Context: Acest articol discută modificările aduse criteriilor de diagnostic pentru tulburările psihotice în tranziția de la DSM-IV la DSM-5.
Obiectiv: Să analizeze și să evalueze modificările încorporate în criteriile DSM-5 pentru tulburările psihotice.
Metodă: Au fost trecute în revistă documentele și lucrările relevante pe baza experienței personale în cadrul grupului de lucru APA privind tulburările psihotice.
Rezultate: Capitolul privind „spectrul schizofreniei și alte tulburări psihotice” din DSM-5 introduce un continuum conceptual al psihozei, în care nivelul, numărul și durata semnelor și simptomelor psihotice sunt folosite pentru a diferenția între diferitele forme de tulburări psihotice. Capitolul include doar câteva ajustări marginale, menite să simplifice utilizarea și tratamentul bazat pe măsurători. Comitetul DSM-5 a aspirat, de asemenea, la armonizarea cu ICD. Comitetul s-a pronunțat în favoarea unei noi denumiri pentru schizofrenie, dar a trimis problema la OMS. Baza empirică pentru „sindromul de psihoză accentuată” a fost considerată insuficientă pentru ca acest sindrom să fie inclus ca diagnostic. Cele mai importante modificări ale criteriilor pentru schizofrenie sunt eliminarea subtipurilor clasice, clarificarea precizărilor privind evoluția transversală și longitudinală, eliminarea statutului special al simptomelor Schneiderian de prim rang, precum și clarificarea și o mai bună delimitare a schizofreniei în ceea ce privește: a) relația dintre schizofrenie și tulburările schizoafective și b) relația dintre schizofrenie și catatonie. În cazul tulburării schizoafective, perspectiva se schimbă de la un diagnostic de episod în DSM-IV la o evoluție a bolii de-a lungul vieții în DSM-5. Deși comitetul a luat serios în considerare includerea dimensiunilor transdiagnostice, acestea nu au fost incluse; un factor care exclude diagnosticele mai personalizate, cel puțin pentru moment.
Concluzie: Limitările sistemului clasic de diagnostic categoric sunt recunoscute pe scară largă și s-a luat serios în considerare abolirea acestui tip de diagnostic sau cel puțin posibilitatea de a-l îmbogăți cu o concentrare transdiagnostică asupra dimensiunilor psihopatologiei. Acești pași nu au fost făcuți în DSM-5 – pentru comisiile de consens, acest lucru este, în mod evident, încă un pod prea departe.