Context: Pacienții vârstnici sunt frecvent trimiși la terapia mâinii după fractura de radius distal. Ședințele de terapie supravegheată reprezintă o sarcină de transport pentru pacienți și sunt costisitoare atât la nivel individual, cât și sistematic. În plus, există puține dovezi că terapia supravegheată sau exercițiile la domiciliu îmbunătățesc rezultatele pe termen lung.
Metode: Datele au fost colectate pentru Wrist and Radius Injury Surgical Trial, un studiu multicentric, internațional, pragmatic, randomizat, privind tratamentul fracturii de radius distal la pacienții cu vârsta de 60 de ani și peste. Referirea la terapie și protocolul de terapie au fost la discreția chirurgului curant și a terapeutului. Autorii au examinat rezultatele între participanții care au urmat terapia și cei care nu au urmat-o și au evaluat durata terapiei. Autorii au analizat, de asemenea, efectul terapiei asupra subgrupurilor cu risc de rezultate slabe: participanții mai în vârstă și cei care aveau mai multe comorbidități sau o activitate inițială mai scăzută.
Rezultate: Optzeci la sută dintre participanți au urmat o terapie; 70 la sută au participat atât la terapia supravegheată, cât și la exerciții la domiciliu. Participanții au avut în medie 9,2 ședințe supravegheate pe parcursul a 14,2 săptămâni. Nu au existat diferențe în ceea ce privește rezultatele raportate de pacienți între participanții care au urmat terapia și cei care nu au urmat-o. Participanții care nu au făcut terapie au recuperat mai multă forță de prindere. Participanții care s-au angajat în terapie pentru o perioadă mai scurtă de timp au raportat o mai mare funcționalitate, capacitate de muncă și satisfacție. Nu s-au evidențiat relații în analizele pe subgrupuri.
Concluzii: Terapia mâinii după fractura de radius distal poate să nu fie necesară pentru pacienții mai în vârstă. Încurajarea participanților de a relua activitățile de viață zilnică cât mai curând posibil poate fi la fel de eficientă ca și terapia formală.
Întrebare clinică/nivel de evidență: Terapeutic, II.