate de 54%. În figura 7.1 este prezentată o analiză filogenetică bazată pe o comparație a secvențelor de aminoacizi VP1 (Pol), VP3 (T2) și VP7 (T13) de lungime completă ale orbivirusurilor. Principalii determinanți antigenici ai orbivirusurilor sunt localizați pe trei proteine din straturile exterior și interior ale capsidei. Cele mai divergente sunt proteinele VP2 și VP5. Proteina VP2 formează stratul exterior al capsidei și poartă principalele situsuri de neutralizare și de legare a receptorilor. În plus, proteina VP2 este unul dintre factorii de virulență ai orbivirusurilor. Similaritatea secvențelor de aminoacizi VP2 ale WMV cu cele ale altor arbovirusuri transmise de căpușe este de 26-30%. Similaritatea proteinei VP5 a WMV cu cea a altor orbivirusuri transmise de căpușe este de 45%, în medie. Dintre proteinele structurale, cea mai conservatoare este VP3 (T2), care formează stratul interior al capsidei. Proteina VP7 (T13) este implicată în interacțiunea virus-celulă și, ca și proteina VP2, este unul dintre factorii de virulență, definind, în special, infectivitatea virionului. Într-un virion intact, epitopi antigenici VP7 (T13) sunt ascunși și, prin urmare, nu pot fi blocați de anticorpii neutralizanți. VP7 (T13) are determinanți antigenici specifici de grup și de specie. Similitudinea secvențelor de aminoacizi VP7 (T13) ale WMV cu cele ale orbivirusurilor transmise de țânțari este de 46%, iar cu cele ale virusurilor transmise de căpușe este de 67%.
Segmentul genomic 9 al orbivirusurilor codifică enzima virală VP6 (Hel), care posedă o activitate de legare a ARN-ului și o activitate de elicază. Similitudinea VP6 (Hel) a WMV cu cea a altor orbivirusuri transmise de căpușe este cuprinsă între 36-38%. S-a demonstrat că segmentul 9 al GIV, BAKV și BTV are un ORF suplimentar care codifică o proteină denumită VP6a sau NS4 cu o funcție necunoscută. Ca și alte orbivirusuri transmise de căpușe, WMV codifică, de asemenea, ORF VP6a. Se remarcă faptul că, deși secvențele de aminoacizi VP6a ale GIV, BAKV și WMV au un nivel scăzut de similaritate (20-30%), acestea au aceeași dimensiune (195 aa) și au doi codoni de start închiși. Lungimea ORF-ului VP6a la arbovirusurile transmise de căpușe este de aproape două ori mai mare decât cea a BTV.5 Analiza filogenetică prezentată în figura 7.1, o analiză bazată pe o comparație a proteinelor structurale și nestructurale ale orbivirusurilor, arată că topologia WMV pe arbore confirmă clasificarea virusului în grupul antigenic B al genului Orbivirus.
Epizootiologie. Anticorpii împotriva WMV au fost găsiți la cămile și bivoli.1 Două tulpini ale virusului Seletar, care este strâns înrudit cu WMV, au fost izolate de A. Rudnik din căpușe B. microplus, colectate în zona Seletar din Singapore în ianuarie 1961. Deoarece B. microplus este o căpușă cu o singură gazdă, care își petrece întreaga durată de viață pe o singură gazdă, transmiterea transovariană pare a fi necesară pentru conservarea populației virale.5,6 Paisprezece tulpini de WMV au fost izolate în timpul monitorizării virologice a diferitelor ecosisteme din nordul Eurasiei: 10 tulpini în Turkmenistan,7-11 2 în Kazahstan,12-16 1 în Tadjikistan și 1 în Armenia.17-19
În Turkmenistan, toate tulpinile de WMV au fost izolate de la căpușe H. asiaticum, colectate de la oi și cămile fie în districtul Ýolöten din provincia Mary (în peisaje semiaride), fie în districtul Baharly din provincia Ahal (în peisaje aride) în 1972, 1973 și 1981.7-10 În Kazahstan, două tulpini au fost izolate de la H. asiaticum în peisaje aride din districtul Balkhash (provincia Almaty) în 1977. Proporția de ixodide infectate a fost estimată la 0,094%.12-16 În Tadjikistan, o tulpină de WMV a fost izolată de la căpușe H. anatolicum. Aceste căpușe reprezentau 76,5% din toate ixodidele din acest teritoriu, iar proporția căpușelor H. anatolicum infectate a ajuns la 0,002%.17,19 În climatul arid din partea de sud a Tadjikistanului, se pot dezvolta una sau două generații de căpușe ixodide pe parcursul anului. WMV a fost izolat de la imagoizi înfometați, care au hibernat și care au prezentat o transmitere transstadială a virusului.13,17 Infecția experimentală a vițeilor a arătat că nivelul viremiei WMV este suficient pentru a infecta larvele de H. anatolicum, care ulterior au transferat virusul la imagoizi care asigură activitatea și stabilitatea focarelor naturale de WMV.20 Imunitatea la WMV în rândul populației umane din sudul Tadjikistanului atinge 7,8-10,3%, în timp ce în provinciile nordice nu depășește 2,1%.20,21 În Transcaucazia, WNV a fost izolat de la căpușe H. asiaticum colectate lângă Nakhichevan, Azerbaidjan, în 1985.18 Rezultatele obținute în urma izolării VMM în Kazahstan, Asia Centrală și Transcaucazia indică faptul că că căpușele H. asiaticum și H. anatolicum joacă rolul principal în menținerea focarelor naturale ale virusului în biocenozele de pășune și în peisajele aride și semiaride.
Epidemiologie. Nu există indicii că WMV este patogen pentru om.
.