Reminiscența și analiza structurată a vieții – tratarea depresiei la adulții în vârstă
De Sandra E. Shilling, MSW
„Sunt alcoolic. Am băut anii pe care aș fi putut să-i petrec cu copiii mei, i-am alungat pe cei care mă iubeau și am fost, în general, nereușită din toate punctele de vedere. Dacă m-ați întreba acum ce cred că am făcut cu viața mea, cred că aș spune că nu am făcut nimic.”
Aceste cuvinte au piperat prima conversație pe care am avut-o cu doamna V. și au prefigurat marea luptă pe care o va avea în procesul ei de moarte. Eram verde – nou în domeniul asistenței sociale și fără nicio idee despre cum să răspund – așa că am ascultat. Deși a fost un proces dureros, am petrecut următoarele câteva luni examinându-i trecutul. Evoluția spiritului ei era palpabilă. Ceea ce fusese cândva o cochilie de femeie amărâtă a devenit o locuitoare mândră a pământului pentru ultimele câteva zile pe care le-a petrecut pe el. Identificând cine fusese, am determinat cine își dorea să fie și ce putea face pentru ca acest lucru să se întâmple.
Sentimentele doamnei V. nu sunt neobișnuite. Mulți adulți în vârstă se luptă cu sentimente de inadecvare atunci când se gândesc la viața lor și, la fel ca doamna V., se pot confrunta cu depresia dacă aceste sentimente rămân nerezolvate.
Depresia la adulții în vârstă
Depresia este o afecțiune psihiatrică comună la adulții în vârstă care este adesea diagnosticată greșit și tratată insuficient. Depresia la sfârșitul vieții poate fi atribuită unor pierderi extinse, inclusiv declinul fizic, doliul, pensionarea și izolarea socială. Consecințele depresiei tardive netratate sunt devastatoare și pot include sinuciderea, diminuarea calității vieții, scăderea speranței de viață și boli fizice.
Cazul doamnei V. a exemplificat rezultatele depresiei la această populație. Viața ei a fost o serie de nori de furtună, fără nici un aspect pozitiv. Moartea ei iminentă o privea de un viitor în care ar fi putut să-și rectifice greșelile din trecut. A rămas fără speranță, iar capacitatea ei de a vedea ceva pozitiv a fost distorsionată de lentila negativă prin care se vedea pe sine și lumea. De mult timp intrase într-o spirală a depresiei, care acum era complicată de recunoașterea finalității vieții. Medicamentele psihotrope au oferit doar o ușurare ușoară și temporară.
Revizuirea structurată a vieții și terapia de reminiscență oferă o intervenție alternativă pentru tratarea depresiei la adulții în vârstă. Mai multe studii arată că, în cadrul populației vârstnice, terapia de reminiscență produce rezultate comparabile cu terapia cognitiv-comportamentală și cu medicamentele antidepresive (Peng, Huang, Chen, & Lu, 2009; Adamek & Slater, 2008). Deși aceste cercetări arată rezultate promițătoare, studiile existente au mai multe limitări. Intervențiile nu sunt standardizate sau clar definite și au fost utilizate diverse instrumente de măsurare, ceea ce face dificilă compararea între studii. Multe studii nu reușesc să diferențieze între revizuirea structurată a vieții și terapia de reminiscență, deși intervențiile și obiectivele tratamentului variază. În plus, puține studii examinează efectele pe termen lung ale acestor intervenții.
Bazele teoretice ale revizuirii vieții
Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson, combinată cu definiția lui Butler a reminiscenței, a format planul pentru revizuirea structurată a vieții. În 1963, psihiatrul și expertul în îmbătrânire Robert Butler, MD, a explicat că reminiscența este un proces mental universal și natural în care experiențele din trecut, în special conflictele nerezolvate, sunt readuse în conștiință și pot fi reintegrate în viață. Reminiscența le permite adulților în vârstă să identifice realizările din trecut și să mențină o perspectivă echilibrată care integrează întregul spectru al experienței de viață. Procesul facilitează finalizarea cu succes a ultimei etape psihosociale a lui Erikson.
