Teste comune pentru pacienții cu hipertensiune pulmonară

Ce este hipertensiunea pulmonară?

Ce este hipertensiunea pulmonară?

Inima are două părți. Partea dreaptă a inimii primește sângele din organism și trimite acest sânge la plămâni pentru a fi „curățat”. Plămânii dau oxigen acestui sânge și scapă de gazele toxice, cum ar fi dioxidul de carbon (prescurtat CO2). Acest sânge „curat” se îndreaptă acum spre partea stângă a inimii, care este apoi pompat către restul corpului. Apoi, sângele se îndreaptă înapoi spre partea dreaptă a inimii și așa mai departe. Acesta este un ciclu continuu care se întâmplă minut după minut de-a lungul întregii noastre vieți.

Cei mai mulți oameni au auzit termenul de „hipertensiune arterială”, care înseamnă presiune crescută. Dar aceasta se referă de obicei la presiunea crescută la care este expusă partea stângă a inimii și este măsurată de obicei cu o manșetă care este înfășurată în jurul brațului unei persoane. Acest lucru este foarte diferit de, și de obicei nu este asociat cu, „hipertensiunea pulmonară”.

Hipertensiunea pulmonară reflectă presiuni crescute în vasele de sânge din plămâni, ceea ce face ca partea dreaptă a inimii să aibă dificultăți în a trimite sângele către plămâni pentru a fi „curățat”. Aceasta nu este ușor de măsurat în mod direct (adică nu există o „manșetă de tensiune arterială” pentru plămâni) și necesită atât indicii neinvazive, cât și mijloace invazive pentru a fi măsurată cu precizie.

Hipertensiunea pulmonară are multe cauze posibile, care sunt prea numeroase pentru a fi enumerate aici. În funcție de cauza specifică a hipertensiunii pulmonare a cuiva, tratamentul poate fi diferit. De aceea, un pacient suspectat de hipertensiune pulmonară trece de obicei prin multe teste pentru a ne asigura că identificăm cauza specifică a hipertensiunii sale pulmonare.

Hipertensiunea arterială pulmonară sau HTAP este un tip specific de hipertensiune pulmonară. Este cauzată de distrugerea vaselor de sânge mici din plămâni. HTAP este un tip de hipertensiune pulmonară care nu este cauzată de boli pulmonare, de boli cardiace care afectează în principal partea stângă a inimii sau de cheaguri mari de sânge în plămâni. De dragul simplității, vom folosi termenul de hipertensiune pulmonară în sens larg în restul acestei secțiuni, deși în cea mai mare parte a timpului ne vom referi la hipertensiunea arterială pulmonară.

Testele comune pentru pacienții cu hipertensiune pulmonară pot include:

Teste de sânge

Hipertensiunea pulmonară ar putea fi cauzată sau agravată de multe afecțiuni medicale. Așadar, o listă lungă de analize de sânge este necesară în timpul evaluării inițiale a pacienților suspectați de hipertensiune pulmonară și, ulterior și în mod regulat, după ce diagnosticul este pus. Aici sunt enumerate câteva dintre cele mai frecvente teste:

• CBC (hemogramă completă) este o simplă numărare a diferitelor tipuri de celule sanguine. Acest test este important pentru a verifica, de exemplu, dacă există anemie (număr scăzut de globule roșii în sânge), care este o posibilă cauză a problemelor de respirație și a oboselii. Unele dintre medicamentele pentru hipertensiune pulmonară pot provoca, de asemenea, anomalii ale numărului de celule.
• BMP (Basic Metabolic Panel) este o listă de teste de sânge care măsoară funcția rinichilor și o varietate de electroliți, inclusiv sodiul și potasiul, de exemplu.
• LFT (Liver Function Tests) este o listă de teste de sânge care reflectă funcția ficatului. Acestea includ printre alte teste: ALT (Alanină aminotransferază), AST (Aspartat aminotransferază), fosfataza alcalină, bilirubina, albumina și alte proteine.
• CMP (Comprehensive Metabolic Panel) este testul de sânge care include atât BMP (Basic metabolic panel), cât și LFT (testele funcției hepatice).
• TSH (Hormonul de stimulare a tiroidei) este o măsură a funcției tiroidei. Dacă glanda tiroidă nu funcționează bine, atunci acest lucru poate cauza sau agrava hipertensiunea pulmonară. Anomaliile funcției glandei tiroide ar putea cauza, de asemenea, probleme de respirație și oboseală, indiferent de hipertensiunea pulmonară.
• BNP (B-type Natriuretic Peptide, sau peptida natriuretică de tip cerebral) sau pro-BNP (care este o proteină înrudită cu BNP) sunt proteine mici care se găsesc în sângele nostru și sunt eliberate de inimă. Ele se eliberează din inimă atunci când inima este expusă unui efort crescut, cum ar fi în cazul hipertensiunii pulmonare.

Radiografie toracică

O radiografie toracică, denumită uneori CXR, este de obicei unul dintre primele teste efectuate la pacienții care au unele probleme cu respirația. Radiografia toracică face o fotografie sau două a pieptului, care ar arăta orice anomalie grosieră a plămânilor.

