De Leah Martindale, anul III, Film
Marilyn Monroe este una dintre cele mai emblematice fețe care au apărut pe marele ecran. Jucând în doar puțin mai puțin de 30 de filme într-o carieră cinematografică de 14 ani, a fost o protagonistă prolifică, cu o imagine care avea să atingă niveluri iconografice și un statut care nu a făcut decât să crească exponențial de la moartea sa prematură, în urmă cu 56 de ani, la vârsta de 36 de ani.
Născută Norma Jean Mortenson, timpul relativ scurt petrecut de Marilyn în lumina reflectoarelor a fost presărat cu scandaluri, sexualizare și senzaționalism, de la presă până la președinte și toată lumea dintre ele.
IMDb / Some Like It Hot
Lifetime’s The Secret Life of Marilyn Monroe (2015) a oferit multora dintre noi o perspectivă inedită asupra psihicului bombei blonde. De la un copil care a petrecut perioade de timp în centre de plasament în timp ce mama sa schizofrenică era instituționalizată, la o fată pin-up privită de milioane de oameni, la o vedetă ale cărei filme au încasat echivalentul contemporan a 2 miliarde de dolari în doar puțin peste un deceniu.
Această traiectorie explozivă nu ar fi putut veni fără un cost. Personajul ei bubuitor de pe ecran a fost remarcat de mulți ca fiind pur și simplu atât, un personaj. De la o luptă de o viață cu depresia până la presupusul avort spontan al copilului lui Tony Curtis în timpul filmărilor pentru Some Like it Hot (1959), la care se face aluzie în memoriile sale, femeia a suferit atât în public, cât și în privat.
gettyimages.com / Gentlemen Prefer Blondes
O viață petrecută îngrijind în umbră o mamă cu o indiferență arzătoare față de ea a lăsat-o pe Monroe, pe bună dreptate, arsă. Există o teorie larg răspândită conform căreia teama că boala mintală ar fi ereditară a afectat-o pe Monroe, iar eventuala sinucidere a mamei sale a fost lovitura finală în dinți.
Moartea lui Clareke Gable la scurt timp după ce au terminat filmul The Misfits (1961) se presupune că a trimis-o pe Marilyn într-o depresie profundă, mai ales după ce văduva lui a speculat că stresul de a lucra cu ea a influențat cumva atacul de cord care l-a ucis.
Toate cele trei divorțuri ale ei și-au pus amprenta asupra ei, atât din punct de vedere mental, cât și social și, bineînțeles, au fost devastate de presă. Legenda spune că, după despărțirea ei de Earl Wilson, un reporter era atât de dornic să afle partea ei de poveste încât și-a împins microfonul în gura ei, ciobindu-i un dinte.
Facebook / Marilyn Monroe
Nu este de mirare că viața ei, împinsă atât de violent în lumina reflectoarelor, a avut un efect nociv asupra stării ei mentale. În mod constant obiectivată, tipizată și maltratată, ar fi trimis pe oricine în cădere liberă. Monroe a petrecut chiar și o perioadă de timp internată la Clinica Payne-Whitney din New York, în care a scris o scrisoare în care și-a documentat această perioadă. Ea a discutat chiar despre faptul că a fost infantilizată și tratată cu condescendență de către medicul ei, care a numit-o „o fată foarte, foarte bolnavă a fost o fată foarte, foarte bolnavă timp de mulți ani”.
Jurnalista de știință Claudia Kalb a speculat în cartea sa de succes „Andy Warhol Was a Hoarder: Inside the Minds of History’s Great Personalities’ că Monroe suferea de tulburare de personalitate borderline, o afecțiune care și acum este profund stigmatizată și șocant de puțin reprezentată. Gândul că oamenii, la o jumătate de secol de la moartea ei, dezbat despre starea ei mentală probabil că o face pe Norma Jean să se răsucească în mormânt. Îmi pare rău, Marilyn.
20th Century Fox / Don’t Bother to Knock
Monroe a interpretat un flux constant de blonde tăntălăi fermecătoare, manipulate cu ușurință în mod constant à la Some Like It Hot, interese amoroase de tip girl-next-door, ca în The Seven Year Itch (1955), și gagici profund talentate, dar în cele din urmă sexualizate, ca în Gentlemen Prefer Blondes (1953). Rolul ei din Don’t Bother to Knock (1952) a reprezentat un punct de cotitură în viziunea sa personală, stabilind-o ca o actriță mai serioasă, cu un potențial nerealizat.
Am acceptat retroactiv maltratarea grosolană a multor vedete feminine din Epoca de Aur – cum ar fi maltratarea remarcată a lui Judy Garland pe platoul de filmare al filmului Vrăjitorul din Oz (1939) – și eșecurile Hollywood-ului contemporan. A se vedea mișcarea #MeToo pentru o acuzație condamnabilă a ceea ce se întâmplă atunci când bărbații obțin puterea. Pentru mine, Monroe este un exemplu strălucit de ce retroactivitatea nu este suficient de activă.
Monroe este un precursor al lui Britney Spears, Lindsay Lohan și Amy Winehouse ale societății contemporane: lumea i-a văzut declinul și, în cele din urmă, a lăsat să se întâmple. Presa a continuat să hrănească bestia care a mușcat-o, iar cei apropiați, prin neglijență sau ignoranță, i-au permis să se afunde și mai mult în dependență și depresie.
Marilyn Monroe este una dintre cele mai interesante figuri pe care le-am văzut. Nu am văzut niciodată o asemenea complexitate înglobată într-o persoană. Lumea a folosit-o ca pe o resursă, când ea voia doar să fie tratată ca orice altă femeie. pic.twitter.com/GqnlmPEoXC
– 🐣 (@HussainWehbe) 5 decembrie 2018
Twitter / @HussainWehbe
După moartea ei prematură, pusă la vremea respectivă pe seama unei supradoze de somnifere, Monroe a fost caracterizată de LA Times ca fiind „o frumusețe tulbure care nu a reușit să își găsească fericirea ca cea mai strălucitoare vedetă de la Hollywood”.
Monroe va fi întotdeauna un erou pentru mine, nu pentru filmografia ei impresionantă, fără îndoială, sau pentru afacerile de profil înalt ale inimii, ci pentru tăria de caracter de care trebuie să fi fost nevoie pentru a fi Marilyn într-o lume care aștepta totul și nimic de la ea.
Featured Image Credit: Facebook / Milton H Greene
Vă înfurie poveștile despre suferința privată a lui Marilyn Monroe? A eșuat Hollywood-ul în fața lui Marilyn?
Facebook // Epigram Film & TV // Twitter
.