Rezultatele terapeutice ale rememorării vieții includ reducerea depresiei, creșterea satisfacției vieții, acceptarea de sine, crearea de legături, catharsis și reconectarea cu familia și prietenii (Haight & Haight, 2007). Deși a fost dificil, participarea doamnei V. la procesul de analiză a vieții i-a permis să discute în mod deschis evenimente din trecutul ei care erau surse de rușine și jenă, fără teama de judecată sau condamnare. Prin utilizarea afirmării, a considerației pozitive necondiționate și a validării, doamna V. a ajuns în cele din urmă la un punct de acceptare de sine. Deși nu a reușit să reconcilieze relațiile înstrăinate cu familia, satisfacția sa de viață a crescut după reîncadrarea evenimentelor negative din trecut. Ea a avut o revelație în timp ce își amintea cu ochii plini de lacrimi de abuzul suferit în copilărie. Abuzul a trimis-o în ceea ce părea a fi o călătorie fără sfârșit – o căutare a iubirii și a unui antidot pentru goliciunea și umilința care o consumau. Deși aceste evenimente oribile nu i-ar fi justificat niciodată complet comportamentul, ea le-a recunoscut ca fiind factori-cheie care au contribuit la alcoolismul ei și la succesiunea de relații nesănătoase pe care le-a dezvoltat la vârsta adultă. Prin acest proces, ea a fost capabilă să se ierte pe ea însăși și pe făptașii ei.
Vizualizare generală a procesului de evaluare și a intervențiilor
În mod diferit de alte forme de terapie prin rememorare, revizuirea structurată a vieții se realizează pe bază individuală și implică doar recenzentul și ascultătorul terapeutic. Ascultătorul terapeutic pune întrebări de sondare în încercarea de a obține experiențele, cele mai profunde gânduri și secrete ale recenzentului. Participanții reflectă atât asupra aspectelor pozitive, cât și asupra celor negative din viața lor, evaluând semnificația acestor evenimente și rezolvând conflictele nerezolvate. În timpul procesului de evaluare, se colectează informații despre recenzent și se selectează un mediu adecvat. Prin observare și întrebări directe, ascultătorul terapeutic evaluează funcționarea fizică, psihologică și cognitivă a recenzentului. Este selectată o locație de întâlnire care să asigure intimitatea; de asemenea, este importantă o iluminare adecvată și o interferență minimă a zgomotului pentru a se adapta persoanelor cu deficiențe de vedere și de auz (Haight & Haight, 2007).
Când este inițiată analiza structurată a vieții, examinatorului i se pune la dispoziție o listă de întrebări potențiale și este informat cu privire la proces. Intervenția constă, de obicei, în șase până la opt sesiuni de o oră. Conversația începe cu cea mai veche amintire a individului și progresează până în prezent. În general, primele două ore sunt dedicate copilăriei, familiei și casei. A doua două oră este dedicată vârstei adulte. Ultimele două ore se concentrează pe rezumarea și evaluarea întregii vieți a recenzentului (Haight & Haight, 2007). Aceste două ore oferă o oportunitate unică pentru ascultătorul terapeutic de a obține o perspectivă asupra a ceea ce a însemnat procesul pentru recenzent. În timp ce structurarea intervenției este esențială pentru proces și ar trebui discutate toate părțile vieții, recenzorii se deplasează adesea înainte și înapoi între etapele de dezvoltare.
Sunt disponibile mai multe instrumente și tehnici care îi permit ascultătorului terapeutic să faciliteze discuția. Formularul de revizuire a vieții și a experienței de viață este utilizat ca un ghid pentru revizuirea structurată a vieții și oferă întrebări de sondare care sunt organizate în funcție de sesiune (Haight, 2007). În cazul în care aceste întrebări nu suscită în mod eficient amintiri, ascultătorul terapeutic îl poate ruga pe recenzent să își amintească ce făcea în ziua unui eveniment istoric semnificativ. Restrângerea focalizării întrebărilor în acest mod se poate dovedi a fi mai puțin amenințătoare, deoarece este atenuată percepția de răspunsuri corecte sau greșite. Recenzenții pot fi încurajați să completeze o genogramă sau o cronologie și să includă membrii familiei în acest proces. În plus, elemente de recuzită, cum ar fi muzica, aromele, fotografiile și antichitățile, pot fi folosite ca instrumente în timpul revizuirii vieții.