Câteodată, o radiografie toracică nu este suficient de sensibilă pentru a găsi anomalii subtile sau mici la nivelul pieptului, astfel încât este nevoie de o tomografie computerizată (tomografie computerizată, denumită uneori „tomografie computerizată” sau „tomografie computerizată”). O scanare CT este o radiografie mult mai detaliată și mai rafinată, dar cu o expunere mai mare la radiații. Dacă scanarea CT nu se face prea des, amploarea expunerii la radiații de la o scanare CT nu este periculoasă.

Testele funcționale pulmonare

Testele funcționale pulmonare, numite și PFT, sunt un set de teste neinvazive care măsoară diferite aspecte ale respirației unui pacient. Acesta este un test foarte important pentru pacienții care au probleme cu respirația. Informațiile din acest test pot arăta diferite cauze ale problemelor de respirație ale unei persoane, inclusiv, de exemplu, astm, BPOC, emfizem sau „fibroză pulmonară” / cicatrizare pulmonară. Hipertensiunea pulmonară are un tipar anormal specific pe PFT-uri. PFT-urile includ mai multe teste diferite:

• Spirometria măsoară cât de repede poate expira un pacient. Pacienții cu astm sau BPOC, de exemplu, nu pot expira prea repede din cauza limitărilor din căile respiratorii. Pacienții cu hipertensiune pulmonară nu ar trebui să aibă o problemă cu căile respiratorii, astfel încât testul lor de spirometrie este, de obicei, normal sau aproape de normal.
• Volumele pulmonare măsoară capacitatea pulmonară în total de a inspira și expira și poate reflecta cât de „restricționată” este respirația unui pacient.
• Capacitatea de difuzie (numită și DLCO) reflectă gradul de afectare a vaselor de sânge din plămâni. Ea poate reflecta, de asemenea, orice cicatrizare care are loc în plămâni. Este o măsură a modului în care oxigenul poate ajunge prin plămâni până la vasele de sânge.

Studiu de somn și/sau studiu de oximetrie nocturnă

Una dintre cauzele hipertensiunii pulmonare este respirația de proastă calitate în timpul somnului. Dacă nivelul de oxigen al cuiva este scăzut în timpul somnului, această afecțiune solicită foarte mult plămânii și inima și poate duce la hipertensiune pulmonară. Deoarece un pacient ar fi adormit atunci când apar aceste anomalii ale respirației, este posibil ca acesta să nu simtă că respirația sa este limitată în timpul somnului și să nu fie conștient de acest lucru.

• Un studiu de somn este un studiu efectuat într-un centru de somn (care de obicei nu este un spital). Pacienții vin seara la centrul de somn, sunt conectați la diferite monitoare, inclusiv la un monitor de oxigen și sunt rugați să doarmă (prima reacție a majorității pacienților este că nu vor putea dormi într-un „mediu ciudat”, altul decât propriul lor pat, & conectați la diferite monitoare. Dar majoritatea pacienților ajung să doarmă suficient pentru a ne oferi datele necesare). Când se trezesc dimineața, se întorc acasă. Dacă un pacient are într-adevăr probleme cu respirația atunci când doarme, este posibil să fie nevoit să primească oxigen sau să folosească anumite măști, cum ar fi CPAP (presiune pozitivă continuă în căile respiratorii), pe timpul nopții, pentru a-l ajuta să respire și pentru a-i îmbunătăți hipertensiunea pulmonară.
• Un studiu de oximetrie pe timp de noapte este un test în care un „monitor pulsoximetru” de înregistrare (un mic aparat neinvaziv cu o sondă care se lipește de deget) măsoară continuu nivelul de oxigen și ritmul cardiac al unui pacient pe timpul nopții. Acest test ar putea fi făcut în casa cuiva. Acest lucru este mai convenabil decât studiul somnului, dar nu ne oferă toate informațiile necesare.

Electrocardiograma, sau EKG sau ECG

Un EKG este un test neinvaziv care măsoară electricitatea inimii. Acesta implică plasarea a ceea ce se numește „derivații” pe piept, brațe și picioare. Pacientul nu simte nicio electricitate sau disconfort în timpul acestui test. EKG-ul oferă informații despre cât de repede și de regulat bate inima și ne dă o idee generală despre funcția globală a diferitelor părți ale inimii, care, la rândul ei, trebuie să fie confirmată de o ecocardiogramă.

Ecocardiogramă

Ecocardiograma (denumită uneori „ecocardiogramă”) este un test cu ultrasunete neinvaziv al inimii care nu implică nicio radiație. Este foarte sigur să faci ecocardiograme. Tehnicianul de ultrasunete va folosi un gel (care uneori poate fi rece) pe o sondă de ultrasunete care este conectată la aparatul de ultrasunete. Aparatul respectiv are un ecran asemănător cu ecranul unui computer de birou. În timpul acestui test sunt înregistrate mai multe imagini.

