La 28 martie 2011, site-ul The New York Times a devenit un site restricționat, în care cea mai mare parte a conținutului a fost protejată în spatele unui „paywall”. Utilizatorii care au depășit limita de 20 de articole gratuite pe lună au fost nevoiți să plătească pentru un abonament digital sau tipărit. Industria ziarelor suferea din cauza scăderii veniturilor în ultimul deceniu, iar tranziția către media digitală era dificil de parcurs. Veniturile din publicitatea online nu erau suficiente pentru a înlocui pierderea veniturilor din presa tipărită, iar mulți editori exploraseră posibilitatea de a taxa cititorii pentru conținut, cu un succes mixt, unde surse specializate, precum The Wall Street Journal, foloseau cu succes acest model, dar alte câteva site-uri de știri generale eșuaseră. Ziarele și creatorii de conținut, în general, au fost foarte interesați să înțeleagă dacă tranziția la paywall la cel mai popular site de știri va reuși și dacă ar putea deveni un model de succes viitor ca model de afaceri sustenabil. Au existat mai multe aspecte dificile de examinat în determinarea strategiei digitale pentru The Times. Vor rămâne consumatorii la fel de implicați cu un site protejat de un paywall? Ar reacționa publicitarii în mod pozitiv la o astfel de mișcare care i-a pus la zid pe cititori? Ar aprecia cititorii atât versiunea tipărită, cât și cea digitală a conținutului, sau ar deveni necesară crearea de conținut nou? The Times a avut mai multe opțiuni în conceperea zidului de plată, inclusiv stabilirea conținutului digital, a prețului, precum și a modului de interfațare cu cititorii site-urilor secundare de știri, cum ar fi blogurile care postează linkuri către articolele de știri. Trebuia să creeze un paywall cu „scurgeri”, prin care utilizatorii determinați să se strecoare cu ușurință, sau un paywall „antiglonț”, așa cum a făcut Financial Times, în care utilizatorii trebuiau să plătească înainte de a putea accesa orice conținut? Ce alegeri ar oferi baza unui model de afaceri de succes?
.