Lipsa unor intervenții standardizate complică evaluarea utilității terapeutice a revizuirii vieții și face ca replicarea să fie dificilă. Cea mai bună încercare de evaluare a intervenției este utilizarea unui design pretest/posttest. Starea de bază a bunăstării emoționale și a funcționării fizice ar trebui să fie stabilită înainte de intervenție și ar trebui reevaluată după. Rezultatele pot fi folosite pentru a stabili o corelație între revizuirea vieții și o scădere a depresiei. Măsurarea rezultatelor în acest mod este adesea dificilă în contextul practicii zilnice de asistență socială
Relevanță pentru diverse populații
Beneficiul revizuirii vieții pentru diverse populații este extins. Recenzenții pot fi sănătoși, fragili, bolnavi cronici sau în fază terminală. Literatura de specialitate arată beneficii pentru călugărițe, persoane cu HIV/SIDA, persoane care abuzează de substanțe, adulți în vârstă care trăiesc în comunitate sau în medii de îngrijire pe termen lung, pacienți preoperatori chirurgici, supraviețuitori ai abuzurilor sexuale și o varietate de grupuri etnice (Haight, 2007). Revizuirea vieții poate fi utilizată chiar și în cazul pacienților cu demență, deoarece memoria la distanță nu este, în general, afectată în stadiile incipiente ale bolii. Întrebările pot fi modificate și ajustate pentru a se adapta la capacitățile cognitive și intelectuale și la mediul cultural al recenzentului. Deși analiza structurată a vieții a arătat rezultate pozitive cu multe grupuri, nu este recomandată pentru toată lumea. Persoanele care refuză să își amintească trecutul sau care au un diagnostic psihotic pot avea nevoie de servicii suplimentare de sănătate mintală adecvate bolii lor.
Pentru doamna V., cel mai mare factor de descurajare a acceptării a fost faptul că ea credea că pleacă din lume fără a avea un impact pozitiv. Această temă a apărut în mod repetat pe măsură ce a povestit nenumărate eșecuri și nebunii care credea că îi caracterizează viața. Procesul de revizuire a vieții a adus în prim plan o dorință secretă de a ispăși aceste eșecuri prin servicii dezinteresate pentru umanitate. Deși nu se potrivește pentru unii, forma rară de cancer și dificultățile financiare ale doamnei V. au făcut din ea un candidat ideal pentru donarea corpului. Când am abordat subiectul, femeia care se simțea atât de ineficientă în viață s-a luminat de entuziasm, în timp ce se gândea la ideea că poate viața ei nu a fost irosită până la urmă.
Conversațiile noastre ulterioare au fost plăcute. Am simțit o prezență diferită în cameră. Deși doamna V. era incapabilă să schimbe cine sau ce a fost în trecut, era capabilă să o accepte. Făcând acest lucru, ea a putut trăi pozitiv în prezent și a murit liniștită, știind că a avut un impact.
– Sandra E. Shilling, MSW, este asistent social medical la o agenție de hospice.
Adamek, M. E., & Slater, G. Y. (2008). Intervenții bazate pe dovezi pentru probleme cognitive și de sănătate mintală. Journal of Gerontological Social Work, 50(3), 151-189.
Haight, B. K. (2007). Reminiscența transformațională: Munca cu povestea vieții. New York, NY: Springer Publishing Co.
Haight, B. K., & Haight, B. S. (2007). Manualul de revizuire structurată a vieții. Baltimore, MD: Health Professions Press.
Peng, X., Huang, C., Chen, L., & Lu, Z. (2009). Terapie cognitiv-comportamentală și tehnici de reminiscență pentru tratamentul depresiei la persoanele în vârstă: O revizuire sistematică. The Journal of International Medical Research, 37(4), 975-982.