Examenul ecocardiografic este extrem de important pentru că ne oferă o idee generală despre dimensiunea și funcția și interacțiunea diferitelor camere ale inimii. De asemenea, poate evalua funcția diferitelor valve cardiace. O ecocardiogramă se face la fiecare pacient care este suspectat de hipertensiune pulmonară și apoi în mod regulat după ce diagnosticul a fost pus.

Testul de mers în șase minute

Un test de mers în șase minute (denumit uneori 6MW) este așa cum sugerează și numele său: un mers timp de exact șase minute. În timpul acestor 6 minute, ritmul cardiac al pacientului și nivelul de oxigen (măsurat cu ajutorul unui monitor neinvaziv plasat de obicei pe degetul cuiva, numit „pulsoximetru”) sunt înregistrate la începutul testului 6MW și apoi din nou la sfârșitul celor 6 minute. Se înregistrează, de asemenea, distanța parcursă. Acesta este un test extrem de important pentru a verifica capacitatea funcțională a pacienților cu hipertensiune pulmonară și pentru a evalua nevoia de oxigenoterapie. Acest test non-invaziv se face de obicei la fiecare vizită clinică pentru pacienții cu hipertensiune pulmonară.

Cateterismul cardiac

Cateterismul cardiac este standardul de aur pentru confirmarea diagnosticului de hipertensiune pulmonară și cuantificarea severității acesteia. Este o procedură invazivă prin care un medic introduce un cateter (care un tub de plastic îngust) într-o venă în condiții de sterilitate totală. Acest cateter este apoi avansat spre inimă. Există 2 tipuri majore de cateterizări cardiace, un „cateterism cardiac stâng” și un „cateterism cardiac drept”:

• Cateterizările cardiace stângi se fac adesea pentru a căuta „blocaje” în vasele inimii. Pacienții care prezintă risc de atac de cord vor face de obicei un cateterism cardiac stâng. Stenturile cardiace, de exemplu, se fac în timpul cateterizărilor inimii stângi. Contrastul este un material „colorat” sau un „trasor” care apare pe razele X și este utilizat în mod obișnuit pentru cateterismul inimii stângi. Cateterizările inimii drepte nu necesită de obicei injectarea de substanță de contrast.
• Cateterizările inimii drepte sunt o procedură invazivă efectuată de obicei în ambulatoriu și este singura modalitate de a diagnostica hipertensiunea arterială pulmonară în acest moment. Fiecare pacient cu suspiciune de hipertensiune pulmonară trebuie să facă un cateterism cardiac drept înainte de a decide asupra terapiei hipertensiunii pulmonare.

Majoritatea pacienților cu hipertensiune pulmonară nu au cu adevărat nevoie de un cateterism cardiac stâng. Pacienții cu suspiciune de hipertensiune pulmonară au nevoie de ceea ce se numește cateterism cardiac drept, care este tipul de cateterism cardiac în timpul căruia cateterul este avansat prin partea dreaptă a inimii pentru a măsura presiunile din partea dreaptă a inimii și într-un vas de sânge mare numit „Artera pulmonară”. Artera pulmonară este vasul care conectează partea dreaptă a inimii cu plămânii.

Scintigrafie de ventilație/perfuzie

Scintigrafia de ventilație/perfuzie (numită și scanare V/Q) caută cheaguri de sânge în plămâni. O scanare V/Q reprezintă 2 teste combinate într-unul singur. ‘V’ reprezintă partea de ventilație a testului, iar ‘Q’ reprezintă partea de perfuzie a testului. Acest test implică expunerea la o cantitate foarte mică de radiații despre care se crede că se află în intervalul de siguranță atâta timp cât acest test nu se face prea des. În mod obișnuit, acest test se face o singură dată în timpul evaluării unui pacient cu hipertensiune pulmonară și doar rareori este nevoie să fie repetat. Aproape toți pacienții cu hipertensiune pulmonară ar trebui să efectueze un test de scanare V/Q pentru a se asigura că hipertensiunea lor pulmonară nu este cauzată de cheaguri de sânge. Tratamentul hipertensiunii pulmonare care este cauzată de cheaguri de sânge cronice în plămâni este diferit de cel al hipertensiunii pulmonare cauzate de alte motive. O tomografie computerizată nu este adecvată pentru a exclude această cauză a hipertensiunii pulmonare.

• În timpul părții de ventilație a testului (partea „V”), pacientului i se cere să respire un gaz sigur care are în el un „trasor” care se vede pe raze X. Acest test arată care părți ale plămânilor primesc aer în ele.
• Partea de perfuzie a testului (partea „Q”) este foarte asemănătoare, dar trasorul este administrat printr-un cateter intravenos (o „IV”) și apare, de asemenea, pe o radiografie pentru a arăta unde se duce sângele în plămâni.
• Codurile de sânge ar fi suspectate dacă anumite zone ale plămânilor primesc aer (așa cum se arată în partea de ventilație a testului), dar aceeași zonă a plămânilor nu primește sânge (așa cum se arată în partea de perfuzie a testului).

.